Huawei Y6 2018 – Cel mai cerut smartphone ieftin [UNBOXING & REVIEW]

Există o cerere mare de telefoane mai ales pe segmentul de ieftin și foarte ieftin. Adică cu mult sub 1000 de lei, probabil gratis la abonament. Și nu e nimic rău în asta, este doar o dovadă că telefoanele ieftine au devenit din ce în ce mai bune și că poți să îți faci liniștit treaba cu ele.

Cu un telefon de 500-600 de lei poți așadar să navighezi pe internet la viteze LTE, să asculți muzică, să instalezi aplicații, Facebook, Instagram și chiar să faci și poze să le postezi. Poze decente, de preferat la lumină exterioară. Și nici nu îți este rușine să îl scoți din buzunar la masă, mai ales că unele au ecrane de aproape 6 inci.

Acesta este și cazul lui Huawei Y6 2018, unul dintre cele mai cerute telefoane de acest an, în acest buget. După el probabil vine Huawei P Smart și apoi Note 9. Na, fiecare cu preferințele sale.

Am fost puțin sceptic atunci când am citit configurația hardware, m-au deranjat puțin cei doar 2 GB RAM și Android-ul 8.0. Știam că va funcționa însă aveam emoții legat de cât de bine va rula aplicațiile. Mai ales mai multe dintre ele deschise simultan. Să zicem că se descurcă, mai ales dacă faci câteva optimizări din meniul de Dezvoltator. Îți arăt în clip cum se face.

Camerele foto nu excelează, îți spun de pe acum. Va trebui să ai răbdare și să rogi persoana care stă la poză să nu se miște deloc. Autofocusul nu prea funcționează la lumină slabă și vei avea nevoie de soare pentru niște fotografii decente.

În concluzie, nu știu ce să spun, să îl recomand sau nu? Nu iese în evidență cu nimic special, în afara ecranului. Dacă nu ai cerințe mari pe partea de foto și folosești doar WhatsApp și Facebook se va descurca de minune. Mai ales că îl găsești aproape gratis la abonamente destul de mici. La liber însă, cred că sunt alte opțiuni mai bune, uită-te atent la memoria RAM. Un 3 GB ar trebui să fie suficienți.

Ultimele articole

Articole recomandate

12 Comments

  1. Salut! Cred ca este un telefon chiar ok la banii ceruți. Am butonat acest telefon al unui vecin și este chiar ok. Jocuri gen Subway, manuganu, hayday, candycrash merg foarte bine, ținând cont ca este un telefon ieftin. Display-ul este bun dar ar fi mers un fullHD.

  2. Salut ! Am o intrebare mai ciudata putin.Boxele de la Bang&Olufsen,in general,se aud mult mai bine decat cele de la Bose ?Eu mi-am cumparat un soundtouch 20 dupa ce am vazut review-ul tau :)

  3. Salut am vazut acest telefon pe mai multe site uri de vanzari , Telefonul Huawei Y 6 2018 are 2 sau 4 G memorie RAM ? pe un site scire 2 pe altul 4 dar au acelasi pret!

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.