Categorii: General, Ponturi

Honda Civic Type-R – mai repede…


Recunosc că nu mi-a plăcut niciodată prea tare design-ul de bondar ascuţit plin de beculeţe şi briz-briz-uri. Auzisem însă despre tehnologia legendară de sub capotă, celebrul iVTEC de la Honda, care reuşeşte să catapulteze “bricheta” cum îi spune un prieten cu 201 CAI PUTERE. 201 de cai scoşi dintr-un motor de doi litri benzină – fără turbină. Mare lucru. Tot la aceeaşi categorie de hot-hatch, etalonul clasei să îi spunem aşa neamţului VW GTI, motorul TFSI de 2 litri scoate 200 de cai insa numai cu ajutorul unei turbine. iVTEC reuşeşte aşadar o performanţă unică în clasă. Sprintul energic, creşterea constantă şi rapidă de putere fără turbo-lag. Adică acea întârziere de aproape o secundă între momentul când apeşi acceleraţia şi cel în care turbina intră în sarcină ca să te arunce înainte.

Aşadar, prea puţin impresionat de design-ul de sabie de samurai SF în varianta cu beculeţe colorate, am urcat la bord, m-am înfipt în scaunul sport şi m-am chinuit să îmi pun centura de siguranţă. Aproape mi-am julit braţul căutând-o între scaun şi stâlp. Tare mai simt lipsa aici “servantului” de pe BMW seria 3 coupe care îţi împinge centura la îndemână după ce urci la volan. Bag cheia, învârt şi pauză… Caut butonul de start. E pe partea stângă a planşei de bord SF. Apăs scurt ca la Renault şi BMW. Hopa, trebuie să apeşi mai mult, până porneşte. OK. Hai că avem putere. Relanti la 2.000 rpm pentru câteva minute. Probabil apa se încălzeşte, urcă uleiul în rampă. Apoi scade finuţ la 700 rpm. Bun. Hai să îi dăm gaz.

Aici se termină problemele de comunicare între mine şi bondar. Urmează o experienţă energizantă şi o senzaţie de putere aproape nelimitată. Motorul toarce nervos până la 5.000 rpm, după care se opinteşte nervos. Roţile scârţâie scurt, dar VSA – (ESP si ASR de la HONDA) lipeşte roţile ca prin farmec, fără să taie exagerat de tare elanul. Beculeţul de la sistemul iVTEC se aprinde la 5.500 RPM şi motorul aduce un plus de putere până la 8.000 RPM!!! Uriaş. Sunt deja la 50 kmh. Viteza a doua, 100 kmh. Frână. Apăs serios, maşina nu se apleacă, simt că vrea să intre ABS-ul, ridic, apăs din nou sacadat, cum m-a învăţat pilotul Claudiu David. Ne oprim în siguranţă fără scârţ. Suntem în Bucureşti totuşi. UAU!!! Deja ne împrietenim.

Şi uite aşa am dat fuga la munte. Preferata mea, zona Pârâul Rece cu serpentine strânse ca pentru proba de raliu care se desfăşoară aici. Maşina se comportă perfect. Suspensia sport o ţine dreaptă şi rigidă. Roţile se agaţă ca un scorpion. Accelerează rapid din curbă în curbă şi se încăpăţânează să stea pe traiectorie chiar şi când forţez. Depăşesc tot. Nu mă depăşeşte nimeni. Dealtfel nu m-a depăşit nimeni o cinci zile cât am testat-o. Dar am şi plătit usturător distracţia. Maşinuţa asta uşoară şi iute suge benzină ca un neamţ la Oktoberfest. 24 la sută în oraş dacă te dai la ea, 16 dacă te dai mai uşor, 12 în mod normal cu aer condiţionat, 10 la drum lung, mers sportiv, 5 la vale între Sinaia şi Bucureşti numai într-a şasea fără să sprintezi. Dar nu mi-a păsat. M-am distrat prea tare. Aşa de tare că s-ar putea să fie a mea… Dacă se adevereşte vă povestesc mai încolo.

Iată poze fresh făcute cu noua achiziţie, un Canon 350D, cumpărat evident la mâna a doua, pentru că sunt dacă vreţi chitră, zgârcit să îmi iau unul nou. Eu prefer însă chibzuit.