Salutare tuturor! La acest #IGDLCC am stat de vorbă cu Raluca Moldovan, conferențiar universitar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și expertă în problemele Orientului Mijlociu, despre unul dintre cele mai importante evenimente geopolitice ale anului: atacul Israelului asupra Iranului din noaptea de 12 spre 13 iunie 2025. Un episod înregistrat în grabă — cum eu singur am recunoscut, într-o vineri, pentru că trebuia neapărat să facem lucrul ăsta. Ce s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat și, mai ales, de ce ar trebui să ne intereseze pe noi, românii, un conflict care pare atât de îndepărtat — deși un zbor până la Teheran durează mai puțin decât unul până la Londra.
Operațiunea Rising Lion: ce s-a întâmplat în noaptea de 12-13 iunie 2025
Israel a lansat lovituri aeriene de mare precizie asupra unor ținte de o importanță strategică majoră pentru Iran. Au fost vizate instalațiile nucleare, conducerea Gărzii Revoluționare Islamice și mai mulți fizicieni implicați direct în programul nuclear iranian. Hussein Salami, comandantul Gărzii Revoluționare, a fost eliminat — o lovitură organizatorică uriașă pentru structurile militare ale Teheranului.
Riposta Iranului, cel puțin la momentul înregistrării, a fost slabă. S-au lansat drone — celebrele Shahed — dar toate au fost interceptate de sistemul Iron Dome, susținut și de avioane britanice și americane aflate în zonă. Nicio pagubă în Israel. Raluca Moldovan a subliniat că israelienii aveau în mod evident planuri vechi, bine actualizate, și o operațiune de supraveghere extrem de sofisticată: „Să știi unde va dormi în seara asta fiecare dintre liderii ăia — asta înseamnă o operațiune de supraveghere extraordinară.” Netanyahu a numit operațiunea Operation Rising Lion și a confirmat că l-a informat în prealabil pe Donald Trump.
De la 1979 până azi: cum a ajuns Iranul dușmanul de moarte al Israelului
Ca să înțelegem de ce s-a ajuns aici, trebuie să dăm firul înapoi până la Revoluția Islamică din 1979. Până atunci, relațiile Israel-Iran nu erau ostile — ba chiar existau schimburi comerciale. Totul s-a schimbat radical odată cu venirea la putere a Ayatollahului Khomeini, care a introdus conceptul de vilayet-e faqih (guvernanța juristului islamic) și a transformat Iranul dintr-un aliat strategic al SUA într-o teocrație brutală.
Discursul oficial iranian a inclus de la bun început anihilarea „micului Satan” — Israelul — și a „marelui Satan” — America. Un fapt revelator: regimul de la Teheran nici măcar nu recunoaște existența statului Israel, referindu-se la el exclusiv ca la „entitatea sionistă”. Programul nuclear iranian s-a accelerat semnificativ în timpul lui Ahmadinejad, iar în 2015, acordul nuclear JCPOA semnat sub administrația Obama prevedea limitarea îmbogățirii uraniului la 3% (față de 87% necesar pentru o bombă). Trump a retras SUA din acord în mai 2018; opt runde de negocieri sub Biden nu au dus nicăieri.
De ce chiar acum? Netanyahu, bomba nucleară și jocul politic intern
Momentul ales de Israel nu este deloc întâmplător. Cu o zi înainte de atac, Consiliul Guvernatorilor al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a emis o declarație — prima de acest gen în 20 de ani — prin care certifica că Iranul violează angajamentele asumate prin Tratatul de Neproliferare Nucleară. Iranul era, conform unor estimări, la câteva săptămâni distanță de a îmbogăți suficient uraniu pentru a produce o bombă.
Dar Raluca Moldovan a identificat și o dimensiune politică internă: Netanyahu se află sub presiune uriașă — acuzații de mită, corupție și abuz de putere, mandat de arestare internațional emis de CPI pentru ce s-a întâmplat în Gaza. „Văd atacul asupra Iranului ca pe o încercare disperată și egoistă a premierului israelian de a reduce presiunea internațională și de a distrage atenția de la Gaza,” a spus ea, adăugând că, dacă nu ar mai fi război, Netanyahu ar pierde alegerile în condițiile actuale. O logică ce amintește, cum a remarcat ea, de ideea leninistă a revoluției permanente.
