IERTAȚI-MĂ, DOAMNELOR!

 

Aș vrea să vă spun că, în urma celebrului interviu pe care l-am dat în urmă cu două săptămâni, am primit acuzații și chiar amenințări din cele mai dure și mai serioase. Și m-am gândit foarte serios la ce am de făcut în perioada următoare.

O să o spun pe șleau. Da, am vorbit ca un mârlan, ca un băiețaș de cartier fără pic de minte-n cap și fără nicio experiență de viață, ca și cum aș fi fost fumat sau cel puțin amețit de băutură. Mulți dintre cei care mă cunosc chiar m-au întrebat dacă nu cumva am fost sub influența unor substanțe. Nu, nu am fost, nu am această scuză. Eram poate doar euforic datorită atmosferei de festival, mai ales după atâta vreme de stat mai mult prin casă.

Dar asta nu scuză nimic.

Probabil din dorința de a șoca și de a impresiona audiența (încă procesez tot ce s-a întâmplat și se întâmplă), dintr-o tentativă total neinspirată de umor, am „reușit” să fiu superficial și lipsit de empatie, am jignit categorii întregi de oameni și am obținut într-adevăr un șoc – dar acest șoc a fost în primul rând pentru mine și pentru familia mea, nu numai pentru public.

Vreau să-mi cer scuze public tuturor celor pe care i-am jignit, celor pe care, fără să-mi dau seama, într-o pauză de rațiune , i-am și mai ales le-am agresat prin limbaj, prin grobianism și prin lipsa de politețe.

Așa cum ați aflat probabil, am plătit și încă plătesc scump pentru acest episod, care a făcut atât de multe valuri pe internet și în media. Dar aici, nu voi intra în detalii. Ceea ce am să fac este să îmi reconsider eu în perioada următoare prioritățile, să mă concentrez mai mult pe familie și pe lucrurile de care sunt pasionat și la care mă pricep – case sustenabile, energii regenerabile, tehnologie. N-am să dau curs invitațiilor sau ofertelor care speculează imaginea de „băiat rău”, bădăran și de misogin – consider că această imagine nu mă reprezintă, eu nu sunt și nu pot fi un astfel de personaj. Îi rog pe cei care și-au închipuit că pot reprezenta așa ceva să-și caute în altă parte exponenții. Într-un cuvânt, celor care se gândesc că voi profita de popularitatea pe care am căpătat-o în aceste zile pentru a-mi lărgi gama de preocupări, le spun că NU voi face asta. Nu mă interesează popularitatea de acest fel. Nu o merit pentru că… NU sunt așa. Voi rămâne pe „felia” mea, acolo unde publicul mă cunoaște și, sper eu, încă mă apreciază: tehnologia care ne schimbă viețile în bine.

Îmi pare tare rău. Am învățat foarte multe din această situație extremă și mi-aș dori să învețe și alții din ceea ce mi s-a întâmplat mie. Sper ca această dezbatere, care s-a stârnit, să fie de folos în cele din urmă tuturor. Sper să nu devină doar încă o întâmplare seacă de pe internet, în care toată lumea s-a implicat doar la nivel de comentarii dar nu am învățat de-ajuns cu toții.

În încheiere, vreau să le MULȚUMESC atât celor care mi-au trimis mesaje de susținere, cât și celor care m-au criticat. Și unii și alții m-au ajutat să depășesc această perioadă și să mă trezesc la realitate. Din acest moment, vreau să iau ce e bun și util, să continui să evoluez.  Mai vreau să mulțumesc familiei mele, care mi-a fost și îmi este alături și vreau să le spun că îmi pare rău, pentru că, dintr-o inconștiență, i-am expus la acest val național de oprobriu.

Ne revedem acolo unde experiența și contribuția mea sunt cu adevărat de folos.

Pe curând!

Ultimele articole

Articole recomandate

43 Comments

  1. Bună ziua dl George Buhnici,
    Îmi pare rau pentru modul în care dumneavoastră împreună cu soția, ați fost tratat neadecvat de media și de oamenii care nu au înțeles mesajul transmis indirect și anume: să ținem cont de sănătate noastră,sa ne apreciem oamenii din viața noastră și să nu fugim după aparențe și etichete.
    Doresc să va menționez că va apreciez activitatea pe care o desfășurați împreună cu soția și echipa dumneavoastră. Pentru mine personal rămâneți un model demn de urmat.

    Va mulțumesc pentru ceea ce ați realizat până în acest moment sunt contribuiți enorme bazate pe eforturi greu de înțeles încununate frumos cu multă pasiune și dedicare. Don’t give up please !!!

    Cu mult respect și aprecierea,
    Ignat Gianina.

