Mă știu cu Elena Lasconi de peste 20 de ani însă nu am crezut că voi vedea ziua în care va candida la cea mai înaltă poziție de stat din România. O cunosc bine dar nu în felul acesta. Ca jurnalistă, Elena a fost mereu excepțională prin prezență, eleganță și emoție. Este o femeie puternică și inteligentă dar este oare funcția de președintă a României o pălărie prea mare pentru ea? Asta încerc să aflu în acest interviu.
Mențiune importantă. Interviul a fost solicitat de mine și nu este plătit. I-am invitat deja pe majoriatea candidaților pe care i-am tratat la fel. Facem aceste interviuri în folosul vostru și al meu. Și eu vreau să știu cine merită să ne conducă în următorii ani despre care inclusiv Elena Lasconi vorbește ca fiind mai grei decât criza din 2008.
Te încurajez să urmărești și să share-uiești acest interviu dacă îl găsești folositor.
Poți asculta interviul în format audio chiar aici pe blog sau îl poți descărca:
Membrii care ne susțin cu donațiile lor lunare au văzut și acest clip în avans. Mai sunt multe în secțiunea dedicată lor. Toate clipurile pentru membrii de pe YouTube sunt aici!
Platformele mele sunt susținute de oameni ca tine, care aleg să se aboneze și să devină membri, dar și de companii ce investesc în publicitate. Nu doar prietenii tăi, ci și potențialii tăi clienți urmăresc #IGDLCC. Trimite un email la contact@buhnici.ro pentru a solicita o ofertă personalizată pentru afacerea ta.
Devino membru în comunitatea Buhnici.ro pe YouTube și vezi toate podcasturile în avans.- https://www.youtube.com/channel/UCNz5n8PoSGYSwkOH_SMnl2A/join
Urmărește-mă cu @gbuhnici pe Instagram, Facebook, Twitter, TikTok-@georgebuhnici
Montaj: Daniel Ivan – @danielivanm1 pe Instagram
Dacă ești încă aici, poate arunci o privire pe magazinul nostru de gadgeturi, Gadget Boutique – www.gb.ro