Economie pentru „dummies”


Nimeni nu suportă să i se facă morală la el acasă. Așa că înjurați cu poftă ultimul meu editorial scris pentru ProMotor.ro

Economie pentru “dummies”

Ce am înţeles eu din economia românească? Prea mulţi termeni ca „austeritate”, „recesiune”, „criză”, „deficit” şi spanac la tavă, care nu spun nimic. Hai să vă traduc pe româneşte specialitatea turcească în care ne lăfăim.

De ce suntem în rahat? Ne-am învăţat de prin 2005-2006 să consumăm mai mult decât ne permitem. Adică am luat credite cu buletinul sau pentru imobiliare exagerat de scumpe când euro era ieftin. Acum nu ne mai permitem să le achităm că ne-au scăzut lefurile şi euro s-a scumpit. Unora dintre noi… Ne-am obişnuit prea repede cu binele şi am crezut că o să ţină. Băncile la fel, aşa că ne călăresc cu dobânzi şi comisioane nesimţite.

Pesediştii şi apoi peneliştii împreună cu pedeliştii (udemeriştii au fost şi ei acolo de fiecare dată) au pornit economia cu cota unică. Au venit după aceea, o dată cu aderarea la UE, speculanţii deghizaţi în investitori imobiliari. Ăştia au cumpărat terenuri şi case foarte ieftin după care le-au revândut între ei rapid ca să crească forţat preţul. Se numeşte bulă imobiliară şmecheria. Românii au crezut că terenurile lor chiar valorează de o sută de ori mai mult peste noapte. Că doar procii zboară la noi. Au cumpărat şi au vândut, apoi au luat credite să le răscumpere terenurile străinilor. Ăştia şi-au luat banii şi au plecat. Noi am rămas datori la bănci pe viaţă.

Americanii au trântit apoi planeta cu băncile şi fondurile financiare perverse. Noi eram deja săraci, dar la noi se poate oricând şi mai jos. Mai ales când le dai bani tuturor fără să încasezi la buget. Ne-am obişnuit de pe vremea lui Ceau să ni se dea. 18 milioane primesc servicii medicale gratuite. Doar patru milioane şi jumătate de români cu carte de muncă susţin sistemul. Eu personal duc după mine (a se citi că sunt asistaţi din taxele încasate din leafa mea) vreo 20 de pensionari pe caz de boală ipohondră, asistaţi cu venit minim garantat cărora le e lene să muncească măcar cu ziua, mame în concediu cu indemnizaţie mişto, umflată pe ştatul de plată, pensionari pe legi speciale, care primeau zeci de milioane pe lună. De unde atâta?

O să sară cu gura pe mine cei care le plâng de milă putorilor. Să vă spun că părinţii mei se spetesc pe câmp primăvara, vara şi toamna pentru că ţiganii asistaţi nu vor să dea la sapă pentru mai puţin de 100 de lei plus trei mese, băutură, ţigări şi o găleată de cartofi la sfârşitul zilei. De toate astea o freacă plini de tupeu, pentru că oricum alţii nu vin. Şi dacă nu le dai, nu mai vin la tine… Se bazează pe alocaţiile progeniturilor şi ajutorul social de la primărie. Adică sunt finanţaţi din banii mei, ca să ăşi bată joc de muncă şi de părinţii mei.

Habar nu avem că ne furăm zilnic căciula. Cei de la putere se trag de părul din cap să scoată economia pe plus ca să nu piardă următoarele alegeri. Trebuie să taie unde nu mai sunt bani, dar le e frică de votul negativ. A fost nevoie să vină Băsescu la Guvern să le dea curaj. Nu îi remaniază până în 2012 dacă fac ce trebuie, aşa le-a spus. Udemeriştii fac oricum opoziţie şi la putere. Oricum vor bate palma cu oricine care vine.

Ar putea să repare ţara în câteva luni, dar nu au curaj şi nici nu vor să facă ce trebuie, cei de la putere. Indivizii care fac evaziune fiscală cu cereale, intermediarii de energie şi angajatorii la negru ocupă două treimi din economie. Au putere şi numere de telefon la care miniştrii răspund în poziţia de drepţi. Nu îi poţi opri. Nimeni nu poate. Deşi cota unică de impozitare este 16%, statul strânge doar 6% din banii care circulă. Restul e furt. Din TVA se încasează doar 9%. Doar oraşele mari respectă parţial regulile. Grosul ţării funcţionează la negru, cu ziua, la mica înţelegere. Toţi furăm, ciupim şi apoi ne smiorcăim. Să ni se dea. De aceea guvernul măreşte taxele. Ca să mai strângă de la cei care plătesc. Restul care fură, oricum nu vor plăti nimic în plus.

