Renault, Electrica, Siemens şi Schneider Electric sunt primele companii implicate în crearea unei reţele de încarcare pentru maşini electrice în România.
Aşa sună pe foarte scurt ştirea. Să vă traduc:
Aşa cum Apple şi Google se bat la baionetă pentru fiecare client, să nu credeţi că vânzătorii de maşini fac echipă în cursa către viitor. Este pur şi simplu legea firii. Cel mai bun va supravieţui, adică va face profit în loc să falimenteze.
Natural, Renault vrea să fie primul mare vânzător de automobile electrice din lume. Au o tehnologie bunicică în care investesc de câţiva ani şi au simţit înclinarea pieţei spre soluţii nu doar mai ecologice, cât ieftine pe termen lung. Atitudinea eco poate fi deasemnea ajutată cu o strategie bună de comunicare până când să devină fenomen. Din acest punct de vedere spoturile publicitare cu calculatoare, maşini de bărbierit ori mixerul din bucătărie pe benzină, sunt absolut geniale.Pe mine m-au convins. Vreau o electrică, iar ultimele modele arată în sfârşit ca maşinile, nu ca jucăriile. Şi ştiu că nu sunt singurul care gândeşte aşa.
Cine reinventează primul conceptul de mobilitate auto şi îl duce spre electric, va avea peste puţin timp o piaţă excepţională. Să vinzi maşini electrice va fi mai uşor, mai elegant, mai profitabil pentru că vor fi în final mai uşor de produs, reparat, controlat. În industria auto câţiva ani sunt o clipă. Modelele noi sunt pregătite în 4-5 ani, fără îmbunătăţiri majore faţă de predecesoare. Adică le mai punem câteva butoane şi rafinăm puţin tehnologiile de la motor, transmisie, suspensii. Maşina electrică o ia însă, din multe puncte de vedere, de la zero, dar tehnologia avansează extrem de rapid. Acumulatorii responsabili acum de o autonomie fragilă de numai 250 kilometri în condiţii bune, îşi vor dubla capacitatea peste numai un an sau doi. Şi tot aşa. Prevăd şi soluţii de generare la bord a energiei electrice din surse ecologice în maxim 5-6 ani.
Până atunci problema nu este însă în fabrica de automobile, ci acasă la noi. Cum ne încărcăm maşinuţele? Timp de 6-8 ore vor trebui să stea la priză şi să tragă din reţea peste 2.000 de waţi pe oră. Mai mult decât o plită electrică şi fierul de călcat împreună. Cablurile subţiri de prin pereţi vor sări precum artificiile. La scară mare, oraşul nu face faţă nici măcar aerului condiţionat, darămite câtorva zeci de milioane de waţi consumaţi simultan. Apoi parcă văd armata de frizeri cu cleşti care vor bântui cartierele să ne scurteze cablurile numai bune de dus la fier vechi.
Mai mult, staţiile de încărcare nu sunt scumpe. 4.000 de euro este una standard. Vorbim despre o cutie cu prize de 380V sau 220V şi un set de siguranţe. Pentru acasă, dacă stai la casă, sunt perfecte. Dar mi-e teamă de tentaţia furnizorilor de electricitate care le vor instala prin oraş, pentru blochişti. Avem deja exemplull austriac unde distribuitorul oferă staţii de încărcat pe Mariahilfer la tarife inteligente. Se laudă că oferă autonomie la jumătate de preţ faţă de motorină, dar uită să spună că preţul este de vreo 10-15 ori peste cel de la priza de acasă. Amortizarea unei investiţii atât de mici şi atât de rapid îmi miroase a jecmăneală. Aici se aplică o regulă mai nouă de marketing care spune simplu: Indiferent ce vinzi, important este să te poziţionezi faţă de concurenţă, nu să oferi cel mai mic preţ posibil. Când eşti singurul cu cablurile din oraş, cu cine să mai concurezi?
În final, scepticul subsemnat mai are un scenariu. Cum vi se pare varianta în care ţările OPEC se trezesc că profiturile de sute de miliarde de dolari scad numai puţin? Să zicem că suntem prin 2014 şi China nu mai creşte, India încă nu a prins gustul banului iar vesticii au început să cumpere electrice în proporţie de vreo 10%. Dăm drumul la robinet şi scădem pentru cinci ani barilul cât să falimentăm maşina electrică?
