Fantomele românilor merg pe stradă

Mă urmăreşte de la o vreme o vorbă spusă de un taximetrist din Braşov. „Am luat într-o zi un italian în maşină, care făcea poze prin România. Îi trebuiau pentru o lucrare despre noi. Aşa că vroia să fotografieze români care zâmbesc. A căutat zile întregi oameni bine-dispuşi pe stradă până când şi-a dat seama că singurii care zâmbeau de fiecare dată la poză erau rromii.”

Pare o glumă, dar e dureros de adevărat. Am luat până acum mii de interviuri pentru ştiri ca să ajung în final la concluzia că cel mai greu să îi faci să se deschidă, să îţi vorbească ori să zâmbească sunt românii. Oriunde mergi pe stradă în străinătate, oamenii parcă abia aşteaptă să îţi ofere părerea lor. Li se pare normal să răspundă cu zâmbetul pe buze, pentru că e normal să nu îţi fie ruşine cu tine însuţi în public.

Ieri m-am uitat la feţele celor din jur, în căutarea unei feţe zâmbitoare. Am privit la cei de pe stradă şi apoi la cei din metrou. Abia după zece minute am văzut un tânăr zâmbindu-i iubitei. Primul dintr-o sută, poate două, de trecători grăbiţi, şoferi stresaţi sau pensionari cu privirea în pământ.

Ne este greu. Noi suferim. Suntem… mai mult ProMotor.ro

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole recomandate

6 Comments

  1. (Adevarat ca oamenii sunt tristi atata timp cat televiziunile insista sa difuzeze emisiuni si stirii cu tenta macabra. Eu nu am inteles niciodata acest lucru.) Romanii au probleme acasa, legate de lipsa banilor, este foarte greu sa zambesti atata timp cat nu ai ce manca tu si familia ta. Asa ca nu mi se pare un articol reusit, doar o simpla constatare venita de la un ziarist care uita ca ar putea sa faca ceva. Fa un reportaj care sa ne descreteasca fetele, refuza sa filmezi crimele oribile din cine stie ce sat dintr-un varf de deal. Fa ceva, ca de constat putem sa constatam si noi multe dar cu greu putem sa fim dati pe post.
    Sebi si constat si eu destul de multe pe blogul meu.

  2. Da le este greu sa zambeasca pentru ca sunt zilnic le sunt incalcate drepturile. Si ca zilnic suntem asaltati de constatari si de reclame, ” mai departe in Promotor…”, pe care multi nu pot sa si-o cumpere pentru ca este cam scumpa. Chiar te rog, sa stergi comentariile mele, ca oricum imi vin pe blog 1 sau 2 utilizatori cu care oricum nu ma imbogatesc. Nu am vrut sa jignesc, dar nici sa te laud. Nu mi se pare normal sa faci o astfel de constatare. Eu nici pe departe nu ma simt o fantoma mergatoare asa ca te rog, eu (unul dintre romanii aia tristi) cred ca tu jignesti. Ma rog acum depinde in ce fotoliu stai si de unde privesti lucrurile. Imi cer scuze daca te-ai simtit jignit asa este de constat suntem toti foarte buni.

  3. da…din pacate e adevarat,am observat si eu lucrul acesta,insa daca stam putin sa gandim situatia financiara
    in care ne aflam noi romanii de rand…am putea intelege:pensionari cu pensii de nimic care nu mai stiu ce sa faca sa ii poata procura medicamentele si poate o felie de paine,copii cu alocatia de 42 de lei pe luna…cred ca am zis tot,rusine politicienilor care nu se mai satura sa ne fure,parca ar fii niste saci fara fund.

Dă-i un răspuns lui loredana Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.