Vă mai amintiți de Huawei Mate 10 Pro? Super flaghsip la 1000 de euro? Dar de Huawei P20 și P20 Pro? Sunt lansate recent și încă sunt foarte căutate. Dacă te întrebi de ce vorbesc de vârfurile de gamă în comparație cu acest Honor 10 care a ajuns pe masa de review, este pentru că au multe lucruri în comun, mai ales performanța. Honor 10 are aceeași platformă hardware ca modelele menționate mai sus. Da, exact, este la fel de performant ca un Huawei P20 de exemplu cu care se aseamănă cel mai mult, însă costă mult mai puțin ca acesta.
Pe scurt, avem același procesor Kirin 970, 4 GB de memorie RAM și 128 GB de stocare. Ține-te bine, există și modele cu 6 sau chiar cu 8 GB RAM, deși nu cred că vei vedea o diferență prea mare la viteză. Are același ecran ca P20, aceeași rezoluție, aceeași diagonală, și aproape aceeași baterie. Dar se încarcă la fel de repede, 50% în doar 24 de minute cu încărcătorul Huawei SuperCharge din pachet. Da, pe încărcător scrie tot Huawei.
Interfața este la fel cu cea a lui P20, chiar până la nivelul notch-ului prezent și aici. E mic, dar există, tocmai pentru a oferi un ecran cât mai generos. Are chiar și acel senzor de amprentă deștept de la Huawei, care este extrem de rapid și suportă și gesturi. Și deblocarea facială este tot acolo, și este la fel de rapidă ca pe orice vârf de gamă din prezent.
Așadar, ce îl deosebește pe Honor 10 de P20 și alte modele de top? Ei bine, mici finisări pe ici pe colo și desigur camrele foto. Sunt duale pe spate, însă nu sunt nici pe departe atât de bune ca la P20 sau P20 Pro. Mă cam irită funcția de înfrumusețare pe care nu prea reușești să o scoți, dar ai și aici acel Master AI care te ajută să faci fotografii mai bune în orice situație.
Ascult cu placere rewievurile,cu mare placere facute de D-voastra.veau sa cumpar un telefon,pana in 2000 lei si sincer nu stiu ce sa iau,Ma intereseaza in apecial Foto-Video si sunetul.
STIMATE DOMN,PE CAND UN REVIEW LA FRATELE MAI MARE,,,CA DIMENSIUNI,ADICA HONOR NOTE 10.FITI BINECUVANTAT.