DUPĂ DOUĂ LUNI CU S10+ – BYE, BYE

Așa cum v-am obișnuit până acum, am început să testez telefoanele de top pentru o perioadă mai lungă de timp. Știu că mulți dintre voi nu îl cumpărați în primele săptămâni de la lansare, așadar 1-2 luni este o perioadă bună în care, dacă îl folosesc ca telefon principal, vă pot da niște impresii mult mai utile pentru cei care și-l doresc.

De la lansarea lui de acum două luni, am ținut ca telefon principal un Samsung Galaxy S10+. L-am folosit zi de zi, cu toate aplicațiile, conturile, setările pe care le fac de obicei. Am făcut fotografii, filmări, am analizat cât de bine ține bateria și dacă ajunge la o zi întreagă de utilizare așa cum promit toți producătorii și am verificat și cât de rapid este după două luni. Concluzia în cazul lui S10+ este surprinzătoare. Nu l-am resetat niciodată de nevoie, este la fel de rapid ca în prima zi, chiar și cu peste 150 de aplicații instalate și rulează absolut orice aplicație sau joc fără nici un fel de probleme. De jocuri știu din primele două zile cât m-am jucat pe el, după aceea am șters chiar toate jocurile ca să nu îmi distragă atenția. Mai ales Clash Royale.

Autonomia este surprinzător de bună și pot confirma că vei ajunge la finalul zilei cu suficientă energie cât să nu alergi după încărcător. Și nu, nu am folosit deloc modul Power Saving, dar nici nu l-am ținut la rezoluție maximă ori la putere maximă a procesorului. Pur și simplu nu am avut nevoie, cred că S10+ este puțin prea puternic pentru utilizarea de zi cu zi. Să zicem că acel plus de performanță îl vei folosi la jocuri.

Așadar, urmărește clipul de mai jos ca să aflii toate impresiile mele de utilizare timp de două luni cu Samsung Galaxy S10+.

Apropo, nu uita să te înscrii la GIVEAWAY-ul de 800.000 de abonați, aici: GIVEAWAY 800.00 ABONAȚI. Asta dacă vrei un Samsung Galaxy S10 nou nouț.

Ultimele articole

Articole recomandate

19 Comments

  1. Salut George! Te rog ajuta-ma cu o informatie, cum pot sa schimb in meniul S10+ afisarea aplicatiilor sa nu mai fie in format pagini stanga-dreapta si sa le pun intr-o pagina continua sa le derulez asa cum este la tine in clipp pe youtube. Gen only one page. Nu gasesc deloc aceasta setare nici in samsung suport nici pe google.
    Multumesc!

Dă-i un răspuns lui Mihăilescu Robert Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.