Categorie: Editorial

Iartă-mă, Cișmigiule! Dar puți!

Tocmai am revenit din venerabilul Cișmigiu. Un loc special, care a scris o istorie frumoasă. Până acum…

aici fu o baltă mare, un loc umed, mocirlos/sălbatec din natură, necurat, nesănătos/însă arta poate multe și ea făcu un paradisu/cum la mulți din ipokimeni nici că le trecea prin visu./.. Aici vine toată mâna, și s’amestecară împreună/eleganța, lux, mândrie, maniere și turnură,/vorbe dulci și complimente sbor din fiecare gură./Câte un june c’o grizetă, prin tufișuri că se pierde….

sursa

Prima grădină a orașului pare că s-a întors înapoi pe la vreo 1850, înainte ca mlaștina să fi fost curățată. În vremuri când nu existau decât cai, căruțe și mături, parcul reușea să arate ca o grădină englezească unde lumea bună ieșea la promenadă. Înapoi în prezent, alegerile pentru primărie și consiliul general au trecut de destulă vreme iar următoarele mai au de așteptat. Așa că prin parcuri nu prea mai trec primarii, consilierii sau directorii care să ne impresioneze cu profesionalismul. E un timp de liniște când se fac bani mulți de pe urma noastră prin furt, neglijență și rea-voință. Să vă dau câteva exemple:

1. Evaziune fiscală masivă.
Nu am primit un singur bon fiscal în Cișmigiu de un an de când îmi plimb fetița aproape zilnic. Apă, sucuri, înghețată, baloane și bărcuțe. Afaceri simple și de succes din care picură până când picăturile se adună într-un râu de bani murdari pe care nu îl filtrează nici poliția sau fiscul. Micii buticari recunosc în șoaptă cum cotizează pe orizontală. Din parc banii pleacă pe verticală până la primăria generală, adică autoritatea care îi ține în funcții. Șefii mari sunt mulțumiți câtă vreme ”abonamentul” se plătește la timp așa că șefuleții rămân pe poziție ca să facă treabă. Prima prioritate, banii. Abia apoi…

2. Mizeria
Sunt de acord că Bucureștiul e un oraș plin de noroi. Știu că, deși avem legi, nu suntem în stare să controlăm șantierele și pârloagele care produc milioane de tone de praf. Dar într-o metropolă europeană nu poți curăța nici măcar aleile dintr-un parc monument istoric? Nu poți cârpi aleile nici măcar o dată la câțiva ani?
Am văzut parcuri mai mici, mai puțin frumoase dar mult mai curate la Brașov, Constanța sau la Ploiești pe bulevard. Măturătorii din Cișmigiu ridică praful pe la 8 dimineața, când e răcoare și poți scoate un copil la aer. Abia strâng frunzele și câteva ambalaje. În rest, băncile sunt scorojite. Gardurile de pe alei sunt rupte. Copiii pun mâna pe mâncare, prin praf, transpiră și apoi adaugă încă un strat de jeg pe mânere și jucăriile din spațiile de joacă. Pe care nu le spală nimeni de luni de zile. Enterocolita este oricum la modă așa că ce mai contează un focar de infecție.
Nici pământul de pe spațiile verzi nu a mai văzut de mult gazon sau irigare așa că totul coclește într-un jeg pe care nu l-am întâlnit în niciun alt parc.
Și apoi sunt…

3. Toaletele publice.
În parcurile din București, toaletele publice au ajuns cafenele și terase. Evident ilegal și pe șpagă. Așa că poți merge la toaletă doar dacă ai consumat ceva pe bani. Așa că primăria în loc să recupereze bunul public (adică al nostru, al meu și al tău), plătește milioane de euro pe închirierea unor toalete de plastic pe care le-a pus pe alei. În ele fierbe o zeamă care miroase greu a urină mentolată. Se poate însă și mai rău. Pe seară, când vin…

4. Ciorile

Gropile de gunoi din jurul orașului țin în viață milioane de ciori. Câteva zeci de mii vin la amurg în Cișmigiu. Nimeni nu este capabil să le oprească… să umple de găinaț totul. Pe bune? Chiar nu avem nicio soluție? Așa că băncile sunt spălate superficial cu furtunul și se mai adaugă un strat de zeamă peste toată mizeria. Sute de știri în presă despre asta, gargară și… nimic.

Așa a ajuns iubitul nostru Cișmigiu o damă de consumație. Produce ”la negru” pentru ei iar nouă nu este în stare să ne mai ofere nici măcar o plimbare elegantă. Miroase, e nespălat și habar nu are de bun simț.