Categorie: Editorial

Pentru o fractură mergi la ortoped. Pentru depresie… stai acasă?

Un amic îmi scrie că e la capătul puterilor. Nu se plânge de criză, de bani, de oboseală. Pur și simplu lucrurile de la el acasă nu mai merg bine deloc și este ”epuizat la cap”. Fără să fiu specialist, îmi dau seama că e în depresie. Însă priceperea mea se oprește aici.

Știu doar că oamenii supărați nu prea se remontează singuri. E greu să îți spui că va fi mai bine când lucrurile sunt de… rahat. Apoi și oamenii din jur nu se mai uită la tine cu aceiași ochi. Când începi să le spui despre belele tale, te compătimesc cu puțină amabilitate și apoi tac și te ascultă așteptând momentul oportun să încheie și să își vadă de… problemele lor. Pentru că și ei au cu siguranță destule… Încet, încet ajung să te evite. Și atunci ce faci? Ce faci când oamenii de lângă tine nu pot, nu vor sau nu știu să te ajute?

Amicul meu îmi scrie că s-a gândit să meargă la psiholog. Prima reacție a românului de rând: ”Ăsta-i nebun!”. Eu zic însă că e un om sănătos la minte, care trece printr-o pasă mai proastă. Un om care știe și simte ce e mai bine pentru el. Pasa proastă pentru mintea unui om poate fi ca o răceală la plămâni, o ruptură musculară a gambei sau o hepatită… Pentru fiecare dintre acestea mergem la câte un medic. Pentru mintea ta ce faci? Uite ce i-am răspuns amicului meu:

Eu zic că gestul tău cere curaj. Te încurajez și eu să cauți ajutor pentru pansarea rănilor sufletului la un medic priceput. Așa cum o fractură sau o arsură lasă cicatrici, la fel fac și suferințele minții și sufletului. Din păcate, pentru cele din urmă nu căutăm ajutor și ajung să ne bântuiască precum rănile deschise, infectate și apoi cangrenate. Rămâi sănătos. Cere ajutor!

Fii sincer acum și spune dacă ai apelat sau te-ai gândit serios să apelezi la un psiholog ori un psihiatru. Încep eu. Acum câțiva ani am purtat mai multe discuții cu profesionist, care m-a ajutat să ies dintr-o astfel de fundătură. Din fericire, pasul a fost ușor pentru că medicul mi-era și prieten vechi. Ședințele noastre se petreceau la o plimbare prin parc. Eu vorbeam verzi și uscate, el asculta și mă orienta către răspunsul pe care în cele din urmă tot singur mi l-am dat.