Goana după tricoul galben

M-am îngrăşat exact la timp ca să apar cu burtă în pozele din vacanţă. După câteva luni de „băiat subţire”, stress-ul, poftele şi mâncatul aiurea m-au prins din urmă. Din 12 kg pierdute (fără remuşcări), am recuperat 6.

Asta după ce schimbasem toată garderoba, nu neapărat din plăcere ci de nevoie pentru că la pantaloni coborâsem de la măsura 36 la 32, iar la sacou de la 52 la 50. Adică din XL devenisem un preafrumos M. Vechile haine semănau de acum a halate şi salopete prin comparaţie cu noua siluetă. Le-am dăruit ca o promisiune că nu voi mai avea nevoie de ele. Şi apoi, de ce să nu recunosc, după câţiva ani în care hainele „o idee” mai largi trebuiau să acopere defectul, acum aveam cu ce să mă prezint.

Problema este că tricoul galben nu a avut decât o perioadă scurtă de glorie, însă şi hainele mai nou începuseră să mă strângă. Nu intraseră ele la apă, ci eu în dulciuri şi mâncare. Şi cum nu am timp de sală… Chiar nu am, să nu credeţi că sunt chiar aşa de leneş, aşa că am revenit în biroul lui George Ciocodeică. Nu m-a dojenit, oricum nu mai avea de ce, pentru că eram deja dezamăgit. De mine însumi.

De două săptămâni am revenit la program. Uitasem cât de greu este în primele patru zile cu foamea şi poftele. Unde sunt Snickers-urile şi Twix-urie zilnice de pe la 4 aşa…, sandwich-urile cu pâine albă şi câte un Meltz din când în când? Exact ce credeam că va trece „pe sub radar” şi nu se va pune, s-a pus. Rău.

Aşa că, deşi a început sezonul reducerilor, mă văd pus în faţa unei încercări duble. Să îmi salvez silueta şi garderoba achiziţionată în ultimul an. Nu de alta, însă nu ştiu dacă m-aş mai suporta la 94 kg şi nici să schimb din nou hainele nu îmi permite bugetul.

Am revenit, vă spuneam, pe programul Herbalife construit de George C. şi acum, după două săptămâni am primele rezultate. Am închis ultimul nasture de la pantalonii scurţi şi mi-a dispărut guşa. Vă mai ţin la curent!

La final, trebuie să fac o precizare. În decembrie, la două luni după ce finalizasem prima tură a programului, am făcut o gastrită şi am fost la un pas de ulcer. Câţiva amici au pus-o pe seama produselor de la Herbalife pe care le luam. M-am interesat dacă este posibil aşa ceva şi după investigaţii amănunţite, unele chiar scârboase (endoscopie) am aflat că de vină sunt tot eu. Stress-ul accentuat de pe sfârşitul anului şi un reflux gastric (plus o diskinezie biliară) combinate cu mâncatul rar şi aiurea m-au dus în vizită la medic. Cel mai probabil, dacă eram în program la momentul acela, nu aş fi avut probleme, pentru că fibrele din shake şi ce mai e pe acolo ar fi dat stomacului ceva de „ronţăit” şi l-ar fi pansat când se autoflagela.

Ultimele articole

Articole recomandate

13 Comments

  1. O sa fiu rau daca o sa zic ca asta suna a reclama, asa ca nu o s-o zic. E normal ca fiecare sa aiba un punct de vedere diferit asupra unui produs. Dar la fel ca si la DuraLube, Herbalife este de origine SUA, poate ca face ce scrie, dar consultantii care vand herbalife nu o fac de dragul umanitatii, ci de dragul banului, trebuie si ei sa traiasca din ceva. Sau daca au un venit fix mai trebuie ceva in plus ca sa achite ratele la masina. Ideea e ca nimeni nu-ti va spune ia asta ca asa e bine, doar ca iti vrea binele….nu….de fapt vrea banii tai. Repet, nu neaparat sa fie asa si in cazul tau cu herbalife, dar in general cam asa functioneaza umanitatea, la asta a ajuns in prezent omenirea (cine stie ce va fi in viitor). Pe langa faptul ca nimic nu e moka, mai platesti si reclama mincinoasa.
    Consider ca se slabeste mult mai bine cu o nutritie echilibrata si cu miscare. Herbalife suplineste partea de miscare, pe care sa zicem ca nu ai timp sa o faci. Totusi, miscarea e cea mai sanatoasa, din toate punctele de vedere. Intr-adevar ca pe partea de nutritie trebuie sa mai platesti si un nutritionist.

