Huawei Mate X6: Pliabilul care rezistă în sfârșit?

Vorbim despre telefoane pliabile de cel puțin șapte ani și, sincer, majoritatea m-au dezamăgit. Mi-e jenă față de oamenii cărora le-am recomandat un pliabil și apoi le-am văzut ecranul stricat după câteva luni. Cea mai scumpă piesă de pe un pliabil este fix ecranul ăla, iar dacă se duce pe un ZF3, repararea costă cât telefonul. De aceea am pus mâna pe Huawei Mate X6 cu o singură întrebare în cap: în 2025 putem avea în sfârșit un pliabil care rezistă cât garanția?

Durabilitatea, obsesia mea cu pliabilele

Am fost la lansarea din Dubai și i-am dat drumul pe marmură. E prima dată când un producător mă lasă să fac asta. Huawei spune că Mate X6 este de cel puțin două ori mai rezistent decât generația anterioară, iar acum au mai îmbunătățit o dată construcția: fibră de carbon în spatele ecranului, sticlă mai bună ca niciodată și ranforsări mai serioase. Problema reală nu mai sunt marginile, ci balamaua – cea mai sofisticată piesă din telefon. Acolo apare uzura, pentru că deschidem și închidem telefonul de zeci de ori pe zi. Eu folosesc pliabile fără husă, le forțez, iar până acum acesta nu scârțâie și se închide corect.

Încărcător în cutie și un ecran de top

Surpriza din 2025: vine cu încărcător în cutie, de 66W, unul dintre cele mai rapide de pe un pliabil. Mica problemă e că vine cu mufă USB-A plus cablul lor, deci ai nevoie de adaptor – lucru care s-ar putea schimba până la lansarea oficială, fiindcă UE cere USB-C. Desfăcut, ecranul interior are 7,9 inch aproape pătrat, este un LTPO de până la 120Hz și ajunge la 2500 niți, probabil cel mai bun ecran pus vreodată pe un pliabil. Telefonul are 4,6 mm desfăcut, 9,85 mm pliat și 239 g, cu baterie silicon-carbon de 5510 mAh care ține o zi completă, plus vapor chamber și grafen pentru răcire.

Fără servicii Google? Hai să lămurim

Da, oficial nu are servicii Google. Dar te duci în App Gallery, cauți Waze, dai install și se instalează singur în background. Am pornit Waze fresh out of the box, am instalat și aplicația Google, ba chiar Google Play – inclusiv Orange, Vodafone, calendarul ortodox, tot ce folosesc oamenii la noi există local. La hardware, Huawei nu comunică procesorul; circulă informații despre un Kirin 9020 din seria 9000, cu 12 GB RAM și 512 GB stocare. Vine cu EMUI 15, dar urmează tranziția spre HarmonyOS Next, care nu va mai permite servicii Google – aici e marele semn de întrebare pe care îl voi urmări tot anul.

Camere, căști și conectivitate

Huawei stă mereu bine la camere. Aici avem senzor principal de 50 MP, periscop de 48 MP cu zoom optic 4x și stabilizare, plus ultrawide de 40 MP, cu culori consistente între toate. Pe 5G e povestea veche: telefonul e capabil, dar rețelele de la noi sunt mai degrabă 4G+, așa că am prins doar 4G la test. Wi-Fi 6 și Bluetooth 5.2 merg impecabil, iar cu FreeBuds Pro 4 am văzut prima dată lossless de 2,3 Mbit pe o pereche de căști – pentru mine cele mai bune true wireless din piață la început de 2025. Mai ai split-screen pentru productivitate și mod desktop prin USB-C la un monitor.

Concluzia mea

Mate X6 se simte ca un device Premium, rezistent și complet, cu încărcător în cutie. Prețul în România la ora asta este 9999 lei, adică în jur de 2000 € – mi-aș dori să coboare ca să prindă piața. Cumpără-l doar dacă te poți împăca cu limitările, în primul rând partea de software și viitorul HarmonyOS Next. La fiabilitate însă pare rezolvat mai bine decât la toți ceilalți. Tu votezi cu banii tăi. Dacă ți-a fost util, lasă un like și un subscribe.

Ultimele articole

Articole recomandate

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🎁 GB.ro — gadgeturi alese de mine · livrare gratuită peste 500 lei Vezi →