Salutare tuturor! La acest #IGDLCC am stat de vorbă cu Dumitru Prunariu — singurul cetățean român care a ajuns vreodată în spațiul cosmic, generalul cu trei stele care la 28 de ani a zburat pe orbita Pământului la bordul navei Soyuz-40, a stat o săptămână acolo și s-a întors cu o perspectivă despre lume pe care nicio carte nu o poate oferi. La 73 de ani, Prunariu e mai activ ca niciodată: reprezintă România la ONU pe teme spațiale, a propus înființarea unui mecanism internațional de coordonare a traficului lunar și este, probabil, cel mai important ambasador neoficial al cosmonauticii românești. O conversație care m-a ținut cu ochii larg deschiși de la primul cuvânt până la ultimul.
„Am considerat zborul cosmic un start, nu un vârf de carieră”
Prima întrebare pe care i-am pus-o a fost una pe care o pun rar: cum e să trăiești 45 de ani după cel mai important moment din viața ta? Răspunsul lui Prunariu m-a dezarmat prin claritate. Spre deosebire de mulți cosmonauți care, după ce au zburat, s-au mulțumit cu acea realizare și au trăit din ea, Prunariu a tratat zborul din 1981 ca pe un punct de pornire. „Am considerat că investiția făcută în mine atunci a fost făcută pentru a demonstra ulterior că am meritat să fiu ales eu”, spune el. Statul român l-a selectat, l-a pregătit trei ani la Orășelul Stelar lângă Moscova, l-a trimis în cosmos — iar el a simțit datoria de a justifica acea investiție pe tot parcursul vieții. A predat geopolitică și spațiu cosmic la un masterat, a reprezentat România în organisme internaționale, a ajuns și președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic, fondată în 1985, din care face parte ca unul din cei 25 de membri fondatori — 25 de oameni, din 13 țări, care în plin Război Rece au demonstrat că astronauții pot colabora indiferent de steag.
Noaptea dinainte de lansare și 8 minute și 50 de secunde spre orbită
Puțini știu ce s-a întâmplat în noaptea dinaintea lansării. Prunariu a dormit — dar abia. Doctorul de echipaj i-a lăsat două pastile pe noptieră și a tras draperia la geam „ca să se odihnească mai mult dimineața”. Tocmai această grijă exagerată l-a îngrijorat pe el: „De ce trebuie să iau pastile? De ce trebuie să nu văd lumina dimineții? Oare ce va fi mâine?” A adormit târziu, cu gândul la accidentele din programul cosmic, inclusiv la zborul bulgar eșuat din grupa lui de pregătire — o misiune din care cosmonauții s-au întors după ce turbina motorului principal s-a deteriorat, coborând cu o suprasarcină de până la 9G în loc de 3,8G normale. Și totuși, dimineața s-a urcat în rachetă cu convingerea că tehnologia pe care o cunoaște îl va proteja. Racheta Soyuz era complet analogică — calculatorul de bord care executa 16 programe automate era electromecanic, cu mecanisme care făceau „click-click-click” la fiecare cuplare. Cu toate astea, în 8 minute și 50 de secunde a fost pe orbită. Parametrii medicali, inclusiv tensiunea și pulsul, erau transmiși în timp real la sol prin telemetrie. Nimeni nu s-a panicat.
O săptămână pe orbită: singurătate, radiații și două „farfurii” misterioase
Pe orbită, Prunariu a efectuat 22 de experimente, multe gândite în România. Unul dintre cele mai memorabile a fost măsurarea radiației cosmice deasupra anomaliei Atlanticului de Sud — zona de deasupra Braziliei unde liniile câmpului magnetic coboară mai aproape de Pământ din cauza minereurilor de fier din scoarță, ducând la un nivel de radiație de 20 de ori mai mare față de alte zone la aceeași altitudine. Prunariu a luat inițiativa să măsoare din 15 în 15 secunde în loc de minut în minut, obținând un profil mult mai precis al anomaliei — o inițiativă lăudată ulterior de echipa științifică. Despre singurătatea orbitală spune că te simți „o ființă umană ruptă de Tera”, că unele dureri de cap dispar brusc acolo sus și că stabilești alte conexiuni cu Universul. Și mai povestește ceva ce nu a spus public prea des: la o reuniune a Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic la Moscova, în autobuz, comandantul stației Mir, Vasili Țibleev, i-a șoptit că în spațiu a văzut „două pălării, tip OZN tipic, care au zburat paralel cu stația orbitală și la un moment dat s-au îndepărtat la un unghi de 90 de grade și au dispărut”. I-a făcut chiar o schiță. Când Țibleev a vrut să raporteze, șefii de la sol l-au întrebat simplu: „Vrei să mai zbori în cosmos sau vrei să faci senzație publică?”
