Categorie: Auto

I love SAAB – Do you feel SAAB? CONCURS

Am o slăbiciune pentru suedeze. Prima mea mașină, primul drum pe Autobahn, prima plimbare cu 220kmh pe oră LEGAL…

Prin 2007 am pierdut multe nopți pe site-uri precum mobile.de sau blocket.se în căutare de chilipiruri ca Volvo V40 ori Saab 9-3. Ultima a picat pentru că era vai de urâtă. Şi aşa a rămas până acum câțiva ani. Dar ce bine știau să o facă suedezii. Exact precum chiftelele de la Ikea. Știi că nu arată gourmet, dar sunt bune de fiecare dată. 9-3 spre exemplu e o mașină de lăsat moștenire. Un fel de bijuterie de la antichități, valoroasă, de familie.

Apoi chiftelele au arătat şi mai bine cu tot cu garnitură. Mai precis transmisia integrală, XWD-ul, pe care l-am fugărit ireal. Sunetul și senzația propulsorului de racheta, 2.8Turbo benzină este o experiență neindicată amatorilor.

Interiorul nu a evoluat prea mult în ultimii ani la Saab, iar asta insist eu că e o treabă bună. Majoritatea mărcilor înnoiesc și ieftinesc, însă suedezii se încăpățânază să folosească tot piele, aluminiu și plastic de foarte bună calitate, deși pe alocuri puțin demodat. Mi-au plăcut foarte tare jucării precum joystick-ul de la gurile de aerisire, butonul „nightpanel” care stinge luminile din bord și majoritatea martorilor(leduri din bord), mai puțin vitezometrul sau pur și simplu așezarea consolei centrale ușor orientate spre șofer ca într-un avion. Căci nu aveam cum să nu ne legăm de „gena” de aviatori a sudezilor de la Saab.

Unele dintre cele mai bune avioane sunt făcute de ei. Puțini cunosc că din Suedia vine un “vânător” excepțional. Saab Gripen. Dă-i un Google doar să vezi poze și te lămurești. Paranteză: Romanian Air Force se pregătește să ia second-uri F16 de la americani la preț de nou de la Saab. Dar asta-i altă poveste…

O altă chestie absolut tipică la mașinile Saab este poziția contactului cu chei, între scaune, ca la avion, așezat astfel cu un motiv precis. Te urci în mașină, pui cheia în contact, bagi în viteză și apoi pornești muzica dintr-o singură mișcare a mâinii drepte din spate până în față. Are așa o fluență și o simplitate toată mișcarea că te întrebi de ce nu fac la fel toți constructorii. Poate de rușine că nu le-a venit lor ideea… Bine, acesta e un joc al imaginației, însă motivul principal e siguranța. Mii de șoferi s-au ales în ultimii zeci de ani cu genunchii zdrobiți la impactul frontal de… contactul cu chei așezat pe coloana volanului. O lecția pe care Saab a învățat-o din greșelile altora.
Acum Saab își face iar curaj în România. Uite noul site www.saab-romania.ro Eu zic că are cu ce. Eu m-am uitat gură cască la Saab 9-5, o limuzină distinsă care spune despre proprietar o frază simplă. Sunt mașina unui om inteligent, chibzuit, realizat. Mi-ar cam plăcea una, ce-i drept. Poate o câștig la concursul lor de pe facebook. Sau poate mi-o iei tu înainte ;)

Concursul este unul jurizat si exista doua premii.

– Premiul pentru cea mai bine povestita experienta pe un blog este un weekend SAAB, adica o excursie la munte, cu cazare la un hotel de 4 stele, in compania unui model SAAB.

– Acelasi premiu este oferit si pentru cea mai bine povestita experienta SAAB de pe pagina de Facebook dedicata SAAB.

Concursul pe facebook tine pana pe 13 martie, iar pentru postarile pe blogurile personale tine 2 saptamani de azi.

Pentru bloggeri, scrieti articolul vostru pana vineri 25 februarie, iar sambata veti fi invitati la un eveniment SAAB organizat de Auto Cobalcescu!

Dacă tot ai citit până la final, dă şi un like pe butonul de dedesubt.