De ce plătim taxe? De ce ar trebui să le plătim? Taxele presupun un serviciu pe care statul ţi-l face. Vrei să fii păzit, tratat, judecat, educat? Plăteşti. Nu plăteşti, nu primeşti. La noi primeşti, dar de rahat. Nu am mai fost la spital pentru mine de doi ani. Mi-e jenă şi târşă să stau la cozi, să fiu umilit şi să dau şpagă. Amân de un an un ecograf pe care cred că o să îl fac până la urmă într-o policlinică privată. Deşi dau mii de lei pe an la stat pentru CAS şi alte taxe.

5,3 milioane de bătrâni merită pensii mai mari. Dar cine ar trebui să le plătească? Tot eu şi restul de 4,5 milioane care sunt cu taxele la zi? Chiar şi aşa, bani nu ajung.

Când nu ai bani, strângi cureaua. Noi împrumutăm ca să nu lăsăm să moară de foame milioane de asistaţi. De aceea luăm miliarde cu dobândă de la FMI şi UE. Apoi luăm alte credite ca să plătim ratele. Luăm bani ca să dăm pensii şi salarii pentru bugetari. Adică ne ducem la vale cu premeditare.

Când iei bani împrumut ca să cheltuieşti, e clar că te prăbuşeşti. E ca şi cum la firma ta ai lua credit ca să dai salarii mai mari. Păi şi din ce bani mai investeşti? Ca să ai bani şi luna viitoare, trebuie să iei materie primă şi să faci un produs care să se vândă. Adică să produci ceva mai valoros decât marfa brută. Iei o bucată de ţesătură cu 10 lei metrul pătrat şi faci o cămaşă de 50 de lei. Din diferenţa de 40 de lei firma plăteşte salarii, taxe, utilaje, impozite şi aduce un mic profit. La scară mare, ţara trebuie să facă chestii mari. Drumuri, autostrăzi, blocuri, şcoli. Când băgăm fonduri în astfel de construcţii, adică în infrastructură, aproape toţi banii se întorc la buget prin salariile muncitorilor impozitate, taxe, TVA la materialele folosite, etc. Per ansamblu ţara se dezvoltă. Autostrăzile şi căile ferate aduc trafic de marfă mai ieftin, turişti care acum nu vin la noi de frica gropilor şi tot aşa.

Sunt lucruri banale, pe care străinii le-au învăţat de mult. Noi încă ne mai prostim de-a capitalismul cotârcit cu lenea comunismului. E ora 20 şi mă opresc ca să plec acasa. Sunt în picioare de la ora 7. Mie nu mi-a pus nimeni niciodată o pilă la angajare, însă şefii nu mi-ar tolera lenea ca la stat. Ce ironie. La stat… de pomană… Muncesc din liceu şi mi-am pus pielea la bătaie ca să ajung aici. Vrei şi tu un salariu ca al meu? Atunci încetează să mergi la serviciu şi pleacă la muncă.

Ultimele articole

Articole recomandate

27 Comments

  1. Nu zici rau deloc… Chiar meriti un 10 pentru acest articol :) O zic foarte serios. Dar in tara asta unde toti sunt invatati sa fure si sa o
    „ia pe scurtatura” (ma refer la spagi, pile, etc.), unde ce e corect si bine a ajuns o raritate si in multe cazuri o utopie, e foarte greu… Eu ma gandesc ca cel mai bine pentru mine ar fi sa plec poate in alte tari o fi mai bine…

  2. Bun, foarte bun. Si totusi…

    Avem destui bani publici din moment ce: Platim foarte multi functionari si politicieni degeaba!

    Apropos: „De ce le e frica nu scapa. Vino la referendum!” E, uite ca se poate…

    Inca ceva George. Daca nu ar fi atit de mult „asistati” nu ar mai fi destui bani publici de ingramadit in buzunarele puterii de la ministere. Vezi sistemul public de sanatate, veriga cea mai grav afectata din sistem.

