FĂRĂ ACE. GLICEMIA MĂSURATĂ DIN 5 ÎN 5 MINUTE.

Vorbeam la telefon cu un client dificil vreo 30 de minute. După ce am închis, m-am uitat pe graficul de glicemie și am văzut că urcase până în zonele roșii — deși nu mâncasem absolut nimic. Ba chiar îmi era foame. Asta mi-a spus senzorul pe care îl port pe braț: stresul mă băga în diabet la propriu, iar eu nu știam asta până când nu am testat CGM-ul Dexcom One Plus.

Ce este un CGM și cum funcționează

CGM vine de la Continuous Glucose Monitor — monitor continuu de glucoză. Este un senzor mic, cât două monede de 50 de bani puse una peste alta, care se aplică pe braț, burtă sau pe partea superioară a feselor cu ajutorul unui aplicator. Apeși un buton, pac — gata. Sub piele intră un fir subțire care stă în lichidul interstițial (lichidul dintre celule), nu direct în sânge. Acesta reflectă glicemia din sânge cu o întârziere de circa 5 minute.

De acolo, senzorul trimite valoarea pe Bluetooth la telefon la fiecare cinci minute. Practic ai 288 de citiri pe zi, peste 2.100 pe săptămână — mai mult decât toate testele cu înțepătură din deget pe care le-ai putea face în toată viața. Dexcom One Plus pe care îl testez eu are precizie clinică (abatere minimă față de testul clasic cu ac), durată de viață de 10 zile plus 12 ore de grație și este rezistent la apă IP58. L-am purtat și la piscină și în saună fără probleme.

Prețul pe piața românească: 855 RON pe lună pentru trei senzori (acoperire continuă 30 de zile). Dacă vrei doar un status de sănătate, un singur senzor de 10 zile costă în jur de 285 RON. Atenție: decontare CNAS există doar pentru diabetul de tip 1. Dacă ești sănătos, plătești integral.

De ce să-ți măsori glicemia dacă nu ești diabetic

Asta m-a întrebat toată lumea. Răspunsul scurt: pentru că nu vreau să devin diabetic.

Insulinorezistența începe cu 13–15 ani înainte ca glicemia să se modifice vizibil la o analiză de sânge de rutină. Asta înseamnă că atunci când medicul îți spune că ai prediabet, corpul tău funcționează cu probleme de cel puțin 14 ani. Tu doar nu știai. Eu nu vreau să aflu asta peste un deceniu — vreau să știu acum.

Cifrele din România sunt îngrijorătoare: în 2024, 1.485.000 de români erau în evidență cu diagnostic de diabet, 114.000 de cazuri noi într-un singur an (date de la Institutul Național de Sănătate Publică). Federația Internațională de Diabet estimează că în România sunt aproape 1,3 milioane de adulți cu diabet de tip 2, iar jumătate nu știu că au boala. La nivel global: 589 de milioane de adulți cu diabet, unul din nouă oameni de pe planetă.

Medicul clasic îți spune că dacă glicemia e sub 100 dimineața ești sănătos. Dar medicii specializați pe longevitate atrag atenția că două persoane cu aceeași glicemie a jeun pot fi la poluri opuse pe spectrul rezistenței la insulină — una sănătoasă, cealaltă o bombă cu ceas — și nu știi care-i care decât dacă măsori variabilitatea, adică graficul complet din 24 de ore.

Cele mai surprinzătoare lucruri pe care le-am aflat purtând senzorul

Lecția 1: Stresul îmi crește glicemia mai mult decât orice mâncare. O conversație telefonică dificilă de o oră îmi urcă glicemia cu cel puțin 30 de unități fără să fi mâncat nimic. O prezentare la conferință cu 500 de oameni — plus 40 de unități, doar din contextul social. Cortizolul și adrenalina îi spun ficatului să elibereze glucoza stocată ca glicogen, pregătindu-te de fugă sau luptă. Numai că tu stai pe scaun, iar zahărul rămâne în sânge. Meditația, somnul și plimbarea nu sunt opționale — sunt parte din protocolul antidiabet.