Să zicem că sunt paranoic şi exagerat de sceptic. Hai să punem pariu şi să recitim articolul peste 2, 3 ani.
Nu uita să dai like.
„Dăm drumul la robinet şi scădem pentru cinci ani barilul cât să falimentăm maşina electrică?”
Imposibil. It’s a no brainer. Lumea stie de ceva vreme ca benzina si in general combustibilul fosil nu mai este o sursa sustenabila si infinita. Si mai ales independenta. Uita-te de exemplu ce se intampla in California in relatie cu masinile cu combustibil alternativ.
Motivatia cumpararii automobilului electric si a investitiei intr-o astfel de tehnologie nu este neaparat pretul combustibilului. In mare parte este ruperea de un sistem de preturi speculativ.
Vin cu o completare subtila in sprijinul ideilor lui George Buhnici.
De la jumatatea secolului al XIX-lea pana in prezent, lumea a luat-o razna cu aurul negru. Deodata insa, si-au dat nebunii seama ca depindem prea mult de rusnaci si de uratii aia negri din deserturi, in materie de petrol si gaze.
Un timp producatorii auto o mai smecheresc cu asa zisele motoare hibride, pentru un consum mai bun si noxe cat mai mici. Urmatoarea etapa va fi a masinilor electrice, dar cu un mic generator pe benzina. Ce se arata acum e un joc de glezne. In felul asta, castiga si occidentalii care furnizeaza tehnologii noi, castiga si tarile exportatoare de petrol care iti permite sa ai la masinuta electrica o mai mare autonomie. Si uite asa o mai smecherim vreo 25-50 ani. Dar asta e doar o etapa intermediara.
Viitorul va fi al masinilor cu motoare pe hidrogen. Ganditi-va si in perspectiva, ca doar nu vom depinde mii si mii de ani de asflat clasic. Lumea occidentala are viziune. Este imposibil ca o baterie de lithiu-ion sa-ti bata o sursa atat de eleganta si omniprezenta precum hidrogenul.
Am si eu o nelamurire in legatura cu costul de exploatare al unei masini electrice. Sa luam ca exemplu Renaul Laguna testat de Goerge recent. Sa presupunem ca are un motor Disesl 2.0 care consuma in medie 6 l/100km. Deci o sa platesti in medie 30 de lei/100km. Cata energie electrica vei consuma pentru incarcarea bateriilor pentru a parcurge 100 km? Daca cineva are cunostiinte in acest domeniu, sa faca un calcul sa vedem diferenta. Ma intereseaza doar consumul; stiu ca o masina are nevoie de mai multe lucruri (ulei,distributie etc) dar si o masina electrica are pretul mult mai mare.
Numai bine!
Alin Orbut
Alba Iulia
Parca Chevrolet Volt consuma ~13 kWh ca sa-si incarce bateria care ii da o autonomie de ~55 km, deci ~24 kWh/100 km (sub 10 lei la tariful cel mai favorabil).
Ia sapati voi pe net putin si vedeti pe plan mondial cate rafinarii sunt in constructie si cate se remodernizeaza.Apoi apare intrebarea ¨de ce¨,restul e politica si interese financiare.
Pe de alta parte intervine elementul numit TIMP.Personal prefer un motor diesel care sa conume 4-5 urban cu noxele de rigoare decat sa pierd cateva ore asteptand sa imi incarc acumulatorii vietii.
Salut George!
Ieri, 22 iunie 2011, am lansat prima statie de incarcare pentru automobile electrice din Romania si s-au inmanat cheile primului proprietar de masina electrica din Romania (un Mitsubishi i-MiEV).
Mai multe detalii au aparut in presa, dar pentru informatii corecte te invit la o discutie.
@Mihai Marcolt – ştiu. O priză pentru o maşină dintr-un oraş. Dincolo de ironie, am urmărit cu interes evenimentul.
O scurta prezentare a celor intamplate la evenimentul de lansare mentionat in post-ul anterior se pot gasi si accesand urmatorul link:
http://www.mitsubishi-motors.ro/lumea-mitsubishi/stiri/mitsubishi-i-miev-prima-masina-electrica-vanduta-in-romania-id-101-cmsid-38