Salutare tuturor! Episodul de față e unul pe care l-am așteptat de nouă ani — exact atât s-a scurs de când am stat ultima dată față în față cu Răzvan Toto Eremie, alias Deliric. Nu e un rapper obișnuit pe canapea: e unul dintre puținii artiști din România care și-a construit un model de carieră complet în afara logicii radioului și a mainstream-ului, a lansat un brand de streetwear, conduce o casă de discuri și, între timp, s-a așezat să gândească serios viitorul muzicii în epoca AI. A venit cu emoții, mi-a spus chiar el — pentru că, de obicei, la IGDLCC vin experți cu domenii clare, nu rapperi. Dar tocmai asta a făcut conversația să fie altfel: un om care stă la intersecția artei, businessului și tehnologiei, cu o privire pe care o câștigă tocmai pentru că n-a stat niciodată în interiorul industriei.
Maneliștii au cel mai bun model de business din muzica românească
Una dintre cele mai provocatoare afirmații ale lui Deliric vine din primele minute: artiștii de manele și muzică lăutărească au, de departe, cel mai sănătos model de business din industria muzicală românească. Nu e o laudă estetică, ci una economică. Argumentul lui e simplu și greu de combătut: ei fac bani direct de la publicul lor — concerte private, petreceri, evenimente, plus stream-uri care depășesc de zece ori pe cele ale oricărui artist de alt gen. Nu depind de radio, nu au nevoie de brand deals, nu fac sponsorizate ca să supraviețuiască. Publicul lor efectiv îi susține și atunci ei își permit să fie artiști, să nu depindă de altceva. Deliric nu merge la astfel de petreceri — muzica lui nu se potrivește acolo — dar recunoaște fără ipocrizie că modelul ăla funcționează, pe când în hip-hop artiștii fac foarte puțini bani din muzică per se. Comparația cu hip-hop-ul american, unde concertele la petreceri private sunt o sursă legitimă de venit, e revelatoare. Noi avem echivalentul local în manele, iar cine refuză să o vadă o face mai mult din snobism cultural decât din analiză.
Piesa Ieri — scrisă din viitor, cu nostalgie pentru ce suntem acum
Deliric a venit cu piesa Ieri proaspătă în minte — o ascultase chiar în seara dinainte ca să o aibă fresh. Mi-a explicat premisa și m-a lăsat puțin descumpănit: piesa este scrisă din perspectiva viitorului, dintr-un punct în care oamenii au fuzionat cu inteligența artificială și privesc înapoi la ce au fost. Refrenul e cu o voce de femeie care se întreabă: am fost oare om vreodată? Nu e un exercițiu de science-fiction decorativ — e continuarea logică a piesei anterioare, Totul e mid, care pornea de la depresia colectivă a epocii, din senzația că nimic nu mai impresionează, că totul te lasă rece. Deliric conectează direct starea asta cu mecanismul de comparație permanentă pe care i-l dă social media: ne simțim și noi mediocri că tot timpul ne comparăm cu alții și atunci reacția e să arăți că totul e mediocru ca să te simți totuși peste medie. Iar din depresia asta colectivă, din anomia pe care o numește cu termen sociologic, se naște tocmai condiția de care AI-ul profită — o lume pregătită să fuzioneze cu mașinile pentru că nu mai știe ce valoare are umanul.
Industria muzicală și AI: cutia Pandorei e deja deschisă
Deliric are o poziție nuanțată față de AI în muzică — nu e alarmist, dar nu e nici naiv. Pornind de la datele pe care i le-am adus: 28% din melodiile încărcate pe Deezer anul trecut sunt generate de AI, editorii de cărți sunt invadați de manuscrise pe care nu mai pot să le distingă de cele umane, lucrările științifice sunt pline de fraze ca "as a large language model". Deliric spune lucid: The cat is out of the fucking bag și nu mai poți să o bagi la loc. Cutia Pandorei s-a deschis, algoritmii au fost antrenați pe tot ce există în spațiul digital fără să ceară permisiunea nimănui, și nu există o cale de întoarcere. Scenariul pe care îl construiește e mai interesant decât simpla apocalipsă: marile case de discuri — Sony, Universal — care dețin catalogele lui Queens, Michael Jackson, Tupac, vor scoate produsele de pe Spotify și vor construi propriile platforme. O platformă în care poți asculta piese noi generate în stilul Tupac, sau Tupac cu Freddie Mercury, personalizate pentru tine. Disney a făcut-o cu francizele lui — și-a retras produsele de pe Netflix și a lansat Disney+. De ce nu ar face-o Sony? Despre cum marile structuri de putere își controlează narativele și publicul am vorbit deja la IGDLCC, dar în muzică mecanismul e și mai vizibil: brand-urile puternice deja existente sunt mai greu de construit decât oricând — și atunci sunt perpetuate la infinit.
