Salutare tuturor! La acest #IGDLCC am stat de vorbă cu Radu Atanasiu, doctor în management și prodecan la Bucharest International School of Management (BISM), un om care și-a petrecut ultimii 20 de ani formând manageri, antreprenori și lideri din corporații. A venit pe bicicletă la studio — nu arată deloc a doctor în economie, după cum am și constatat — și a adus cu el o discuție care m-a pus cu adevărat pe gânduri.
Peste 1.000 de oameni i-au trecut prin mână la BISM, mulți dintre ei manageri din corporații, dar și oameni din ONG-uri. Și tocmai asta face ca perspectiva lui să fie una rară: vede atât lumea privată, cât și cea civică, și știe să pună degetul exact pe rană.
Nicușor Dan, discursul de 1 Decembrie și lecția de leadership
Am intrat direct în subiect: un CEO de la Terapia Cluj descrisese discursul lui Nicușor Dan de 1 Decembrie drept „discurs de mare CEO”. Radu a pus lucrurile în perspectivă fără să ocolească:
„Mie mi se pare că unul dintre principalele roluri de lider este să dai claritate — unde ești și unde vrei să ajungi. Și unde ești cred că e mai important decât unde vrei să ajungi.”
A subliniat că funcția de președinte în România este un mix ciudat — puțină putere executivă, mult simbolism și negociere. Dar tocmai de aceea, spune Radu, valoarea unui diagnostic clar — că suntem o țară coruptă, că lucrurile nu sunt roz — este reală, chiar dacă soluțiile vin sau nu. Problema e că același instrument retoric îl folosesc și mișcările populiste: spun lucrurilor pe nume, câștigă încrederea, dar nu oferă neapărat soluții.
Cum votăm de fapt — și de ce procesul de decizie contează mai mult decât alegerea în sine
Radu are un exercițiu pe care îl face cu studenții săi de Executive MBA: îi pune să deseneze pe hârtie sistemul electoral și politic din România. Concluzia e aproape întotdeauna aceeași — oameni luminați, care cred că votează cu capul, descoperă că nu știu cum funcționează sistemul în realitate.
Există un studiu citat de Radu — Tetlock și Lerner — care arată că luăm decizii mai bune atunci când știm că cineva ne va întreba cum am decis, nu ce am decis. Soluția practică pe care o propune:
„Gândește-te că luni ești invitat la liceul din colț să le explici unor liceeni cum ai ales tu — nu pe cine ai ales, ci care a fost procesul tău de decizie. Votezi mai bine, mai informat.”
Un alt pattern pe care l-a observat: mai mult de jumătate dintre oamenii intervievați după primul tur al alegerilor recente luaseră decizia de vot în intervalul de 14 zile până la 48 de ore înainte de ziua votului, influențați în principal de social media. Votul cu „nu” — adică votez oricine, numai să nu iasă ăla — e cel mai simplu criteriu, dar nu neapărat cel mai bun.
Triburi, polarizare și Principiul Goldilocks
Una dintre cele mai fructuoase bucăți ale discuției a fost despre tribalism. Radu a enumerat triburi din societatea românească: suveraniști vs. reziști, corporatiști vs. angajați de stat, bărbați vs. femei, bicicliști vs. șoferi vs. pietoni, Gen Z vs. boomeri. Mecansimul e același peste tot: din afara unui grup, toți membrii par identici. Dinăuntru, îți dai seama că ești mai nuanțat decât ceilalți.
Despre polarizare, Radu a dat un număr concret: estimează că în primăvara-vara lui 2024 eram la 40% polarizare ca societate, iar acum suntem la 60%, după campania electorală din toamnă și anularea alegerilor. Propunerea lui: să facem un pact colectiv să dăm de la 60% la 50% în 2025, câte un cuvânt, câte o acțiune, câte un vot pe rând.
Pentru a ieși din gândirea în extreme, Radu a adus în discuție Principiul Goldilocks — graficul lui favorit, un U inversat. Ideea: între orice două extreme (suveranist–rezist, profit–cotă de piață, bani–fericire) există un „just right”, un punct de echilibru care nu e nici prea mult, nici prea puțin. Iar exemplul cu banii și fericirea e edificator: există un punct de la care fiecare leu în plus adaugă tot mai puțin la starea de bine — ceea ce economiștii comportamentali numesc diminishing marginal effect.
Intellectual Humility — curajul de a te răzgândi
Poate cea mai importantă temă a episodului. Radu a explicat că „intellectual humility” nu se traduce prin umilință, ci prin modestie intelectuală — capacitatea de a te întreba din când în când dacă nu cumva greșești.
Un exemplu concret din cercetările lui: un CEO și acționar majoritar al unei companii importante și-a creat un ritual săptămânal — cinci minute în care se întreabă dacă, în calitate de acționar, l-ar mai angaja pe el însuși ca CEO. E un mecanism simplu de auto-evaluare, dar extraordinar de rar.
„Noi nu suntem inflexibili neapărat cu vârsta. Am întâlnit elevi de clasa a 10-a care luaseră deja o decizie și nu mai vroiau să o pună sub semnul întrebării, deși apăruseră opțiuni noi demne de luat în considerare.”
Paradoxul identificat de un studiu citat de Radu: cu cât IQ-ul e mai mare, cu atât suntem mai capabili să ne argumentăm mai bine credințele proaste — și deci mai greu de convins să renunțăm la ele. Soluția pe care o vede: programele de debate pentru tineri. Radu aduce echipa națională de dezbateri — copii care nu au împlinit 18 ani — să facă demonstrații live în fața studenților de Executive MBA de 30-40 de ani. Efectul e spectaculos: studenții cu experiență rămân cu gura căscată.
Încrederea — singurul lucru pe care l-ar schimba cu o baghetă magică
România are unul dintre cele mai scăzute niveluri de încredere interpersonală din Europa: 11-12% conform studiilor citate de Radu. El crede că asta nu e un dat genetic sau cultural imutabil — e ceva care se educă și se poate schimba.
Am avut un mic dezacord constructiv: eu am susținut că dacă nu primești încredere de la ceilalți, e greu s-o oferi; Radu a contraargumentat că în țările scandinave oamenii pornesc cu prezumția de încredere ca setare implicită, nu ca recompensă câștigată. Ambele perspective sunt reale — și poate tocmai tensiunea asta e „just right”-ul despre care vorbea.
Dacă ar fi să aibă două baghete magice, Radu ar schimba două lucruri în România: nivelul de încredere în ceilalți și capacitatea de a ne pune credințele la îndoială — nu să ne răzgândim la orice adiere, ci să avem curajul să spunem „nu știu” după ce ne-am informat serios.
Dacă ți-a plăcut episodul și vrei să nu ratezi niciun #IGDLCC, abonează-te pe YouTube — e gratuit și mă ajută enorm.
Dacă vrei să mergi mai departe pe tema deciziilor, recomand și episoadele cu Iancu Guda despre finanțe personale și planificare și cu alți invitați care au atins subiectul gândirii critice — veți găsi fire comune care se leagă frumos.
Vrei să susții podcastul și să accesezi conținut exclusiv? Devino membru al canalului: youtube.com/channel/UCNz5n8PoSGYSwkOH_SMnl2A/join
