Probabil de EasyJet aţi auzit. Unul dintre cei mai mari operatori lowcost din Europa.
Dar de Ryan Air aţi auzit? Ei au fost primii şi sunt cei mai mari. După cunştinţa mea, compania a fost pusă pe picioare cu ajutorul unei echipe detaşate din Tarom prin 1985. Cifrele lor dau fiori oricărei companii care află că le va călca teritoriul. Au 5.000 de angajaţi în 25 de ţări, transportă peste 50 de milioane de pasageri anual pe 610 destinaţii cu o flotă de 160 de Boeing-uri noi şi tocmai au dat o comandă fermă pentru încă 99 de avioane. Iar colosul acesta a pus ochii pe România. Problema este că atunci când Ryan Air intră pe o piaţă, joacă tare. Foarte tare.
Sursele mele din aeroportul Băneasa şi ministerul transporturilor spun că se poartă deja de câteva luni discuţii avansate cu reprezentanţii ambelor companii. Fiecare vrea să ofere cel puţin 25 destinaţii la preţuri care ar spulbera în câteva luni Blue Air, MyAir sau WizzAir. Sună bine, dar lucrurile s-au blocat bineînţeles la bani. Orice companie care operează pe un aeroport plăteşte taxe per pasager pentru serviciile de aerogară, control bagaje, securitate etc. Logica celor de la Ryan Air şi EasyJet sună aşa: „Noi vă garantăm o creştere uriaşă de trafic pe aeroport astfel încât voi veţi câştiga suficient din servicii conexe – transport, vânzări de carburanţi, servicii de sol, turism etc. Aşa că noi nu plătim taxe de aeroport ci numai servicii”. Aşa operează pe majoritatea aeroporturilor secundare unde merg. Iau practic aeroporturi de marfă pe care comunitatea locală le transformă în terminale de pasageri adăugându-le o hală uriaşă şi utilităţile necesare. Statul le trage o gară de tren şi vine cu cu linii de autobuz. Singura lor funcţiune este să deservească apoi câteva zeci de zboruri RyanAir. Luaţi spre exemplu Beauvais, la 80 km de Paris. Au pus un cort din acela alb uriaş şi au dat drumul la 50 de destinaţii dintr-un foc.
Discuţiile cu oficialii români sunt deocamdată blocate pentru că cei doi jucători vor să vină şi să facă bază pe Băneasa. Săaraca Băneasa nu prea face însă faţă traficului actual, darămite să îl dublezi ori triplezi peste noapte. Dacă nu se fac urgent investiţiile care se amână de ani de zile într-un terminal şi o parcare mărite, aerogara se va transforma curând în ring de box. Până se urnesc autorităţile noastre să facă ceva, EasyJet s-a consolat cu ceva zboruri de pe Otopeni iar RyanAir încă mai discută. O soluţie fericită ar fi ca Otopeni să rămână aeroportul principal pentru cursele de linie, high-fair, Băneasa aeroport VIP şi transformarea unei foste baze militare în aeroport secundar, lowcost. Noi am avea cel puţin două astfel de locaţii în apropierea Bucureştilor. Titu la 15 km şi Alexeni la 60 km. Ambele au piste militare betonate de 2500 de metri şi cale ferată în apropiere, necesară pentru a prelua traficul uriaş de pasageri. Titu a fost deja promis Renault pentru o pistă de încercări şi centru de tehnologie, aşa că rămâne Alexeni, un sat cam îndepărtat, pe lângă Urziceni. Deocamdată acolo cresc nişte ciulini cât omul de mari, iar vara pasc oile. Şi vor mai paşte mult şi bine la ce spirit întreprinzător au guvernanţii noştri.