    In Germania daca esti proprietar de autoturism nu poti beneficia de ajutor social. Imi pare rau insa guvernarea asta nu a convins deloc, mai ales dupa referendum cind trebuiau reduse cheltuielile bugetare, aviz numarului mare de parlamentari si deputati care si-au luat al 13-lea salar in ciuda „austeritatii”.

    Ce sa facem cu „asistatii”? Pai luam modelul german si anume: daca detii parabolica (BOOM, DIGI, CATV), cadget-uri mobile, HI speed internet, autoturism, gaz, apa, canal si serviciile cumulate depasesc venitul pe cap de familie inseamna ca ceva putred si aici ar trebui sa intervina fiscul. Unde e fiscul la noi anyway?. Cum iti explici ca „maidanezii” au nike-uri, lanturi si aur si la catarame, Golf 3 sau BMW, cele mai tari tablet pc sau iPads plus banda de internet just 4 fun pentru piraterie, porn, torrents & messenger ca altceva nu-i duce capul.
    Pentru noi cei 4 mil. de contribuabili, cinste noua.

  3. Interesant articol dar sunt deja multi care abordeaza aceaste idei, bune ca principiu. Bune pentru cei care oricum le respecta deja. Pentru restul sunt doar galagie fara rost.

    Faci presupunerea caci masele de oameni gandesc logic si actioneaza rational. Nu e asa. Dovada fiind ca nu doar romanii sunt in aceasta situatie si cred ca o stii bine.
    Nu poti avea asteptarile acestea de la milioane de romani sau poti dar fa-te Eminescu atunci. Toata lumea critica strungarul ca nu s-a specializat. Dar doar o mica parte de oameni au spiritul antreprenorial sau autodidact nativ. Oricat ne-ar placea sau nu, economia de piata sub forma cel mai bun sa castige nu e buna.

    Tu dai exemplul tiganilor ca sa sustii o idee nationala. Nu se face. Problema adevarata este caci acest popor trebuia asistat sa evolueze. Le-ai inchis fabricile si minele si apoi le razi in nas: „prostilor nu faceti nimic, eu iaca fac”.

    Este adevarat caci mentalitatea si sistemul e prost dar practic vorbesti de familii in care parintii nu au ce mancare sa dea la copii, mame la fel, oameni dati afara din spitale etc. Dreptate in felul acesta echivaleaza cu un peisaj dezolant.

    Da nici mie nu imi comvin atitudinea functionarilor (si daca deschid aici o paranteza nu o inchid azi), inginerului, portarului, drumarilor etc. Problema e ca acesti oameni trebuiau ajutati sa evolueze. Da, sistemul milei a taiat sansele ca cineva sa faca ceva.

    Lucrez 14 ore pe zi, uneori pana la ora 0 dar vad caci lucrurile nu merg bine caci pe termen lung nu poate tot timpul sa iti mearga tie sau mie bine si la ceilalti prost. Milioanele de romani plecat de lenesi au plecat?

    In tara aceasta trebuiau create alternative, nu toata lumea e blogger sau cu magazin online. Dar mi-ar fi placut acum ca in sate sa livrez niste patine pentru iarna asta.

