Jos comunismul RCA

Un văr de-al meu locuieşte într-un sat de undeva din nordul ţării. Scoate maşina o dată, sau de două ori pe săptămână ca să meargă la oraş. Nu ştie unde este biroul de accidente uşoare la care ar trebui să ajungă în caz de necaz pentru că nu a avut niciodată o problemă serioasă de trafic în ultimii 10 ani. Nici nu ar avea cum pentru că nu se prea întâlneşte nici cu semafoare nici cu traficul aglomerat din marile oraşe. Plăteşte pentru RCA 800 de lei pe an.

Vecina mea din blocul unde locuiesc în Bucureşti este o amatoare/începătoare. Parchează din 10 manevre până parfumează curtea cu miros de ambreiaj. Şi-a luat maşină roşie nouă acum şase luni şi a învăţat deja unde este biroul de tamponări din trei sectoare. A lovit-o de vreo şase ori şi nu cred că s-a potolit. Şi ea plăteşte tot 800 de lei pe an.

Vărul a cotizat deja echivalentul a vreo 2.000 de euro la asiguratorul de răspundere civilă din care nu a consumat nimic, vecina a plătit doar 200 de euro şi a beneficiat de peste 8.000 de euro în despăgubiri către victime colaterale ale incompetenţei ei la volan. Şi ne mai mirăm de ce se scumpeşte RCA-ul în fiecare an… Unde mai pui că pentru 2010 se mai anunţă o majorare de până la 40%. Eu spun că… mai mult pe ProMotor.ro.

Ultimele articole

Articole recomandate

7 Comments

  1. De ce sunt obligat sa platesc asigurarea si impozitul 365 zile pe an, cand eu doresc cu masina mea sa circul doar 30 zile intr-un an … 15 in concediul de vara si 15 in concediul de iarna … In toata Europa comuna asa ceva este posibil ! De ce la noi care ne batem cu caramida-n piept ca apartinem Europei comune, nu e posibil ? Poate si din cauza asiguratorilor lacomi si scrupulosi care , provenind tot de prin Europa comuna nu aplica aceleasi regulamente tocmai ca la noi regimul e mai permisiv ? (A se citi inapoiat !!!)
    In statele Europene daca doresc sa circul doar o zi intr-un an cu masina proprietate personala , anunt la municipalitate , primesc in 30 secunde aprobarea de circulatie si pot circula cu ea pe toata perioada dorita de mine ! Evident taxele se platesc doar pt perioada in care am aprobarea sa circul cu masina … In schimb … „Doamne fereste” sa am un eveniment rutier si sa nu am asigurare … platesc din buzunar de la zeci de mii de Euro in sus pt daunele produse !
    In acest fel fiecare este constientizat de valoarea asigurarii platite .
    Cum spuneam si mai sus: Romanii sunt o natie de oameni permisivi !
    Cu stima ,

  2. chiar daca iese de doua ori pe an tot trebuie sa aiba rca.
    este 800 de lei ori pentru ca are masina cu motor mare ori pentru ca isi face rca unde este mai scump. de ce are motor mare daca iese de doua ori pe an? de ce plateste unde este mai scump?

    vecina plateste acum 800 de lei. dar de la anul, la ce majorari se aplica PENTRU CEI CU DAUNE.

    acei 40% sunt pentru cei cu daune.

    lucrez in domeniu si am parte in fiecare zi de melteni din astia suparati. le explic ca acest nou sistem (online) ii va avantaja in timp pe cei fara daune si ii va dezavantaja mult pe cei cu daune, dar ei tot suparati sunt ca dau 300 de lei pe an pentru o dacie care poate sa faca din „prima” o dauna mult mai mare.

    si multi cred ca banii pe rca se duc la stat nu la firmele de asigurari – care apropo sunt afaceri nu sunt case de binefacere. ele trebuie sa aibe profit, altfel nu ar exista.

    am citit continuarea de pe promotor si mi-a placut cum ai comentat.

  3. Am si eu o intrebare: aceasta majorare se aplica dupa numele soferului sau dp autovehicul? Adica eu conduc masina de servici, fac accident cu asigurarea pe firma…dar numele soferul in cauza sunt eu, iar apoi imi fac asigurare la masina personala p numele meu; in cazul asta o sa am majorare la rca la masina personala (1) sau o sa fie o majorare la rca-ul pt masina de servici (2)?? Eu zic k e 2, da’ am dubii..Mersi! Numai bine!

  4. Nici numele nu stii sa-ti scrii mai draga dragosh…si ai reactii imediate pentru ca lucrezi in domeniu, faci afirmatii vadit partiale si ne mai arati ca nici nu prea poti gandi cu un strop de logica. Du-te la fraierit, ca sa aveti profit si sa ai si tu ceva din firmituri, ca in rest ne-ai lamurit.

  5. @adi asa … m-ai atacat pentru ce? ce am spus si nu esti de acord? doar asa din plictiseala ai dat si tu un comentariu?

    @adrian … asigurarea este pe masina nu pe sofer/persoana.
    conteaza masina cate daune a avut, nu proprietarul.

  6. DRAGA GEORGE, Am vazut ,la inceputul lui decembrie o stire la PROTV,apoi pe 1 ianuarie a.c. am dat un tel.la informatiile PROTV si …nimic Era vorba de un om de afaceri dintr-un oras din vestul tarii care-si cumparase o masinuta din Viena: costa 1500 euro,avea cam 2 persoane,40 km/ora si n-avea nevoie de carnet de sofer plus…2litri la 100km; a mai luat,apoi,una pt. un fecior,elev de liceu…Ma intereseaza (am 72 de ani!…):cum se numeste orasul ,dar omul ..si a luat-o dintr-o fabrica?are si un nume ? in ce conditii a adus-o ?Eu am inceput sa string banii necesari…Ma poti ajuta? eventual ,la colegii dela Stiri.Astept cu incredere informatia si sfaturile tale .Fost prof.NUTU GHEORGHE,Alexandria

  7. Eu zic sa va calmati …asigurarea romaneasca este mica in comparatie cu alte state ale uniunii europene..

    De ex in Italia o asigure la o dacie logan cu un motor de 1.6- 1.7 daca exista ati plati undeva la 1200 pe an si 1300 daca o platiti la fiecare 6 luni…aceiasi plata o fac si alti care au vw ,opel ,mercedes (cu aceiasi motorizare)

    E adevarat ca si faptul ca o persoana nu face accidente se micsoreaza in fiecare an de cc 100 E iar daca fac accident mai bine vinde masina decat sa mai plateasca asigurare :)))

    fratelui meu pentru o paguba de 300 E ia ridicat 2 clase la asigurare (am uitat sa precizez in fiecare an scade cu cate o clasa daca nu foslosesti asig si creste cu cate 2 daca o folosesti ) si 1000 E la un Bmw 530(de la 2000 anual au facuto 2980 e :))…

    asa ca …200 euro nu e mult….. o sa ziceti ca pt salariile de aici nu e mult dar daca face ti un calcul salar – asigurare anual o sa ajunge ti la acelasi rezultat – o luna de munca doar pt a asigura masina…

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.