De ce nu va ceda Iranul? — Ioana Constantin Bercean explică

Salutare tuturor! La acest #IGDLCC am stat de vorbă cu Ioana Constantin Bercean, cercetătoare și expert în relații internaționale cu specializare pe Orientul Mijlociu, care a studiat și lucrat în regiune timp de peste 15 ani. Am vorbit despre un subiect care de câteva luni încoace ne preocupă pe toți: de ce nu cedează Iranul, cum am ajuns aici și ce urmează în cea mai volatilă zonă a planetei.

Ioana are un CV absolut neconvențional — de la supervisor de cazinou (1997–2013) la profesoară suplinitoare de engleză, și apoi o întoarcere la 30 de ani la facultate, doctorat, studii postdoctorale în relații internaționale cu specializare pe Orientul Mijlociu. Și vorbește șapte limbi. Spune că nu se laudă cu asta — „dimpotrivă”. Una dintre cele mai interesante persoane care au stat pe scaunul #IGDLCC.

De la cazinourile din România la CIA și Orientul Mijlociu

Conversația a început de unde nu te-ai fi așteptat: cu CV-ul Ioanei. Anii petrecuți în cazinourile românești (1997–2013), inclusiv ca assistant manager, au reprezentat un fel de școală a vieții — „am luat contact direct cu civilizațiile, culturile, religia, cu islamul, lucrând acolo”. A lucrat patru ani și câteva luni în regiune, inclusiv la un hotel cu șapte stele din Cairo (da, șapte — unde venea familia haschemită din Iordania și casa regală saudită).

Întrebarea anului 1979 — „Cine a pierdut Iranul?” — continuă să bântuie și astăzi politica externă americană și occidentală. Ioana subliniază o problemă structurală: România și Occidentul în general au o lipsă acută de cadre și de meritocrație în diplomație. „Suntem reactivi, nu activi. Existau zboruri directe între Teheran și Tel Aviv. Lucrurile s-au degradat fundamental după revoluția iraniană.”

Revoluția iraniană — ce s-a întâmplat cu adevărat în 1979

Iranul a intrat în secolul XX cu carul și plugul tras de boi și a ieșit din el cu un program nuclear, rachete balistice și sateliți. Aceasta este, în esență, tragedia și paradoxul iranian.

Înainte de 1979, Iranul era un aliat strategic al Occidentului. Șahul Mohamed Reza Pahlavi era primit de Regina Angliei, era prietenul americanilor, primise avioanele F-14 Tomcat — pe atunci vârful de tehnologie militară mondială. Jimmy Carter petrecuse Revelionul 1977 la Teheran. Un an mai târziu, totul s-a prăbușit.

Dar rădăcinile crizei sunt mult mai adânci. Ioana recomandă cartea Revolutionary Iran de Michael Axworthy, un britanic „foarte ușor de citit, nu bolovănos academic”, care explică de ce revoluția a fost inevitabilă. Punctul de cotitură: 1953, când printr-o lovitură de stat instrumentalizată de SUA și Marea Britanie (Operațiunea Ajax/Boot) a fost îndepărtat de la putere premierul democratic și naționalist Mohammad Mosaddegh — un om pe care Ioana îl descrie ca „lamentabil că a fost înlăturat”. Britanicii au convins americanii că Mosaddegh era periculos pentru că ar fi lăsat Iranul să cadă în mâinile sovieticilor. Americanii au cedat. Și de atunci, „întotdeauna când au fost amenințați din exterior, iranienii s-au unit”.

Programul nuclear iranian — cifre și context

Acordul JCPOA (2015) a limitat numărul de centrifuge iraniene de la 18.000 la câteva sute și a fixat plafonul de îmbogățire a uraniului la 3,67%. Astăzi, Iranul a depășit 60% îmbogățire — mult peste limita tratatului NPT, dar insuficient pentru o bombă (pragul este de 95%). Iranul are acces la centrifuge IR-6 de generația a șasea.

Donald Trump a retras SUA unilateral din acord în 2018, impunând sancțiunile cele mai dure din istorie — politica „maximum pressure”. Fără Statele Unite, acordul și-a pierdut valoarea de întrebuințare. Europenii nu au mai putut face nimic. China și Rusia — parteneri ai Iranului — funcționează, în viziunea Ioanei, ca niște „căsătorii de conveniență”: atâta timp cât e bine, stăm împreună.

