HUAWEI P30 PRO DUPĂ O LUNĂ

Nu, nu în Vaslui, ci la mine în buzunar în Corbeangeles. Am băgat SIM-ul în el acum exact o lună și nu l-aș fi scos dacă nu îmi venea altceva pe mână. Stai liniștit, nu are nici o legătură cu scandalul Huawei, absolut nici una. Dimpotrivă, chiar îl recomand ca fiind cel mai rapid și mai potent telefon pe care l-am folosit până acum, cu mici neajunsuri pentru că nici un produs nu este perfect. Și dacă ar fi, tot nu mi-ar plăcea mie sau poate ție ceva la el. Suntem subiectivi însă în acest review voi fi complet obiectiv.

La performanță nu am absolut nimic să îi reproșez. Ba chiar l-am folosit pe modul optimizat, cu rezoluția în mare parte la jumătate, poate ca să obțin și mai multă autonomie de la el. Nici aici nu m-a dezamăgit, se descurcă excelent cu oricâte aplicații aș porni pe el și le-aș uita deschise în fundal. Ba chiar îmi spune că Facebook are obiceiul de a scana după dispozitive Bluetooth sau că Instagram își face refresh de prea multe ori în fundal. Motiv numai bun ca să fiu mai atent cu ce aplicații îmi consumă prea mult din baterie. Îl încarc seara și dimineața, și rareori pe la studio când mai prin o pauză. Mai toată lumea știe că sunt cu telefonul în mână mai tot timpul.

Camera este bună, am numai admirație pentru avansul tehnologic al celor de la Huawei în domeniu, însă cred că mai e puțin de lucru la nivel de software. Sunt câteva lucruri care m-au deranjat, mai mult în modul cum gestionează telefonul comutarea de pe o cameră pe cealaltă, acum că are nu mai puțin de trei pe spate. Îți povestesc însă mai multe în review-ul de pe blog.

Ultimele articole

Articole recomandate

6 Comments

  1. Prietena mea are P30 pro si eu am mate P20 pro, pe amandoi ne deranjeaza destul de tare faptul ca amprenta la ecran functioneaza ft prost, iar la mine cel putin face recognition cand sunt afara in soare nu mai functioneaza. Mi se pare un pas mare inapoi tinand cont ca la modele anterioare functiona perfect deblocarea cu amprenta, iar acum au tinut neaparat sa mute senzorul pe ecran si sa il faca inutil. Cand dai 1000 de euro pe un telefon ai prefera sa nu ai astfel de probleme…

  2. Intre Huawei Mate 20 simplu, nu lite și nu pro, și Samsung Galaxy S9 plus pe care l-ai alege? Mate 20 are în plus o baterie mai mare, ecran cu noch picătură, procesor pe 7 nanometri, port infraroșu, radio FM dar ca minus are un ecran de tip ips cu o densitate a pixelior destul de slăbuță undeva la 380 ppi și slot card de memorie tip nanomemory card care e mai puțin cunoscut și mai greu de găsit. La camere nu mă bag, amândouă fac fotografii destul de bune din cate am văzut in comparative cu mențiunea că la samsung culorile sunt putin mai saturate câteodată cam ireale…. La preț Mate 20 cu 6 gb ram 128 internă e cam la fel cu S9 plus cu 64 gb memorie internă. Eu aș tinde spre Huawei dar…. Care e parerea ta? Mulțumesc.

  3. Poate telefoanele ar trebui catalogate si dupa partea de service… care in cazul Huawei nu este prea grozav .Eu de exemplu la o serie mate am cerut sa scimb bateria si mi s-a spus ca dureaza cam o saptama ,doua ca mai intai trebuie trimis telefonul in service sa se constate si abia apoi se face comanda de piesa. Degeaba este un telefon bun daca partea de post vanzare nu este prea grozava!

  4. Salutare,
    felicitari pentru tot ceea ce faceti , va urmaresc de 3 ani cel putin si imi place enorm cum au evoluat lucrurile pe site si pe youtube .
    Stiu ca nu e despre P 30 Pro dar as vrea sa stiu daca P30 Lite proaspat achizitionat e cu camera de 48mp sau cu 24mp.
    Pe factura scrie ca e cu 48mp, modelul este MAR-LX1A dar in Antutu la my device imi spune ca este cu camera de 24mp.
    pe cine sa cred?
    va multumesc anticipat
    spor si succes in continuare

Dă-i un răspuns lui Calin Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.