Arabia Saudită, axă Moscova-Teheran-Beijing și implicațiile regionale
Un Iran nuclear reprezintă o amenințare nu doar pentru Israel, ci și pentru Arabia Saudită, care visează la hegemonie regională. MBS a semnat acordul de normalizare cu Iranul mediat de China la Beijing, dar, cum a subliniat Raluca Moldovan, acesta este mai mult o mișcare de PR: „Disensiunile dintre Riad și Teheran sunt extrem de adânci.” Arabia Saudită deține cel mai avansat echipament militar american din regiune — după Israel — dar dezastrul din Yemen a arătat că banii nu compensează calitatea resursei umane. Problema armatei saudite, cum l-am citat pe un locotenent-colonel american de la US Air Force, este că „degeaba ai echipamente sofisticate dacă resursa umană care le folosește este slabă.”
Cât despre axa Moscova–Teheran–Beijing: dronele Shahed de concepție iraniană, rebotezate Geran de ruși, atacă Ucraina aproape zilnic. Slăbirea regimului de la Teheran este, implicit, o lovitură pentru Vladimir Putin — nu mai are acel flux continuu de arme și pierde un aliat strategic. Garnisoanele revoluționare vor continua însă, cum a arătat și cazul Soleimani: „Tai capul, mai apar vreo trei capete în loc.”
Poate Iranul deveni o democrație? Limitele importului modelului occidental
Una dintre cele mai valoroase idei din discuție vine din experiența academică a Ralucăi Moldovan: orice tentativă de a exporta democrația occidentală în Orientul Mijlociu este sortită eșecului pentru un motiv fundamental — democrația occidentală se bazează pe separarea stat-biserică, un concept absent din Islam. Profetul Mohamed a fost simultan lider politic, militar și religios; această distincție pur și simplu nu există în tradiția islamică.
Modelele de democrație funcționabile în regiune trebuie căutate în precepte islamice proprii — precum shura (consultarea poporului) — nu în importuri politice occidentale. Cât despre un viitor post-Khamenei (care are peste 80 de ani și probleme de sănătate), există varianta fiului său Mojtaba sau, în cel mai optimist scenariu, un regim civil în care puterea ar fi concentrată în mâinile liderilor Gărzilor Revoluționare. „Iranul nu va deveni peste noapte Canada sau Elveția,” a rezumat Raluca Moldovan cu luciditate.
Ce înseamnă toate acestea pentru România și pentru summitul NATO de la Haga
Ne interesează direct? Da. Iranul furnizează drone Rusiei care atacă Ucraina — o țară vecină cu România. Slăbirea Teheranului înseamnă mai puțin armament pentru Putin și, implicit, mai puțin risc pentru noi. Raluca Moldovan a atras atenția și asupra summitului NATO de la Haga din săptămâna ce urmează: declarațiile de acolo vor arăta cât de mult au integrat aliații realitatea nouă — inclusiv în privința creșterii cheltuielilor militare ale statelor membre, inclusiv România.
Declarația secretarului de stat Marco Rubio de Ziua Națională a Rusiei — în care a urat „îndeplinirea aspirațiilor poporului rus” — a stârnit îngrijorare justificată. Ambiguitatea administrației Trump este reală, dar, cum a remarcat experta, „m-aș uita și la efecte și la acțiuni, nu doar la declarații.” Iran slăbit, Assad plecat, Ucraina rezistă. Sunt și cifre, nu doar vorbe.
Dacă ți-a plăcut acest episod și vrei să nu ratezi niciun #IGDLCC, abonează-te la canal — e gratuit și mă ajuți enorm.
Un mulțumesc special membrilor comunității care susțin financiar acest canal. Abonamentele voastre țin luminile aprinse și camerele pornite. Dacă vrei să faci parte din această comunitate, devino membru aici.
Dacă subiectul te-a prins, mai aruncă un ochi și peste alte episoade în care am explorat crize geopolitice: discuția cu Raluca Al-Hadad despre Siria și episoadele despre războiul din Ucraina. Pentru context academic despre Orientul Mijlociu, poți consulta și pagina Facultății de Relații Internaționale de la Universitatea Babeș-Bolyai, unde predă Raluca Moldovan.
