Categorie: Editorial

Mi-ar plăcea în București…

Suntem veniți aici să facem carieră, bani, să supraviețuim.

”Satul cu miniștri” este un oraș de ”venetici” cum se spune pe la mine acasă. Ne-am dezrădăcinat din orașe mult mai mici, sau chiar de la țară, ca să ajungem în metropola unde praful și claxonul se amestecă perfect cu oportunitatea de a face mai multe lucruri deodată. Viața în Capitală accelerează până ajunge să pară o călătorie cu Star Trek Enterprise. În timp ce noi gonim cu Warp 11 și îmbătrânim pentru că distorsionăm ”continuum-ul spațiu-timp”, restul lumii pare încremenit într-o viață de o lentoare dulceagă pe care o mai apreciem doar prin mini-vacanțe.

Râvnim la viața liniștită, idilică de la țară și ne mințim că o să vină ziua când vom fi în stare să facem ”downshifting”. Adică să revenim cu totul acasă, să nu mai gonim, să nu ne mai stresăm, să nu ne mai pese de termene limită, de trafic, de cozi.

Duș rece și înapoi la muncă. Nu se va întâmpla.

Pentru majoritatea, orașul este și va rămâne un acasă diluat cu adrenalină. Provoacă dependență să ai atâtea lucruri la îndemână. Contează mult să poți fugi în șlapi peste drum după o pâine sau un algocalmin. Să știi că o să îți ajungă salariul și pentru o vacanță la vară. Să poți ajunge la un doctor bun, chiar și pe șpagă. Să ai oameni care au aceleași apucături cu tine pe care să îi scoți la bere.

Orașul mare nu este un loc perfect dar poate fi frumos. Ca zilele astea. E luna mai și începe să înverzească timid din copacii puțini care înfruntă betonul. Străzile sunt spălate cu furtunul. Parcagii de la mine de la bloc au dispărut cu tot cu cerșetorii profesioniști din toate intersecțiile de pe traseul meu spre muncă. Cafenelele sunt pline, iar pe stradă se vorbesc mai mult limbi străine decât românește. Am o ușoară senzație de occident…

Până și distracția din Centrul Vechi arată așa cum ar trebui. Până și rivalitatea dintre suporteri, bucuria sau înfrângerea sunt trecute cu civilizație. Toate acestea în București.

Pentru toate acestea, îmi place orașul. Mi-ar plăcea să fie așa tot timpul, doar că mi-e teamă că mă întorc duminică seara de la Brașov ca să dau nas-în-nas cu dezamăgirea. Măcar de acum am un termen de comparație. Mulțumesc fotbalului adevărat, spaniolilor și românilor care au știut să se ridice în picioare pentru asta.

Scris pentru ProMotor.ro