  2. Nu trebuia sa iti ceri scuze. Nu ai omorat pe nimeni. Treaba asta trebuia dusa pe picioare cu demnitate, fara a o dezvolta suplimentar. Atat trebuia doar sa faci.
    Ai cedat la obiceiul social fals de a-ti „cere scuze public”. Nu ai spus nimic neadevarat. Nu ai injurat sau blestemat pe nimeni. Sunt emisiuni de 2 lei care au adus in mod repetat oameni obezi in platou pentru a-i lua in bataie de joc cu orele si nu s-a legat nimeni de ei. Pe scenele de stand-up comedy, vin comicarii nostrii unul mai slab ca altul si isi fac numere intregi pe seama femeilor de toate tipurile; acolo e in regula, nu? Doar nu chiar o zice pe bune, e doar stand-up, nu?

    Vreau sa vad comentariile si reactiile la mesajul sceleratului din fruntea Ungariei, care se teme sa nu isi poceasca genetic natia de sovini. Asta intereseaza pe cineva sau ii depaseste? Sau G. Buhnici e mai accesibil ca si tinta, asa… de placere.

  3. Buna seara,
    Tardive scuzele.
    Euforia unui festival nu poate indemna un barbat sa spuna asa ceva daca nu si gandeste in sensul asta.
    Scuze, mai bine sotiei.
    Ati pezentat-o precum un taran instarit isi prezinta iapa la iarmaroc.

  4. Da….ai greșit o big time…dar nu cred ca e suficient să îți ceri scuze. Trebuie sa și faci ceva sa repari. Ai imaginatie , te gândești tu la ceva. Pana atunci, îmi pare rau dar nu îți pot da credit. Nu te mai pot vedea. Asa ca te aștept sa vedem ce faci.

  5. Țara e pe omul care a dat-o de gard. Și ce? Spune asta o dolofană de 66 Kg cu celulită și mândră-n toate cele că nu are și vergeturi și căreia nu.i pasă că și la tv/ în online e plin de reclame cu creme anticelulitice/ antivergeturi(pe lângă falsa impresie afișată că oamenii sunt perfecți-să fie la ei). Adică de ce îmi sugerează mie cineva să scap de kg, imperfecțiuni, etc? Ce este, de fapt, perfecțiunea? Cred că oamenii au luat-o razna. Sunt o femeie suficient de inteligentă, independentă și fericită, încât să mă atingă ce-mi spune medicul în cabinet, nu Buhnici sau părerile lumii. Și dacă nu ne punem de acord,nu înseamnă că unul are dreptate și altul nu. Pentru că sunt normală și dacă m-aș fi văzut cu omul acesta pe plajă,tind să cred că nici lui nu i-ar fi păsat de cum arăt,fie și dacă l-aș fi abordat. De ce cred asta? Pentru că nici el nu m-ar lua acasă și nici eu pe el, ce să vezi? Este trist că societatea te împinge să-ți ceri scuze (pentru ce să te scuzi,mai exact?),iar la bine unii se asociază cu tine,la rău ești dat la o parte(pentru că nu te definește profesional ceea ce spui în privat). Eu am dreptul să îmi exprim opinia,tu ai dreptul să-mi dai dreptul de a scrie,dar de a nu posta comentariul meu și asta este. În esență nu îmi pasă că vrei să vezi țâ*e și b*ci(lacrimi și m*ci) sau femei care arată într-un fel, pentru că nu mi se pare jignitor ce ai gândit. Nu am încurajat viralizarea acelui interviu pentru că femeile sunt extrem de rele între ele și când se fac cu*ve la tv și se înjură între ele,netul nu mai arde.”să arunce piatra cel ce.i fără de păcat”. Femeile care s-au simțit jignite să meargă la terapie sau să nu mai posteze inepții. Să instigi la”ură” cu ură,e mai rău decât interviul ăla

  6. Draga George,
    Te urmăresc de ceva 5 ani,uneori mai intens și alteori mai rar apreciind efortul pentru informare pe care îl faci- chiar daca nu sunt de acord cu toate concluziile/recomandarile/subtilitățile.
    Auzind din presa de scandal, am fost șocat inițial de limbajul de mahala și am crezut (că și alții) că ai fumat ceva.
    Însă, in fond ai dreptate parțial – obezitatea este o problema, și forma (vergeturile) ar fi printre cele mai mici efecte poate.
    Daca îți pasă cu adevărat de problema, alatura-te sau inițiaza o campanie de durata. Și haide sa nu ne pronunțăm (judecam) atât demult formele doar.

  7. Sotia ta vorbeste de obezitatea in randul tinerilor. Spune i sa stea jos. Nota 4. Sa taca ca pune paie pe foc. Sunt slaba dar am celulita. Pt ca…varsta…si 2 copii. Si n am bani de „salita”…mama lor de diminutive…nici timp nici energie. Asa ca sa si tina naibii gura…pt ca..da. Asa cum ai recunoscut. Ai fost grobian!!!

  8. Salut George,
    Poetul umil spunea ca bucurosi le-om duce toate de e pace de-i razboi … A venit apoi altul, mai inCOLONAT si a spus (mama lui Stefan: DE ESTI TU ACELA NU-TI SUNT MAMA EU!
    Desi la noi speranta moare dupa capra vecinului, inca mai sper sa se inCOLONEZE o data multimea pe un drum drept ….
    Succes in tot ce faceti, tu, sotia si toti prietenii vostri!

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.