FACEBOOK ATACĂ BITCOIN ȘI BĂNCILE – CRYPTO-VINERI

Bitcoin există și înflorește de 10 ani. În acești 10 ani numeroase companii au încercat să își lanseze propria monedă crypto și au dat la perete până au renunțat. Nu vorbim aici de alte crypto-monede care sunt prezente deja pe piață, ci de monede proprii ale unor companii mari. Toată lumea s-a uitat până acum cu coada ochiului la Facebok și au așteptat să miște ceva. Ei bine, au făcut-o. Astăzi, pe 24 mai, la momentul filmării acestui clip, Facebook a anunțat că va lansa o Crypto-Monedă numită GlobalCoin. De ce GlobalCoin? Petru că Facebook este global, și pentru că poate.

Salutare și bine v-am regăsit la Crypto-Vineri, serialul nostru despre crypto monede în care nu îți spun cum să te îmbogățești și nici cum să îți pierzi banii mai repede ca la pariuri. Crypto-monedele sunt mai complicate, însă încerc asă ți le explic cât mai bine pentru a nu face investiții nefaste. Învățăm împreună ca să nu ne ia prin surprindere viitorul apropiat.

Așadar, Facebook a înregistrat de foarte scurt timp o entitate numită Libra Networks în Geneva, o insituție ce va oferi tehnologii și servicii pentru a dezvolta hardware și software. Recent am aflat că Facebook este de asemenea în căutarea unei investiți de 1 miliard de dolari pentru acest proiect, și este în discuții cu Western Union, Mastercard și alți procesatori de plăți. Facebook are nu mai puțin de 2.3 miliarde de utilizatori activi. Populația lumii este de 7.6 miliarde de oameni în acest moment. Pe scurt, Facebook are acces la o treime din populația lumii. Mai e ceva de spus? Nici o bancă în acest moment, instituție de plată, Mastercard, VISA, sau oricine altcineva nu are acces la un număr atât de mare de utilizatori. NIMENI! În plus, este în discuții cu numeroase instituții de stat și guvernamentale și din alte țări, tocmai pentru a regula această monedă, și da, asta mă îngrijorează.

Definiția Blockchain-ului este tocmai faptul că nu este deținută de nimeni. Faptul că Facebook are aceste intenții nu poate decât să ne ridice un fior pe șira spinării legat de viitorul crypto-monedelor. La prima vedere pare simplu. Orice utilizator de Facebook ar putea plăti cu GlobalCoin orice. De la cumpărături la magazinele preferate, unde oricum te poți loga doar prin Facebook, donații de orice fel, lucru practicat deja de Facebook, transfer prin WhatsApp către toți prietenii tăi (Revolut, Volt și alte companii de genul cred că se vor panica și ele în curând, dacă nu urmează să fie cumpărate). În plus, chiar și plata reclamelor pentru creatorii de conținut poate fi făcută tot prin intermediul lui Facebook. Pardon, GlobalCoin. Cam așa cum se întâmplă acum cu WeChat în China, care deține și servicii de banking și plată. Sau AliPay dacă vorbim tot de China.

Ultimele articole

Articole recomandate

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.