  4. george jos palaria pt articol! cred ,ca deja esti satul pana peste gat , de ai ajuns sa scri acest articol….
    mi-a placut chestia cu capitalismul cotarcit cu lenea comunismului….bravo !
    atat eu si sora mea nu am avut sustinere din partea parintilor sa facem o facultate si am MUNCIT din greu sa ne facem un rost…trebuia sa iesim cu ceva in evidenta in fata a multor diplome de la privat si putori cu patalama….
    te cred ce spui….sa ti in spate atata puhoi de lume fara loc de munca , pensionari pe caz de boala peste noapte , someri prea lenesi , invalizi de la revolutie care pe atunci aveau doar 10 ani,familii care traiesc din alocatii si sociale etc…
    de 8 ani am plecat afara , nici acum nu am in gand sa raman aici , dar poate voi avea sansa sa vad un sistem organizat si sa nu mai simt ca sunt o idioata pacalita de sistem , o vita care MUNCEA de dimineata pana seara …si cand zic munca sti la ce ma refer…nu sa ma plang …of ce obosita sunt doar pt faptul ca m-am trezit de dimineata….ci pt faptul ca nu imi simteam mainile si picioarele de alergat ….asta inseamna MUNCA….atunci cand cafeaua ti-e cel mai bun aliat….sa mai rezisti sa faci si pe-asta….
    ati vor zice ca suntem prosti , ca numai prosti muncesc….dar , sincer romanai are nevoie in primul rand de oameni care muncesc , cu simtul responsabilitatii si un sistem bine pus la punct…abia dupa ce vom pune lucrurile la punct ,vom putea fii mai relaxati la munca ca si vestul. ei nu se mai spetesc acum , muncesc comod dar sunt responsabili pt ceea ce fac si si-au pus un sistem care functioneaza ca un ceas elvetian….
    si poate ca nu ai fii asa de suparat ca tii in spate un sistem care isi bate joc de tine , dar e sfidare pe fata …cine fura are…cine munceste are ale valorii…sau poate nu as fii asa de suparata sa tin atatia farsori de pensii , somaj veterani falsi , pe cei care iau sociale si au palate etc….. DACA as vedea un minim de bun simt, o zi de voluntariat si modestie………..dar astea sunt vise…intr-o romanie in care nu ne intereseaza decat de pielea noastra , un egoism general, mandrie trufasa , haine de firma , snobism dus la limita excentricului etc…
    nu trece zi sa nu ma gandesc la oameni cu adevarate valori morale , oamneii care muncesc cu adevarat in romania…si chiar ma intrebam …oare ce cred oamenii aia …care au invatat atata amar de carte …care se zbat zi de zi in jungla capiatalista … ei cand vor rabufni?……caci va veni si vremea celor care si-au respectat responsabilitatile sa-si ceara drepturile…. mentalitatea asta comunista , lenea, prostia , trufia, hotia, individialismul astea toate se vor eradica intr-o zi…,dar e departe …departe ….momentul ala………pana atunci draga george , pot sa-ti spun ca…nu esti singur care simti ceea ce simti…dar sunt prea multi si trebuie timp pt a-i starpi….capul sus si hai la MUNCA!!!!!!!!!!te pup dana

  5. Textul asta ar trebui citit la tv.

    In fiecare seara.

    In loc de Capatos, Mondenii, Badea si toate cele. Trebuie citit textul asta, eventual cu imagini pentru a-l face mai atractiv.

    Foarte frumos scris. Bine zici.

    Ma inclin.

  6. dle sebastian toma… aci mai sus i-ati amintit pai mai buni dintre rai ….ati uitat domne’ sa ziceti de bendeac, de perversu de pe targu ocna…de adelina…adina barbu…ce dracu domne ca astia muncesc…..sa ne intoxice in fiecare seara….. glumesc…..
    ma uit la tv doar prin intermediul internetului ,dar poate i-as suporta cateva minute din timpul meu, pe cei mai sus enumerati de dvs , dar fiti de acord ca cei enumerati de mine, nu numai ca ne intoxica, dar chiar provoaca greata….daca ii intrebi sigur nu au auzit de incont.ro …..
    cu drag dana

  7. Bun comentariu a facut George Buhnici. A pus omul punctul pe i.
    Totusi, vreau sa spun si eu un lucru, anume….in Romania mai circula o vorba: „ca la noi le nimeni”. Toata lumea crede ca banii sunt solutia tuturor problemelor din aceasta tara. Fals! Pariez ca si daca am avea pe mana bugetul Germaniei, ne-ar aluneca printre degete ca argintul viu :))

    Si mai spun ceva, de fapt doua chestii.
    1.Romania e o tara speciala, cu o adunatura pestrita de populatii (romani de la coada vacii, romani oraseni, romani umblati prin occident, tigani, tigani romanizati integrati, moldoveni, rusnaci, unguri, etc). Nu va suparati pe mine, avem talente – nimic de zis…….dar tot niste tampiti suntem, asta obiectiv vorbind.
    2.Oricate eforturi s-ar face pe plaiurile mioritice, vom ramane tot o tara „regulata, resapata si cu gust de cauciuc” :P Suntem asa de vreo doua mii de ani; ce va face a credeti ca ne vom schimba dintr-o data? Sau nu se vrea…sau nu se poate. Inclin pentru a doua varianta.
    Numai bine!