Un detaliu important: programul nuclear iranian a fost reluat în 2002, descoperit și temporar suspendat prin fatwa a liderului suprem, care l-a declarat contrar preceptelor islamice. Dar, spune Ioana, „dacă ești a treia țară ca rezerve de gaze din lume, de ce te-ai apuca de nuclear atunci? Doar pentru energia medicală?” Iranul a investit enorm — inclusiv îngropând instalații întregi în munți.

Rivalitatea Iran-Israel și Hezbollah ca „avampost”

Conflictul central din Orientul Mijlociu nu este unul religios simplu — este o competiție pentru hegemonie regională între Iran și Israel. Ioana demontează mitul islamului ca bloc unitar: avem Iran (musulmani șiiți), Arabia Saudită (sunniți majoritari), Turcia (sunnită, a doua armată NATO, 1 milion de militari), fiecare luptând pentru rolul de „far” al lumii musulmane.

Hezbollah a fost construit explicit ca un avampost militar iranian în cazul unui potențial atac israelian. Casem Soleimani a construit toată această arhitectură regională, refăcând relațiile Iranului cu lumea arabă la nivel de intelligence și militar — până pe 3 ianuarie 2020, când a fost ucis de o mitralieră telecomandată prin satelit. Cartea The Shadow Commander de Arash Azizi documentează ce a construit Soleimani.

Greșeala fundamentală a Occidentului? Invazia din Irak din 2003. Prin eliminarea lui Saddam Hussein, Iranului i s-a eliminat cel mai puternic adversar regional. Iranul s-a întărit spectaculos după 2003.

Acordurile Avrahamice și Arabia Saudită — de ce nu funcționează fără Riad

Acordurile Avrahamice se pregătesc, de fapt, de pe vremea lui JFK — nu sunt o invenție Trump. Toți președinții americani după anii ’60 au încercat sub o formă sau alta să stabilizeze regiunea. Obama s-a dus la Cairo în 2009, la Universitatea Al-Azhar. JFK a încercat să reconcilieze șiiții cu suniții printr-o entitate academică comună — a durat un an până când cineva le-a spus egiptenilor că Iranul era pregătit să recunoască Israelul, și totul s-a stricat.

Arabia Saudită nu a semnat acordurile și este puțin probabil să semneze în viitorul apropiat din două motive: problema palestiniană și presiunea internă a bazei wahhabite conservatoare (care nu a uitat atacul terorist din 1979 asupra Marii Moschei din Mecca). MBS și Jared Kushner sunt buni prieteni — se zvonește că Arabia Saudită ar fi investit 2 miliarde de dolari în fondul de investiții al lui Kushner. Dar fără Arabia Saudită, acordurile nu au valoare de întrebuințare.

Iranul nu va ceda — și tânăra generație schimbă ecuația

Concluzia Ioanei este nuanțată și importantă: Iranul bătut nu este Iranul învins. Există o generație tânără iraniană care a crescut sub promisiunea JCPOA — care credea că lumea se va deschide. Trump a retras acordul. Acești tineri sunt deziluzionați, dar sunt și diferiți față de generația revoluției din 1979. „Față de acum două generații, tinerii sunt mult mai deschiși.” Elon Musk a activat Starlink deasupra Iranului. Se pregătește și o revoluție culturală.

Pe termen scurt, totuși, mecanismul de apărare iranian funcționează exact invers față de ce ne-am aștepta: „Fight, flight, freeze — în loc să înghețe, au ales să lupte.” Când structura superioară a fost decapitată (12–13 iunie), liniile 2, 3, 4 au preluat imediat controlul. Sistemul nu depinde de o singură persoană.

Iranul a intrat în secolul XX cu carul și plugul și a ieșit cu rachete balistice și sateliți. Aceasta nu e o țară care cedează ușor.

Dacă ți-a plăcut această conversație, abonează-te la canalul meu de YouTube — acolo public săptămânal interviuri despre tehnologie, geopolitică și antreprenoriat: youtube.com/@gbuhnici

Mulțumesc enorm membrilor comunității care fac posibile aceste conversații prin susținerea lor lunară. Dacă vrei să faci parte din această comunitate și să ai acces la conținut exclusiv, te poți alătura aici: Devino membru

Alte conversații care te-ar putea interesa:

Urmărește și activitatea cercetătoare a Ioanei Constantin Bercean și a colegilor ei de la Global Focus, centrul de analiză de politică externă și securitate unde activează.