DE CE TE ÎMBOLNĂVEȘTI ACASĂ FĂRĂ SĂ ȘTII | #IGDLCC 335 cu Andrei Agafița

Salutare tuturor! La acest #IGDLCC am stat de vorbă cu Andrei Agafița, CEO la Ecovent, omul care a transformat o noapte în care s-a trezit sufocându-se în propriul dormitor într-un business care crește cu peste 60% pe an. Andrei face un singur lucru și îl face obsesiv: calitatea aerului din casele noastre. Iar miza e mai mare decât crezi — pentru că, fără să-ți dai seama, locuința ta „eficientă energetic” s-ar putea să te îmbolnăvească exact în camera în care dormi.

Cum a pornit totul: o anvelopare care l-a sufocat în propriul pat

Povestea lui Andrei începe în 2016, când Primăria Sectorului 6 i-a anvelopat blocul și i-a montat geam termopan în dormitor. În prima noapte s-a trezit pe la 3 dimineața fără aer, fără să înțeleagă ce se întâmplă. A deschis geamul și și-a dat seama că se schimbaseră complet condițiile de trai în cameră. Paradoxul de care vorbim e simplu: am băgat miliarde în polistiren, vată bazaltică și termopane prin Casă Verde și PNRR, am făcut casele mult mai etanșe — și am trecut de la case „șvaițer” prin care bătea vântul la niște borcane închise din care aerul nu mai iese și nu mai intră. Andrei și-a montat singur un recuperator de la Prana, a făcut o carotă în perete, și a doua zi s-a trezit cu mai multă energie și fără mirosul de aer închis.

De ce te trezești la 3 noaptea: dioxidul de carbon îți fură somnul

Aici e partea care m-a prins: când crește nivelul de dioxid de carbon într-o încăpere închisă, creierul nu mai intră în faza de deep sleep. Funcția lui principală e supraviețuirea, așa că, văzând că aerul se înrăutățește, te ține într-o stare de veghe ca să nu mori — și exact de asta te trezești la 3 dimineața sau te scoli obosit, cu dureri de cap. Afară avem undeva la 400-420 ppm, în interior ar trebui să stăm sub 800 ppm, iar de la 1000 ppm în sus încep efectele negative asupra sănătății. Nu doare imediat, ca atunci când îți e prea cald — intri lent într-o stare de apatie, de moleșeală, în care nu mai poți gândi sau lua decizii.

Școlile noastre, adevărate „camere de gazare”

Andrei mi-a povestit cum a intrat la o ședință cu părinții într-o clasă unde puteai să tai aerul cu cuțitul — probabil spre 10.000 ppm, irespirabil. A făcut chiar un studiu împreună cu profesorul Tiberiu Catalina de la Facultatea de Instalații, într-o școală din București: nivelurile de CO2 ajungeau la 5000 ppm în timpul orelor, iar după montarea unui sistem de ventilație cu recuperare de căldură s-au menținut permanent sub 1000 ppm. Concluzia noastră comună: scăderea performanței școlare și analfabetismul funcțional ar putea merge mână în mână cu reabilitarea termică făcută incorect. Profesorii se plâng că elevii sunt adormiți la ore — nu de la telefoane, ci pentru că efectiv îi băgăm la somn din lipsă de oxigen, iar de frica „curentului” nimeni nu deschide geamul iarna.

Aerul din casă: până la 5 ori mai poluat decât cel de afară

Mulți cred că aerul de afară e mai poluat decât cel din casă. Greșit. Conform studiilor Organizației Mondiale a Sănătății, aerul din încăpere poate fi de până la cinci ori mai poluat, pentru că e aer adus de afară și apoi viciat în continuu de oameni. Andrei mi-a dat o imagine care rămâne: a nu ventila o cameră e ca și cum ai bea apa din toaleta în care tocmai ai făcut pipi — reinspiri ce ai consumat deja. La asta se adaugă compușii organici volatili (VOC) și formaldehida eliminate de mobila nouă, adezivi, gătit. Eu am ajuns „senzor uman de formaldehidă” — am o mobilă nouă la birou și, când deschid ușile dulapului, mă lovește mirosul de adeziv. Mai sunt particulele PM10 și PM2.5 (praf, polen, funingine, noxe), temperatura și umiditatea.

Radonul — al doilea cel mai mare ucigaș de plămâni, despre care nimeni nu vorbește

Asta a fost lovitura grea din interviu. Radonul este a doua cauză a cancerului de plămâni după fumat — un gaz inert, radioactiv, care urcă prin fundație prin microfisuri și se acumulează în casa ta etanșă. E the silent killer: explică de ce oameni care n-au fumat niciodată fac cancer pulmonar. În România există zone cu nivel ridicat — Munții Apuseni, zona Oradea, zona Clujului — și există chiar o hartă a radonului. Soluțiile sunt două: o membrană sub fundație sau o ventilație cu recuperare de căldură care reîmprospătează permanent aerul. Tocmai de asta, dacă îți izolezi termic clădirea fără instalație de ventilație, faci o greșeală gravă.

Investiția care se amortizează: economii reale, măsurate

Doar 15% din casele noi din România primesc o soluție de ventilație — adică una din șase-șapte — deși la Cluj Consiliul Județean a adoptat deja o lege prin care orice autorizație de construcție trebuie să includă obligatoriu un proiect de ventilație cu recuperare. Iar partea financiară contrazice mitul „e prea scump”: un studiu polonez pe 2512 proiecte arată o economie medie de 2640 kWh pe an față de a nu ventila. În clădirea biroului lui Andrei se economisesc 400 kWh pe lună la încălzire și răcire, iar la mine acasă, în casa pasivă, aplicația arată peste 10.000 kWh economisiți într-un singur an. Soluții există acum de la 6.500 lei pentru o casă de 120 mp, cu aplicație și conectivitate — nu mai e luxul scump de acum câțiva ani.

Dacă ți-a plăcut discuția asta și vrei să vezi mai multe interviuri cu oameni care chiar au ceva valoros de spus, abonează-te la canalul de YouTube. Jumătate dintre cei care se uită la noi încă nu sunt abonați — hai să schimbăm asta.


Mulțumiri membrilor 🙏
Un respect uriaș tuturor membrilor care susțin direct acest proiect — voi faceți posibil ca aceste materiale să existe în afara algoritmului. Dacă vrei să ne susții și tu cu un abonament lunar și să primești conținut în avanpremieră și ediții exclusive pentru membri, devino membru aici.

Ultimele articole

Articole recomandate

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🎁 GB.ro — gadgeturi alese de mine · livrare gratuită peste 500 lei Vezi →