EVOLUȚIA TELEFOANELOR 2010 – 2020

Primul smartphone, la fel ca prima iubită nu se uită niciodată. Îți rămâne în creier ca piesa lego în talpă.

Încheiem cea mai spectaculoasă decadă pentru istoria omenirii. Suntem pe marginea prăpastiei ecologice dar suntem mai aproape de stele ca niciodată. Avem mașini fără fum tot mai accesibile dar și youtube, instagram și chiar TikTok au devenit o meserie cu normă întreagă iar tocmai telefoanele au schimbat pentru totdeauna felul în care comunicăm și ne consumăm divertismentul, în general. Chiar așa, dacă avem youtuber, instagramer, atunci avem și tiktoker, nu? Am ajuns să ne uităm mai des la filme pe telefon decât să mergem la cinema. De vreo 10 ori. Și ne place video mai mult ca niciodată. Doar pe acest canal s-au consumat în 2019 peste 6 milioane de…. ore de video.

Mulți dăm calculatoarele și consolele deoparte pentru jocuri pe mobil în reprize scurte ca un nivel de candy crush sau un meci de clash royale ori sesiuni lungi de PUBG sau Fortnite. Cei mai mulți renunță pentru totdeauna și la camerele foto pentru că de-acum avem cel puțin trei obiective pe spatele telefoanelor sau chiar 6 când inginerii își fac de cap și ne salvăm amintirile direct în cloud sau pe rețeaua de anti-socializare. Companiile care vând telefoanele au ajuns să valoreze mii de miliarde nu doar pentru că ne ajută să facem apeluri telefonice și poze de oriunde ci mai ales pentru aplicațiile care rulează pe telefoane și implicit serviciile pe care astfel le accesăm. Acesta e viitorul și a început deja.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole recomandate

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.