Toată lumea s-a împăcat cu ideea că nu putem devia autostrada. Prezentul ne chinuie deja, asta e clar. Dar eu am revenit pe Autostrada Soarelui a doua zi la rând. Drumul e plictisitor și plin de hârtoape pe ultimii kilometri, însă de acum știu că la destinație voi da peste prietenii mei. Am prins drag de oamenii îngropați în câmpul de la Valul lui Traian acum o mie de ani. Stră-strămoșii mei, proto-românii. Visez frumos la un muzeu cum nu s-a mai făcut la noi. Un sătuc medieval dobrogean reconstituit din piesele găsite acum pe șantier. Un loc unde să îmi duc copiii peste zece ani și să le arăt: Uite, tati, așa trăiau românii acum o mie de ani… Știu că și voi gândiți la fel și vă mulțumesc pentru mesaje.
Din fericire, sunt in asentimentul tau, si mie mi-ar plăcea. Din nefericire, keep dreaming!
foarte interesant reportajul, frumoasa toata povestea asta. Mi-am permis sa pun un titlu generic: din pat prin foame, la extaz. Poate nu te superi.
@Dorin ma omori cu subtilitatile. Care pat…
:DDD pai tu nu dormi in pat noaptea? :) sau mai corect, tu nu te trezesti dimineata in pat? :D
@George
auzi, a fost buna aia din dreapta de la BIC, Insane Human Curling. Am ras de numa.