Luna, asteroidul Apophis și propunerea României la ONU
Prunariu este una dintre vocile cele mai credibile din lume pe tema guvernanței spațiale. Mi-a explicat o situație pe care puțini o știu: la sfârșitul lui 2023, patru nave cosmice — americană, chineză, japoneză și sud-coreeană — orbitau simultan Luna la aproximativ 100 km altitudine, fără nicio coordonare, și „erau să se ciocnească două dintre ele”. Prunariu a propus la ONU crearea unui mecanism de consultare pentru activitățile lunare — un fel de control al traficului aerian, dar pentru orbita Lunii. A negociat șase luni cu statele membre și mecanismul a fost aprobat. Tot la propunerea României, 2029 a fost declarat Anul Cunoașterii Asteroizilor și Apărării Planetare — anul în care asteroidul Apophis, de aproximativ 350 de metri diametru, va trece pe lângă Pământ la o distanță mai mică decât orbita geostaționară (36.000 km). Nu ne va lovi, dar va fi vizibil cu ochiul liber. Despre asteroizii care vin dinspre Soare — imposibil de detectat pentru că lumina solară orbește orice instrument terestru — spune scurt: „Nu o să-l vedem niciodată. Bineînțeles că nu.” De aceea se construiesc platforme de observare în spațiul cosmic. Până acum, peste 90% din asteroizii periculoși cu potențial de impact au fost catalogați, dar cei 10% rămași sunt suficienți pentru a păstra umilința.
Agenția Spațială Română: de la realizări la demolare politică
Una dintre cele mai dure secțiuni ale conversației a fost despre Agenția Spațială Română (ROSA). Prunariu a fondat ROSA și este franc: „De cum am luat-o și cum am lăsat-o eu, am fost mulțumit. De cum a fost preluată de Marius Piso, care a condus-o 18 ani, de asemenea am fost mulțumit.” Piso a acumulat realizări reale, inclusiv programul STAR care a creat o generație de specialiști capabili să acceseze proiecte europene. Acel program a fost întrerupt în 2019, specialiștii au plecat, conducerea a fost înlocuită politic — iar rezultatul e că la ultimul Consiliu Interministerial, ROSA a anunțat că scade contribuția la ESA cu 35%. Comparabil, Spania și Italia au crescut, nu scăzut, investițiile în ESA tocmai pentru că au înțeles că banii cheltuiți acolo se întorc ca proprietate intelectuală și industrie. Prunariu dă ca exemplu pozitiv compania RISE (Romanian in Space Engineering) — un startup ieșit din ROSA sub Piso, astăzi cu peste 40 de angajați, care furnizează sisteme GPS pentru sateliți și are un experiment activ la bordul ISS (proiectul DropCol). Exemplul că se poate există. Voința politică de a replica modelul, deocamdată nu. Despre legătura cu episodul IGDLCC #330 cu Alexandru Mironov, Prunariu apare chiar la începutul acelui episod — Mironov îl menționase ca om cu sănătate de fier și minte limpede la 73 de ani.
Transformarea: de ce astronauții văd lumea altfel după ce se întorc
Am închis cu întrebarea care mă obsedează de când am citit despre overview effect: de ce toți astronauții se întorc transformați? Prunariu confirmă, dar adaugă o nuanță: transformarea nu se produce pe orbită, ci după întoarcere. „De acolo de sus acumulezi informație, date, stări. Dar în momentul în care vii pe Pământ și te confunzi din nou cu acele probleme, îți dai seama că ele sunt mici față de importanța globului văzut de acolo de sus.” A văzut cu ochii lui Sahara cu culoarea cafelei crude, pădurile amazoniene defrișate în timp real, Oceanul Pacific turcoaz la tropice. A văzut și fragilitatea: nu dramatică, nu cinematografică, ci liniștită și clară, ca un fapt. „Când Pământul acesta este atât de vulnerabil, atât de fragil — la un asteroid mai mare, la o radiație solară mai puternică — ce se întâmplă cu toate cerțile noastre de aici, cu toate războaiele, cu toată lupta pentru resurse? Poate devin nesemnificative față de importanța de a proteja această planetă în totalitatea ei.” E o vorbă pe care am auzit-o și de la alți oameni care au ajuns departe, că perspectiva distanței schimbă ce consideri important. De la 400 de kilometri altitudine, schimbarea e definitivă.
Dacă vrei să prinzi astfel de conversații înainte să devină virale, abonează-te la canalul de YouTube — e gratis și mă ajută enorm să aduc în față oameni ca Dumitru Prunariu.
Mulțumiri membrilor 🙏
Un mulțumesc uriaș tuturor celor care susțin acest podcast cu abonamentele lor lunare — datorită vouă pot aduce în față oameni care au văzut Pământul de sus și care, la 73 de ani, încă luptă pentru ca România să conteze în cosmos. Dacă vrei să fii parte din comunitate, devino membru aici.