  2. @Bogdan – Herbalife nu suplineşte partea de mişcare ci alimentaţia echilibrată. Stilul meu de viaţă (mai degrabă jobul) nu îmi permite să stau tihnit la masă la ore fixe în locuri cu mâncare de bun simţ. Herbalife nu este vreun regim minune ci pur şi simplu o „cheie franceză” pentru regimul de masă şi binenţeles că fac mişcare pentru a slăbi. Interesant este că dacă stai să faci calcule, mesele suplinite de Herbalife ar costa la fel de mult, sau poate chiar mai scump. Iar dacă nu erau o hrană de calitate, m-aş fi prins până acum. Cât despre bani, nu primesc nici un leu de la George Ciocodeică. Treaba lui este să îmi asigure meniul, iar eu scriu FĂRĂ RESTRICŢII despre cum merge programul.

  3. Buna dimineata :)
    Am revenit si eu de pe ici de pe colo.. si daca imi permiti/teti… am sa scriu si eu cateva randuri, Domnule Bogdan ori mai simplu Bogdan.
    Spui ceva de un venit … etc. Este oare o problema faptul ca cineva face ceva sa castige un ban in plus? Nu cred. In ce priveste a vrea binele nu consta in a face ceva neaparat moka. Cred ca esti de acord cu mine ca orice se plateste in ziua de azi insa daca stam sa ne gandim pe cate lucruri sau servicii dam bani multi si nu primim ceea ce vrem…..? Acum in ceea ce tine de herbalife, pot sa spun ca realmente consultantul herbalife ofera Gratuit, nu MOKA, Gratuit servicii pre si post vanzare. Eu am mai spus si in continuare spun: cine vrea sa beneficieze de o consultatie wellness, o evaluare a sanatatii si alimentatiei poate sa se programeze ajunge la mine la cabinet ( nu la colt de strada ) si primeste aceasta consultatie gratuita si pe deasupra primeste si un pachet de gustari sanatoiase pentru o zi, GRATUIT nu MOKA :)
    Ce parere ai de acest lucru? Sunt curios daca esti gata sa primesti si tu informatii complete despre nutritie, alimentatie sanatoasa si echilibrata si daca vrei sa primesti pachetul de gustari sanatoase.
    Putem vorbi fie aici fie pe tel: 0722821319 sau pe mess: wellness_herby
    Iti doresc o zi buna si mult succes in tot ce faci atat tie cat si celor care vor citi.
    Cu respect,
    George C.

  4. Buna Bogdane,

    Da-mi voie sa te contrazic un pic, si sa fiu in aceeasi tabara cu George, desi nu-l cunosc personal ci prin prisma unui bun prieten comun …George Ciocodeica.Eu acum 8luni eram o femeie …pot zice nefericita si plina de complexe, ce am incercat tot felul de cai ptr a slabi….fie prin diferite diete, fie prin miscare si nimic,pana intr-o zi cand am zarit in parcare o masina ce avea inscriptionat Herbalife.Ca prin minune am retinut numele site-ului si am intrat imediat cum am ajuns acasa.Asa am dat de bunul meu prieten George,care m-a consiliat si apoi mi-a recomandat ce sa fac ptr a ma simti bine in pielea mea.Azi pot zice cu mandrie ca dintr-un cocon m-am transformat intr-un fluture.Si toate astea datorita lui George si Herbalife.In 6 luni am reusit sa arunc pe fereastra 30kg si ma simt excelent.Viata a luat o noua intorsatura.Nu zic ca nu a si costat ceva banuti ,dar sincer a meritat din plin si nu regret nici un minut ptr ca am ales Herbalife si mai ales ca am avut incredere intr-un om ca George (care i-am promis ca-i fac statuie in centrul Tulcii ptr ce a reusit sa faca din mine ).Azi traiesc cu adevarat .Pot zice ca ptr a te simti bine in pielea ta ,in a fi sanatos si in a te alimenta cat mai echilibrat merita sa cheltui niste bani, o faci doar ptr tine …..
    Pe George Buhnici nu-l pot decat felicita de felul in care arata si cred ca e in acelasi sentiment cu mine.

