În goana lansărilor de modele noi la intervale din ce în ce mai scurte, pentru a menţine atenţia ridicată din partea clienţilor şi în încercarea de a transforma achiziţia unei maşini într-o modă afectată de liniile sau culorile momentului, Volkswagen aruncă pe piaţă Golf 6. Asta spre disperarea proprietarilor de Golf 5 care de acum pierd cel puţin 20% din preţul de nou la revânzare. Aşa se întâmplă când se schimbă modelul. O ştiu foarte bine şi proprietarii de Audi A4 care a fost schimbat şi prespălat deja de trei ori în ultimii ani.
Dar să revenim la Golf, O maşină despre care spun ei că este cel mai bun Golf de până acum. Daţi-mi voie să am îndoieli. În primul rând că nu avem de-a face decât cu un facelift, adică o versiune cosmetizată uşor la exterior. Platforma tehnică este în mare parte aceiaşi cu unele mici îmbunătăţiri, dar nu în părţile esenţiale. Adică avem aceiaşi caroserie, direcţie, frâne, transmisie. La exterior, farurile preiau liniile de la Passat şi Passat CC, ceva modificări pe la bare, spoilere, stopuri şi… cam atât. La interioare VW dezamăgeşte constant de ceva timp cu o lipsă de imaginaţie crasă. Aceiaşi senzaţie de plastic şi butoane negre o poţi simţi într-un VW de la Polo, Eos, Golf, Passat şi până la noul Scirocco. M-aş aştepta la ceva nou, diferit, special în fiecare model, că doar de aceea au şi preţuri diferite. Maşina va avea însă un succes sigur, nu doar pentru că are pe grila o emblemă rotundă cu trei V-uri ci şi datorită motoarelor îmbunătăţite şi cutiei automate DSG.
Cea de-a şasea generaţie a modelului Golf face în sfârşit trecerea la sistemul de injecţie Common-Rail pentru motoarele diesel, iar pentru pasionaţii de benzinare, vin pe Golf sistemele TSI care reduc consumul de carburant până la 28 de procente. Sistemul Common-Rail va reduce în sfârşit zgomotul de tractor pe care îl fac TDI-urile chiar şi în variantele PD, de generaţie trecută, forţate la peste 100CP unde deveneau zgomotoase şi setoase de ulei – cam 1 litru/10.000 km. Aceiaşi tehnologie promite un motor mai elastic, care poate rula fără trepidaţii pe o plajă de turaţii mare, chestiune utilă în oraş, mai ales pentru cutiile manuale.
Vor fi disponibile propulsoare TDI cu o putere cuprinsă între 90 CP şi 170 CP. La lansarea pe piaţa din România, Volkswagen va comercializa modelul Golf cu două propulsoare TDI de 2,0 litri, care vor dezvolta 110 CP şi 140 CP. Noile motoare TDI se remarcă prin performanţe deosebite în ceea ce priveşte reducerea consumului. Motorul diesel de 110 CP se mulţumeşte cu numai 4,5 litri de carburant (119 g/km CO2) – ceea ce înseamnă o reducere a consumului cu 0,6 litri. Chiar şi versiunea de 140 CP are nevoie de numai 4,9 litri de motorină la 100 kilometri (129 g/km CO2), ceea ce înseamnă tot o scădere cu 0,6 litri.
Pe cutiile DSG, adică automate cu şase viteze, confortul va fi maxim, iar consumul decent. DSG-urile sunt transmisii atât de bune încât au fost deja produse în peste un milion de bucăţi. Principiul lor de funcţionare este ingenios şi foarte util. În interior sunt de fapt două cutii de viteze care lucrează alternativ. Când prima cutie cuplează treapta unu, ce-a de-a doua cutie este deja ambreiată într-a doua. Aşadar schimbul dintr-o treaptă în alta se face aproape insesizabil şi cu un randament onorabil.
Motoarele TSI, adică turbo-compresate, mai pe româneşte nişte motoare mici – de 1,4 litri, forţate cu un compresor pentru turaţii scăzute şi turbină pentru turaţii mai mari nu promit însă fiabilitatea legendară Volkswagen. Orice motor mic, supra-turat şi forţat nu poate duce o viaţă foarte lungă. Deja VW dă rateuri la motoare, iar vechiul 1.4 benzină 8 valve avea pe multe Golf-uri 5 probleme serioase, cum ar fi trepidaţii şi erori care au dus la schimbarea multora dintre maşinile vândute cu această motorizare.
Gama propulsoarelor pe benzină disponibile la momentul lansării pe piaţa românească va include patru variante: 80 CP, 102 CP, 122 CP şi 160 CP.
Începând cu o putere de 122 CP vor fi disponibile şi motoare TSI cu supraalimentare cu compresor şi / sau turbocompresor.
Motorizarea de bază, cu 80 CP înregistrează un consum de numai 6,4 litri benzină la 100 km (149 g/km CO2) – ceea ce înseamnă o scădere cu 0,5 litri în comparaţie cu modelul anterior.
Motoarele TSI vin: cu 122 CP, iar noul Golf 1.4 TSI consumă numai 6,2 litri (144 g/km CO2), ceea ce înseamnă o reducere a consumului de 0,1 litri. Uau!
Versiunea de top, de 160 CP, a propulsorului 1.4 TSI consumă doar 6,3 litri, în carte. În comparaţie cu propulsorul FSI, de 150 CP, care a fost înlocuit, consumul motorului TSI de 160 CP a scăzut cu 1,6 litri.
Noul Golf va fi disponibil pentru vânzare, pe piaţa din România, din luna octombrie.
Mai multe despre Golf 6, pe site-ul ProMotor.
