Honor 8X – Cel mai mare ecran! [UNBOXING & HANDS-ON]


Da, are cel mai mare ecran pentru un telefon de buget. 6.5 nu e de glumă, și spre surprinderea mea chiar îl poți ține în mână. Știu, este mai mare decât Note 8, Note 9, Mate 10, viitorul Mate 20, și cam orice flaghsip de la momentul actual. Se bate cu ele însă la preț.

Honor 8X va fi disponibil la doar 279 de euro pentru varianta cu 4 GB RAM și 128 GB stocare. Este așadar telefonul cu cel mai mare ecran în zona aceasta de preț, ba chiar și mai sus.

Am rămas plăcut impresionat și de performanțe, meniul este rapid, fluid, aplicațiile pornesc rapid (da, știu, abia l-am pornit și nu am instalat nimic pe el) și acesta este rezultatul celor 4 GB RAM. Android 8 nu funcționează bine cu mai puțin de 3 GB. 4 GB sunt suficienți, iar 6 sunt deja o plăcere în utilizare.

Camera foto este ok. Nu am testat-o încă la limită. La lumină naturală, pe zi, toate telefoanele fac fotografii bune, vedem noi cum se comportă mai pe seară. Până atunci însă vă las în compania clipului de mai jos, un unboxing rapid și un hands-on cu primele impresii. Spor la vizionat și nu uita să turtești clopoțelul de notificări ca să știi când mai facem giveaway!

Ultimele articole

Articole recomandate

23 Comments

Dă-i un răspuns lui George Buhnici Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.