  5. @George: domnule George Ciocodeica, recunosc ca parerea mea este una personala si subiectiva. De felul meu sunt mai sceptic, si in unele cazuri mi-a prins bine acest scepticism. Dumneavoastra faceti niste afirmatii, nu pot sa le contest, dar pot sa-mi mentin parerea. Sincer, am citit pe cateva siteuri cate putin ce contin si ce fac produsele Herbalife, dar nu am incredere in alte metode decat cele traditionale. Adica mancare naturala (cum ne-a dat-o natura) si un stil de viata activ. Intr-adevar pentru acestea de cele mai multe ori e necesara o ambitie puternica, iar costurile probabil sunt chiar mai mari decat cele ale unui program Herbalife, dar consider ca rezultatele sunt mult mai sanatoase.
    Cu toate acestea, nu stau tocmai bine cu nutritia, din acest motiv poate vreodata cand voi avea timp vom avea ocazia sa-mi explicati mai bine despre produs.
    Cu stima

    PS: ca sa nu se inteleaga gresit, nu sunt contra herbalife, nu sunt nici pro, nu am nici o legatura cu vreo firma de nutritie, sunt doar un om obisnuit care are o parere.
    PS2: totusi, dumneavoastra doar vindeti produsul, practic clientul (cumparatorul) plateste si consulatanta. Dar nu aici e problema, ci in anumite efecte secundare care pot sa apara si pe care, este normal, nimeni nu este interesat sa le precizeze. Acestea referitor la cat de sanatoare sunt. Daca Dumnezeu a lasat niste elemente in natura, inseamna ca ele sunt sanatoase pentru om. Daca omul se apuca sa le combine in toate felurile posibile sau imposibile, se pierde garantia ca rezultatul ar fi la fel de sanatos. Intelegeti ce vreau sa spun. Oricum, rolul dvs. (si al companiei) este sa convingeti oamenii ca produsele sunt bune si sanatoase, la fel ca si ceilalti americani de la DuraLube, dar George Buhnici stie foarte bine discutia despre DuraLube. Nu m-as fi bagat aici in discutie dar nu ar fi fost vorba de un produs american, care se vinde mai bine foarte bine si prin prisma marketingului. Europenii in schimb vand prin calitate (ex: Mercedes, etc.)

    • @Bogdan – interesantă părerea ta şi îţi apreciez scepticismul. E bine să fii cu ochii în patru în general. Nu o să intru într-o polemică şi îl las să îţi dea argumente pe George Ciocodeică. Eu nu fac decât să testez empiric Herbalife şi nu pot decât să scriu despre cum mă simt şi ce efect are. În rest nu vreau decât să îţi atrag atenţia asupra unei idei. Treaba asta cu amestecatul lucrurilor naturale din natură care nu îţi sună ţie bine. Foarte adevărată dacă ne gândim la cola, chips-uri şi alte asemenea. Însă dacă nu am fi amestecat ingredientele din bucătărie ai fi ronţăit boabe, legume şi carne crudă, în loc de pâine, ciorbă ori sarmale.

  6. @George Buhnici: cand m-am referit la amestecarea elementelor, era vorba de retele „sanatoase” sau cel putin cele care sunt cunoscute a fi asa. De exemplu, toti oameni fac ciorba, paine, sarmale si in general amestecul este sanatos. In schimb, doar Herbalife face amestecul respectiv si sustine ca e sanatos, iar oamenii cred si il cumpara. Nu zic neaparat ca trebuie sa aiba efecte secundare, dar au fost in SUA si procese din cauza efectelor adverse, care pot sa apara sau nu, si in moduri diferite. Ce pot sa zic, si in cazul de fata e ca si cum ai spune ca Duralube e bun si Coca cola e sanatoasa. In general se stie ca nu e sanatoasa cola, dar lumea consuma in continuare ca e buna. La fel si Herbalife, e bun si produce efecte vizibile, si se trece peste anumite aspecte.
    PS: beau cola din cand in cand (nu ma pot abtine), dar nu as recomanda-o mai departe; poate doar daca as face bani din asta, in sensul ca as fi agent de vanzari cola (un exemplu)

  7. Intamplator , in ziua mea libera , navigand pe net am dat de „Goana dupa tricoul galben…”. Ma face sa zambesc , gandindu-ma ca impartasesc aproape aceeasi experienta !
    Intrat cu succes in sectorul pre-obezitatii , campion gurmand , ma confrunt si eu cu incercarea de a renunta la cele 10-15 kg in plus acumulate pe vremea camd eram agent comercial . Mancam nesanatos , pe apucate si mare lucru daca nu sunt la un pas de ulcer ! Asta durand aproape 6 ani …
    La mine , ceea ce a dat roade , este plecarea din tara . Ma aflu de 3 luni in Irlanda de Nord si trebuie sa admit ca dorul de casa , familie si prieteni amestecat cu gustul searbad al alimentelor ieftine pe care le cumpar la oferta , m-au facut sa slabesc vre-o 6-7 kg , reusind victorios sa mai gauresc o data cureaua spre interior …
    Cat despre viata de „jurist ratat” care incearca sa imbunatateasca nivelul de trai al familiei si al sau muncind printre straini pentru un salar minim pe economie , vom mai vorbi , daca vrei , intr-o alta zi libera … dupa chat-ul cu familia .
    Toate cele bune !