Din pacate „LEGENDA” Golf a murit pe la nasterea lui Golf 3 … De atunci incoace ficare serie e mai slaba si mai fara fantezie, nu in comparatie directa cu primele serii (1 si 2) ci fata de ce a insemnat Golf 1 la aparitia lui si ce insemana Golf 6 acum. E o masina ptr POPOR (Volk) care traieste din legendele stra-strabunicului, adica Golf 1. Stiu ca multi veti sarii acum, dar in Romania masinapentrupopor (Volkswagen) e pentru multi un vis devenit realitate, masina absoluta, …
Eu daca as alege as ramane la un Golf 1 GTi.
Peace.
Cum ai concluzionat tu ca motoarele TSI nu ar fi fiabile?
Vorbesti de „supraturare” la un motor TSI(benzina)? Ce-ai fi vrut, sa fie benzina cu cuplu de diesel si PMAX la 4000? De aia e benzina, sa o poti tura.
Mai mult de atat, doar TSI-ul de 160CP va avea compresor mecanic, cel de 122CP va avea doar turbo-compresor. Domnule Buhnici, ce s-a intamplat de sunteti asa dezinformat?
Iar referitor la TDI-urile PD, cand sunt fortate consuma 1L/100km? Hai sa fim seriosi si sa nu mai punem gogosi pe blog ca sa facem ‘rating’!
Rusinica!
dar chevrolet volt iti place?
si eu am indoieli ca va fi cel mai bun de pana acum
@Laurentiu
O greseala recunoscuta e pe jumatate iertata. Iarta-l si tu pe George…ca nici noi nu le stim pe toate dar macar nu ne chinuim sa dam verdicte.
Referitor la consumul de ulei, Golf-urile TDI au un renume prost si e adevarat ca ele consuma ceva mai mult decat cineva s-ar astepta si decat alte diesel-uri. Valorile insa variaza in functie de regimul de condus (in nici un caz, insa, nu se ajunge la valori gen 1L/100km).
Daca TSI nu e asa fiabil, imi zice si mie cineva de ce de 2 ani incoa tot ia premii ? ca nu cred ca din cauza ca toti aia din juriu pe la diverse competitii sunt toti fani VW…
Ca sa nu mai zic de DSG, care in momentul de fata da clasa la restul producatorilor de cutii automate.
PS: conduc un Golf 5 si sunt foarte multumit de el. Dar nu sunt zealot.
George,
Un motor mic nu genereaza, intr-adevar, cuplul unui diesel 2.0 la fel cum nici diesel-ul de 2.0 nu are cuplul constant intre 1500-4500rpm cum il are TSI-ul.
Am avut ocazia sa conduc un TSI si iti spun ca l-as lua oricand in defavoarea unui diesel de putere similara – se comporta exemplar, trage silentios si fara efort si fara senzatia de tractor agricol de la diesel.
Cat despre fiabilitate – este la fel de fiabil ca orice motor de 1.4. Singurele riscuri de fiabilitate ar fi turbina (care e prezenta si la diesel, numai ca acolo e mult mai susceptibila la calamina adunata in ea, fiind cu geometrie variabila) si, dupa caz, compresorul mecanic, la care nu prea vad ce ar putea sa se strice, nu e cine stie ce inginerie.
Golful si-a pierdut din farmec. Ca si majoritatea masinilor mai sportive care candva insemnau ceva…
aceeasi – feminin singular
aceiasi – masculin plural
…iarta-ma ca sunt pe langa subiect dar, daca tot te ocupi de scris… ;)
George,
Ai vrea tu sa ai si sa conduci un Golf 5 sau 6, right?
de acord cu Laurentiu – hai sa incepem sa nu mai vorbim, daramite sa scriem pe home-page despre lucruri pe care nu le stapanim nici macar la nivel de novice. Sfatul meu Dle Buhnici.
Doresc să achiziţionez un vw passat şi sunt în dubiu: să fie 1,9 tdi sau 2,0 tdi. Vă rog un sfat dacă se poate. Mulţumesc.
„Sistemul Common-Rail va reduce în sfârşit zgomotul de tractor pe care îl fac TDI-urile chiar şi în variantele PD, de generaţie trecută, forţate la peste 100CP unde deveneau zgomotoase şi setoase de ulei – cam 1 litru/100 km.”
nustiu ce diesel de la vw ti-a consumat tie 1l de ulei la 100 km ??? =)) e ceaa mai tare gluma pe care am auzit-o pana akum. cred k u ai auzit zvonuri despre 2,0 tdi de 140 cp care consuma aprox 700-800 ml la 15 000 km , dar care in schimb este extrem de fiabil si performant. Eee, ai mai inflorit si u un pic, in realitate nici dacia 1310 din ’78 nu consuma chiar 1l la 100 km. Orice se spune VW sunt masini fiabile, doar eu stiu 2 golfuri 2,0 tdi cu peste 200 000 km fara nici o problema si nici zgomotoase nu sunt si nici nu consuma 1 l de ulei la 100 km =)) astea sunt basme de adormit copii
Eu am un golf 4 1.9 Tdi PD si nu mi se pare deloc zgomotos, nu mananca ulei absolut deloc. Depinde si de ulei…
Am un golf 6 benzina 1.6 cutie DSG din 2009 si am o usoara cernere cand masina sta pe N cand este in D nu mai face.Ni sa spus de la service ca asa fac toate si nu au ce face.2)Cutia imi merge impecapil numai cand mi se incinge prea mult prin oras la plecarea dupa loc am o smucitura o trepidatie parca ar vrea sa sara din viteza1 in a doua dar ma repet numai cand merg prea mult in oras bara la bara.Ce mi-au spus la service ca trebuie sa schimb ambrajul.V-am cerut si dvs o parere ca sa stiu ce fac.Multumesc!!!
Volanta dă semne de oboseală.