Lecția 2: Indicele glicemic al alimentelor este o mare păcăleală personalizată. La mine, orezul — inclusiv cel brun — îmi urcă glicemia mai mult decât aproape orice. Pâinea albă face mai mult dezastru decât bananele coapte. Iaurtul grecesc: zero spike. Smoothie de portocale: am văzut și 180–200. Mămăliga despre care credeam că e mâncare de dietă îmi urcă glicemia mai tare decât pâinea. Cartofii prăjiți — dezastru; cartofii fierți — mult mai blânzi. Sarmalele? Surprinzător de blânde, pentru că varza are fibre și mai e și grăsime acolo, care încetinesc absorbția. Singura cale să știi ce ți se potrivește ție este să măsori.

Lecția 3: Combinațiile și ordinea contează enorm. O farfurie de paste simple: glicemie la 180. Aceleași paste, dar cu o salată de legume mâncată înainte și o lingură de oțet de mere amestecată în ea: maxim 140, și revine mult mai repede. Regula care funcționează: fibre întâi, proteină după, carbohidrați la final.

Lecția 4: Plimbarea de 20 de minute după masă este medicament. Glicemia care urca la 170 stând pe scaun urcă doar la 120 dacă mă plimb — sau rămâne sub 100 de multe ori. Aceeași mâncare, aceeași cantitate, doar o plimbare în plus. De aceea ies pe afară după cină. Zero spike-uri de când fac asta.

Lecția 5: Somnul prost îmi distruge glicemia a doua zi. Dacă dorm 5–6 ore în loc de opt, a doua zi chiar și mâncarea normală îmi urcă glicemia mai sus la fiecare masă. Matthew Walker de la Berkeley citează că lipsa moderată de somn timp de o săptămână dezechilibrează glicemia atât de mult încât poți fi clasificat prediabetic — doar din somn.

Ce schimbări am făcut și ce rezultate am obținut

Pe baza acestor lecții am făcut trei schimbări simple:

  1. Am eliminat aproape complet orezul, pastele albe și pâinea albă din mesele de seară (le mai mănânc la prânz, în cantități mai mici).
  2. Mănânc fibre cât pot de des, mai ales înainte de carbohidrați — salate cu ulei și oțet, abia după proteina, abia după carbohidrații.
  3. Bag câteva sute de pași după masă. Atât.

Rezultatul: media pe glicemie a scăzut cu 70 de unități față de acum doi ani. De la o medie prediabetică la una pe care o consider optimă. Nu mi-a costat nimic efectiv, a durat puțin să le interiorizez, dar graficele vorbesc de la sine.

Cine ar trebui să poarte un CGM

Dacă ai peste 40 de ani și n-ai purtat niciodată un senzor, recomand măcar 10 zile o dată în viață, să-ți faci o hartă a corpului. Dacă ai istoric familial de diabet — cu cât afli mai devreme, cu atât poți reversa procesul cu ajutorul unui diabetolog bun. Dacă ești antreprenor, manager, jurnalist sau sportiv de performanță — stresul cronic te expune. Dacă ești ușor supraponderal, ai dureri de cap dimineața sau obosești inexplicabil după mese — e momentul să afli adevărul.

Cine nu are nevoie? Cineva care deja mănâncă perfect, doarme opt ore, are analizele impecabile și se simte fresh ca la 20 de ani. Dacă exiști, ne-ar plăcea să te cunoaștem.

Mai multe detalii despre Dexcom One Plus găsești pe site-ul oficial Dexcom România. Dacă vrei să înțelegi mai bine legătura dintre alimentație și glicemie, urmărește Glucose Goddess (Jessie Inchauspé) — informațiile de acolo confirmă ce am descoperit eu pe pielea mea.

Am mai vorbit despre cum mi-am schimbat stilul de viață și despre importanța somnului în alte episoade din categoria Gadget Tech.

Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la canal: youtube.com/@gbuhnici


Vrei să susții conținutul de pe buhnici.ro și să ai acces la episoade exclusive? Devino membru al comunității: youtube.com/channel/UCNz5n8PoSGYSwkOH_SMnl2A/join

Ultimele articole

Articole recomandate

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🎁 GB.ro — gadgeturi alese de mine · livrare gratuită peste 500 lei Vezi →