    Apropo , ai reusit sa-ti vinzi Honda ?

    George Buhnici: Abia astept povestile tale. Honda este la un pas de vanzare. Un client se lupta cu birocratia firmelor de leasing.

  8. Fac parte , cred , din tagma tinerilor care traiesc drama de a nu reusi in propria lor tara si care nu inteleg , inca , daca sunt victimele unui sistem sau a propriei neputinte …
    Suna nostalgic , nu-i asa ? Trebuie sa admit ca n-am fost un student eminent si , pentru nivelul mediocritatii poate , platesc pretul „migrarii” .
    Constient ca pot mai mult decat slujbele avute ( ultima de agent comercial ) m-am hotarat , in cele din urma , sa incerc si gustul strainatatii … Asa ca mi-am dat demisia de la ultimul loc de munca si plin de speranta m-am lasat angrenat in oportunitatea de a munci pe teritoriul Marii Britanii ( Irlanda de Nord , in speta ) .
    Dar , departe de planurile din tara , am descoperit cruda relitate … nimic nu seamana cu ceea ce credeam eu despre strainatate !

  9. Realitatea palpabila , la care ma refer , este ca te confrunti cu tot felul de situatii neasteptate la care trebuie sa le faci fata . De exemplu : firma care te recruteaza ( eu am ajuns aici dupa un anunt in presa locala de locuri de munca pentru Anglia ) stabileste niste conditii care nu raman aceleasi de la data negocierii . In cazul meu , trebuia platit un training ( NVQ ) de calificare , in valoare de 700 de lire pe durata unui an , dar cand am ajuns in Londra , valoarea acestuia s-a facut de 1200 de lire , la care s-au mai adaugat niste taxe de 300 de lire despre care nu stiam nimic … Apoi , trebuia sa ne platim pentru o zi sederea la hotel , desi , in tara , ni s-a spus ca se vor ocupa ei de cazarea temporara .
    Chiria aranjata se dovedeste a fi prea impovaratoare pentru veniturile tale ; platesti niste taxe mai mari din salariu etc. Si , pana sa te dezmeticesti si inveti sa treci peste ele , esti prins intr-o cale fara intoarcere si esti nevoit sa mergi inainte … Numai ca timpul trece , dureros , pe cheltuiala ta …

  10. Locurile , intr-adevar , sunt frumoase , oamenii prietenosi , dar asta nu te mai incalzeste cu nimic , cand iti dai seama ca trebuie sa inveti sa traiesti cu 50 – 100 de lire pe luna . Pana te pui pe picioare , te gandesti cu groaza ca va trece un an , abia dupa aceea poti sa mai strangi ceva bani ca sa-ti poti ajuta familia …
    Concret , dintr-un salariu de 1200 de lire , dupa ce imi platesc chiria si taxele , ma consider norocos daca-mi mai raman 500 de lire . Trimit acasa o parte din ei , si ma gandesc serios la o a doua slujba …

  11. buna ziua GEORGE BUHNICI ,ma bucur mult ca si tu ai avut rezultate cu aceste produse minunate si eu am slabit peste 25 de kg si am ajutat la randul meu foarte multi oameni …. impreuna cu GEORGE CIOCODICA facem parte dintr o companie care AJUTA OAMENII sa fie sanatosi ….FELICITARI ! i love HERBALIFE ..MARCELA GAVRILESCU

  12. ma bucur cand aud de oameni care au avut si au rezultate cu produsele herbalife..intradevar mai sunt poate si alte posibilitati de a slabi ,alti nutritionisti si alte produse,dar in afara consultantilor herbalife mai este cineva care se intereseaza de client,de cel pe care vrea sa il ajute..mai este vreun consultant care pe tot parcursul programului il monitorizeaza,vine la evaluari,il sfatuieste ce si cum sa manance,il incurajeaza ,pot sa zic ca chiar se stabileste o relatie de prietenie intre client si consultant..bineinteles ca si noi consultantii tb sa fim rasplatiti pt ca noi nu ne-am nascut invatati,am mers la multe cursuri,ceea ce stim a tb sa muncim si sa invatam si pt ca invatam si pe altii la randul nostru ceea ce stim e normal sa fim si platiti.aud tot felul de zvonuri ,cum ca in spania s-ar fi inchis Herbalife, minciuna,de aproximativ 2 luni de zile tocmai sa deschis un birou in Barcelona,plus cele deja existente in celelalte mari capitale ale lumii

Dă-i un răspuns lui Bogdan Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.