Ghid „turistic” pentru Italia – partea 2

După succesul răsunător al părţii întâi (Ghid “turistic” pentru Italia – partea 1) revin cu poveşti demne de luat aminte din ţara mâncătorilor de paste, pizza şi rahat.

Mai întâi un news update. Cei de la Hertz Fiumicino au blagoslovit instituţia care mă plăteşte cu o factură dublă pentru Fusion-ul din poveste. Noroc că o fată de la contabilitate s-a sesizat şi mi-a atras atenţia. În loc de 500EUR, facturaseră 1000. Am reclamat cu atitudine şi acid la Hertz Romania si Hertz Europa. După 10 zile am primit răspuns că a fost întradevăr o greşeală şi ne-au decontat plinul de benzină gratuit, plus o factură de stornare pentru jumătate din sumă cu scuzele de rigoare. Oricum îi penalizasem şi eu încă din Italia. Am returnat maşina jegoasă din bară în bară şi am aruncat în maşină timp de o săptămână toate gunoaiele pe care le produsesem. „Superbitate”. Că nu scrie nicăieri în contract că trebuie să returnezi maşina curată.

Să vă mai povestesc despre idioţii de la Alitalia? Bine. Mi-au pierdut din nou bagajul. În loc să ajungă o dată cu mine de la Roma la Bucureşti, geamantanul cu haine, periuţa de dinţi, chiloţi, cadouri pentru cei dragi şi… camera ascunsă a plecat la plimbare în Maroc!!! Cât de proşti pot fi?! Singurul bagaj pierdut a fost al meu din 30 de bucăţi. M-a liniştit doamna de la biroul de bagaje pierdute Alitalia din Otopeni, strigând dintr-un munte de geamantane.

– Staţi liniştit că noi pierdem jumătate din toate bagajele pierdute pe aeroport! Daţi-mi biletul… Păi aţi venit pe locurile TAROM. (Alitalia şi Tarom zboară în code-share şi îşi fac cursele cu acelaşi avion) Mergeţi la biroul de bagaje pierdute de la TAROM.

– Păi Alitalia mi-a pierdut bagajul.

– Cei de la Tarom trebuie să vi-l găsească.

Împotriva logicii, avea dreptate. La Tarom linişte. Îi explic situaţia unei doamne amabile, mă pune să scriu un formular şi mă trimite acasă. A doua zi aflu că mi-a găsit bagajul. E la Casablanca. O să îl aducă Royal Air la Frankfurt şi de acolo Lufthansa la Bucureşti. Noroc că nu trebuie implicaţi şi cei de la Alitalia.

Să ne întoarcem însă în Italia.

În Italia m-am împrietenit cu doi ţigani de mare valoare. Costică Argint şi Ioan Bombalău alias Kennedy. Cred că aş putea scrie căte o carte despre fiecare. O să scap mai uşor cu Argint. Vă propun să urmăriţi un reportaj de mare angajament realizat în exclusivitate la Roma de mine, bineînţeles.

Vă mai spun că ce aţi văzut sunt firimituri scăpate printre degete de nea Argint. Omul ăsta trăieşte o viaţă interesantă a l’italiano. Ca să se asigure că povestesc acasă atât cât trebuie mi-a atras atenţia asupra unor probleme de viaţă: „George, tu o să mai vii prin Italia. Cine ştie când ajungi într-o situaţie dificilă. Aici sunt mulţi oameni periculoşi. E important să ai prieteni În astfel de momente este bine să ai pe cine să suni. Numai să mă suni repede ca să pot face ceva pentru tine.” Nu trebuie să îl cred pe cuvânt. L-am văzut la treabă. Într-o duminică filmam la Anagnina un reportaj despre românii care vin să danseze pe muzică populară, să bea bere şi să mănânce mici în ţărâna din autogara Anagnina de la Roma. Un românaş de-al nostru puţin luat pe bere s-a luat de mine şi de operator supărat rău, dar nu îmi amintesc de ce. A început să ne înjure şi să ameninţe cu bătaia. (În Anagnina se încing între români cam două-trei bătăi în fiecare duminică doar pentru a da drumul la aburi). Costică Argint, într-un tricou mulat care lăsau să se vadă muşchii adevăraţi l-a luat pe sus şi mi-a spus din mers. „Plecaţi acum.” S-a întors cu tricoul stropit cu sânge. Am aflat mai târziu că tânărul îşi ceruse într-un final scuze în genunchi în faţa lui şi a zecilor de români care mai erau acolo. Era o chestiune de autoritate. Nu te baţi când vrei şi cu cine vrei atâta timp cât Argint era acolo.

Cât despre Ioan Bombalău, Kennedy el este liderul (cred că merge şi bulibaşa) taberei de rromi Magliana de la periferia Romei. Am făcut vreo două reportaje şi despre ei. Uite aici.

şi cel important aici.

Kennedy este genul de lider înnăscut. Aplaudat la scenă deschisă de puradei, ţigănci şi bărbaţii lor când vorbeşte în cuvinte bine ticluite despre lucruri banale. Totul stă în stilul său apăsat şi convins. Vocea răguşită şi nasul strâmb îl recomandă pentru cel puţin un film. Un talent irosit. Un lider de modă veche dintr-o rasă de lideri pe cale de dispariţie.

Data viitoare despre cele cinci drumuri pe care le-am făcut la curvele românce, printre care Dana şi Lorena. Mămici, lesbiene şi prostituate.