  8. pai nu-i bine monser, ai zis de economie, da ai dat-o in politica. am trait la vida loca intr-adevar 4 ani de zile. atunci cum se puteau plati salariile si pensiile si acum nu se mai pot plati? explicatia nu e doar bula imobiliara. salariile si pensiile au crescut, dar la fel au crescut si veniturile din taxe. cativa ani bugetul asigurarilor sociale a fost excedentar. banii s-au risipit, in loc sa fie pusi deoparte. guvernul bocsescu mult laudat de tine ne-a scos de vreo 4-5 ori din criza, nu stiu cine il mai crede si de data asta. eu zic totusi ca nici investitiile nu sunt solutia, chiar daca s-ar da bani mai multi in directia, asta inseamna ca s-ar fura mai multi bani si casuneanu si-ar mai lua un bugatti. daca taxele pe munca n-ar fi asa de mari, daca fiscul si politia n-ar fi pe mana cu marii evazionisti pe care i-ai scris aci, eu zic ca s-ar putea plati linistit si pensii si salarii. si eu lucrez la privat, nici eu nu mai vreau sa stau la cozi aiurea, si eu as vrea sa pun explozibil la fundatia palatelor facute din ciordeala. dar nu-mi permit sa ma plang, m-am obisnuit cu situatia, ma voi adapta, voi ciupi si eu cat pot. e singura solutie pe moment. o alta solutie – emigrarea.
    cota unica e doar un impozit pe venit. v-a facut la alba neagra basexu din nou. mai bine pune peste cota unica toate contributiile si taxele pe care trebuie sa le platesti ca simplu angajat impreuna cu angajatorul tau si vei constata, cum au realizat si altii – ca avem printre cele mai mari taxe pe munca salariata din uniune. cum sa concurezi cu unii care lucreaza la negru? cum sa concurezi cu o firma corecta din bulgaria sau ungaria? e practic imposibil.
    la final iti atrag atentia inspre fondurile europene – acolo unde ne verifica strainii- acolo sunt banii seriosi, acolo sunt banii pentru care deocamdata nu s-a gasit reteta romaneasca de furat. de-asta nici nu i-am putut folosi pana acum. mai e si problema ca trebuie sa ai bani ca sa pui partea ta de finantare.
    in afara de mihai tanasescu, nu stiu vreun economist care sa se fi descurcat macar onorabil la ministerul de finante. am trecut de la ziaristi (ionut popescu) la poeti (varujan) la bufoni penibili (pogea si ialomitianu). sa nu-l uit pe economistul enigmatic neinteles vladescu.
    azi base ne-a prezentat bugetul , ne asigura din nou ca iesim din criza la anul. tu chiar ai incredere in astfel de personaje perverse?

  9. Daca ai sa privesti ultimul interviu al lui Aaron Russo ai sa vezi ca ideea cea mai simpla este ca banca nationala a fiecarui stat sa acorde imprumuturi ieftine si atunci societatea care va alege aceasa cale va avea progres,in caz contrar ceea ce urmeaza este SCLAVIE

  10. „mame în concediu cu indemnizaţie mişto”

    Coane iar ai belit-o. Ce naiba ai cu femeile care decid să aibă un copil? Chiar ți se pare aberant ca o femeie cu un salariu mai mult decât decent să aibă o indemnizație foarte bună, care să-i permită să-și crească acel copil?

    Păi nicio problemă, și așa natalitatea e la pământ, țiganii fac 10 puradei iar 5 familii de români fac unul singur că atât își permit și doar nu-l trimit să cerșească, iar România se duce pe apa sâmbetei accelerat.

    În rest bunicel articolul ce pot să spun…

  11. Și apropos, Guvernul degeaba tot crește taxele. Cei care fură vor fura și mai mult, iar cei cinstiți, nu vor mai avea de unde să plătească, ergo vor începe și ei să evazioneze. Foarte mulți angajați au trecut pe PFA. De ce oare? Sunt oameni cinstiți, care-și plăteau taxele, n-au luat credite cu buletinul, aveau salarii decente.

    Și încă o chestie.. Guvernul, fi-r-ar ei ai nabii să fie, au știut doar să fure timp de 20 de ani. Acum, mai fură tati dacă mai ai ce. Prin urmare nu le mai lua atâta apărarea, oricum nu-i mai votează nici dracu` pe actualii.

  12. @Sorin: mi-a placut mult comentariul, ai mare dreptate. Totul porneste de la imnul Romaniei. Am auzit o interpretare pe cat de hazlie, pe atat de reala.

    @Cosmin: si pe cine sa votezi? Pe „pontul Che Guevara”? Pe „floarea liberala ofilita” care n-a facut nimic niciodata? Pe Nuti? Chiar n-ai cu cine. Apropo, mai candideaza Vadim?

Dă-i un răspuns lui Archangel Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.