Dragoste la prima vedere 😍 🐘 🇹🇭 – Travel Vlog

Este a doua oară anul acesta când ajung în Thailanda, și sunt recunoscător pentru această experiență. Am avut norocul să nu mai stăm blocați zece zile într-o cameră de hotel pe lângă aeroport și am petrecut primele 14 zile la un resort agreat de autorități, deși suntem vaccinați, și răs-testați odată la câteva zile, și avem și toate documentele ca să dovedim asta.

Nu am mai stat pe plajă atât de mult ci ne-am aventurat și în junglă să vedem elefanții. Am petrecut două zile de vis în inima naturii, pe barcă sau în cortul în care am dorimit aproape în aer liber. În condiții de patru stele totuși, cu toaletă, du, patrulă de noapte și tot ce trebuie.

Am mâncat mai sănătos ca niciodată și mi-am schimbat din nou relația mea cu mâncarea, deși fac asta de mai bine de un an. A fost cea mai odihnitoare și mai sănătoasă lună din acest an și am de gând să iau acest obicei cu mine acasă.

Îți povestesc despre această experiență inedită în vlogul de călătorie de mai jos. Nu obișnuiesc să fac astfel de clipuri, însă e un început pentru toate. Stai pe aproape pentru că voi explica și cum am ajuns aici, cât de dificil a fost și cât ne-a costat toată distracția.

Ultimele articole

Articole recomandate

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.