Algoritmul te alege pe tine, nu tu pe el
Una dintre conversațiile cele mai aprinse din episod a fost despre algoritmi și despre cum au distrus logica comunităților de nișă. Deliric descrie un mecanism pe care îl cunoaște din interior: YouTube expune contentul tău la 200-300 de oameni random și decide pe baza reacției lor dacă îl distribuie mai departe. Dar dacă faci muzică de nișă, dacă publicul tău e specific și format, acel eșantion random nu va reacționa. Rezultatul: piese cu 3.000 de vizualizări pe un canal de 1,18 milioane. Și râd și curcile că am clipuri care nu s-au dat 3.000 pentru că nu sunt de audiență generală. Tot ce ai construit ca comunitate fidelă devine irelevant în fața unei logici de mainstream impusă de algoritm. Consecința e uniformizarea: dacă existența ta financiară depinde de algoritmul ăla, ești motivat să faci ce merge pentru logica lui. Deliric merge mai departe și spune că soluția pe care și-ar dori-o e un magazin de algoritmi — posibilitatea să-ți alegi tu cum vrei să fie curatoriată lumea ta digitală: să descoperi, să înveți, să te distrezi, să urmărești fix oamenii pe care îi vrei. În momentul ăsta algoritmul ne alege pe noi. Înrudit cu tema generației furioase discutată cu Erwin Albu la #IGDLCC 292 — furia colectivă din online e și ea un produs al acestor mecanisme algoritmice care amplifică extremele.
Streetwear, România mică și blessing-ul de a fi first mover
Puțini știu că Deliric a lansat un brand de streetwear în 2012 — și că a reușit tocmai pentru că piața românească era atât de mică. M-am bucurat de faptul că în 2012, când am pornit, încă nu era un brand de streetwear established în România și asta mi-a permis să intru pe piață cu o investiție foarte mică. Dacă ar fi fost în America sau în Europa de Vest, șansele de penetrare ar fi fost minime — investiția necesară ar fi fost enormă. Același raționament îl aplică la muzică: piața mică înseamnă că 2 milioane de stream-uri sunt un succes imens în România, dar sunt o picătură în ocean în SUA. It’s a blessing and a curse, spune el fără sentimentalism — și asta e probabil cea mai onestă descriere a condiției unui creator român care a ales să rămână. Mai adaugă ceva important: businessul de streetwear i-a dat o perspectivă pe care muzica singură nu i-ar fi dat-o. A trebuit să gândească în termeni de comunitate, loialitate, brand positioning. Tocmai această experiență de antreprenor l-a ajutat să înțeleagă de ce modelul lui muzical — unul fără radio, fără hit-uri de sezon — poate funcționa pe termen lung, chiar dacă sacrifici vizibilitatea imediată.
Turneul Noul Normal și ce înseamnă să cânți live cu Silent Strike în 2026
Deliric vine la această conversație în plină pregătire pentru turneul Noul Normal, alături de producătorul Silent Strike. Conceptul e simplu și radical în același timp: muzică făcută de oameni, cântată live, fără filtre de algoritm, fără strategie de radio. Dacă există interes pentru muzică făcută de oameni, muzica făcută de oameni încă este acolo și poate fi consumată. E aproape un manifest în era AI: nu vine să te omoare o ofertă mare de muzică generată artificial, dacă cererea pentru muzica umană există în continuare. Analogia pe care o face e elegantă: pe o piață cu cerere și ofertă, o ofertă mare nu îți modifică cererea. Dacă vrei în continuare să asculți un om care a trăit ceva și l-a pus în versuri, acel om există. Dacă nu îl mai cauți, atunci problema nu e AI-ul — ești tu. Află mai multe despre turneu și datele de concert pe deliric.ro.
Dacă ți-a plăcut episodul și vrei să nu ratezi conversațiile lungi și dense de la IGDLCC, abonează-te la canalul de YouTube: abonează-te gratuit aici — e singurul mod în care algoritmul e de partea noastră.
Mulțumiri membrilor
Un mulțumesc uriaș celor care susțin podcastul cu abonamentele lunare — fără voi nu ar exista conversații de trei ore cu Deliric despre viitorul muzicii și al umanității. Dacă vrei să faci parte din comunitate, devino membru aici.
