Salutare tuturor! La acest #IGDLCC am stat de vorbă cu prof. univ. dr. Dumitru Borțun, unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai comunicării din România. Am continuat seria noastră de masterclass dedicată membrilor canalului — o serie pe care o numim simplu: cum să comunicăm mai bine, ca să avem cu toții vieți mai bune. Episodul acesta se concentrează pe barierele care ne împiedică să ne înțelegem cu adevărat — nu doar să vorbim, ci să și transmitem ceva.
Iluzia că am comunicat atunci când de fapt n-am comunicat
Profesorul Borțun a deschis conversația cu o idee care m-a pus pe gânduri imediat: „Una dintre iluziile cele mai grave ale simțului comun este iluzia că am comunicat atunci când am comunicat.” Adică, îi spui cuiva să vă întâlniți „la universitate” — și ții de la sine înțeles că el știe că la Universitate înseamnă la ceasul iconic din centrul orașului. Dar unui om din Alexandria nu-i spune nimic expresia „la Coada calului”. Ai vorbit românește, da. Dar în codul greșit.
Asta e diferența fundamentală între limbă și limbaj: limba este vehiculul natural, limbajul este codul specific în care transmiți un mesaj. Poți vorbi aceeași limbă și totuși să fii pe frecvențe complet diferite. Iar când apare eșecul de comunicare, primul reflex greșit este să dai vina pe celălalt. Profesorul Borțun e categoric: „Nu da vina pe celălalt. Un om care are cultură comunicațională întreabă întâi: unde am greșit eu?”
Ideea de bază? Dacă celălalt nu are limbajul tău, trebuie să schimbi tu limbajul. Dacă celălalt nu are așteptările pe care le bănuiești tu, trebuia să știi asta dinainte. Era datoria ta.
Codul și percepția: de ce vedem lucruri diferite din același loc
O altă barieră majoră în comunicare vine din modul în care percepem realitatea. Profesorul Borțun a folosit un exemplu clasic: celebrul desen „rață-iepure”. Dacă îl lecturezi de la stânga la dreapta, vezi o rață. De la dreapta la stânga — un iepure. Același desen, aceeași imagine, două realități diferite.
Percepțiile au trei caracteristici esențiale pe care trebuie să le înțelegem: sunt empirice (bazate pe simțuri), sunt învățate și sunt selective. Nu avem un aparat receptor universal. Există bărbați care nu disting griul de maro — chiar tatăl profesorului era așa, și îi cerea soției în mod sistematic pălăria „maro” care, în ochii ei, era clar gri. Există daltoniști care nu disting roșul de verde. Există dislexici. Iată de ce mesajul tău, oricât de clar ar fi pentru tine, poate ajunge deformat la celălalt.
Oamenii filtrează tot ce aud și văd prin liniile de forță ale culturii lor — cum spune profesorul, exact ca câmpul magnetic al unui magnet peste pilitură de fier. Dacă eu vorbesc despre viitorul țării, iar tu ești preocupat exclusiv de pensia din luna curentă, suntem în paradigme diferite și nu ne putem înțelege cu adevărat.
Competența comunicațională: lingvistică, pragmatică și discursivă
Profesorul Borțun a structurat competența comunicațională în trei niveluri clare:
- Competența lingvistică — stăpânirea limbii, vocabularul, capacitatea de exprimare. Fără asta ești ca un englez care încearcă să se facă înțeles în română. Pierzi timp, pierzi nuanțe, pierzi oameni.
- Competența pragmatică — să știi cum să folosești limbajul în contextul potrivit. La piață se spune „cum dai pepenii” și dai cu mâna. La supermarket, la birou sau la Academie codul e complet diferit. Profesorul a dat un exemplu celebru din campania electorală din 2000: Mugur Isărescu a spus la o emisiune moderată de Florin Călinescu că „îşi face o casă la Snagov”. A doua zi, jumătate din România îl numea mincinos. De ce? Pentru că oamenii de rând, când văd o proprietate mai răsărită, îi spun vilă, nu casă. Isărescu folosise termenul tehnic corect, dar codul pragmatic greșit. „Dacă știam, ziceam vilă”, a recunoscut el seara, după ce a văzut titlurile din ziare.
- Competența discursivă — să știi ce tip de enunțuri se potrivesc contextului tău. Un politician social-democrat trebuie să formuleze enunțuri social-democrate. Prof. Borțun a analizat cu studenții de la masterat discursurile lui Adrian Năstase din cei patru ani de premier și concluzia a fost că, în tot acel mandat, nu a rostit un singur enunț social-democrat autentic — deși conducea PSD.
Emoțiile necontrolate și personalitatea: bariere invizibile
Dincolo de cod și percepție, există bariere care țin de noi înșine. Emoțiile necontrolate sunt printre cele mai distructive: „Emoția necontrolată este obstacol. Trebuie să le controlezi, nu să le elimini — că nu vei putea.” Tremuratul, plânsul, blocajul — toate acestea sabotează mesajul, indiferent cât de valoroasă e ideea pe care vrei să o transmiți.
Profesorul a adus în discuție și limitele personalității: există tipuri de personalitate care sunt incompatibile. Nu le vei schimba. La fel cum unele femei cred că îl vor domestici pe „băiatul rău” — nu îl vei schimba. Poți să comunici mai bine, dar nu poți schimba fibra ființei celuilalt. Și nici pronunția profund înrădăcinată: a lucrat cu un parlamentar onest, inteligent, plin de bune intenții, dar cu un accent dialectal adânc intrat din copilărie. „Asta intră în fibra personalității respective. N-am putut să i-o scot.”
Proxemica: distanțele care vorbesc fără cuvinte
Una dintre cele mai fascinante secțiuni ale conversației a fost despre proxemică — știința distanțelor sociale. Iată reperele practice pe care le-a dat profesorul Borțun:
- Zona intimă: 15–46 cm — rezervată partenerului de viață, copiilor, celor foarte apropiați. Dacă intri peste cineva în această zonă fără permisiune, devii invaziv și agresiv în percepția lui.
- Zona personală: 46–122 cm — distanța firească în conversații prietenești sau ceremonii sociale.
- Zona socială: 122–360 cm — față de necunoscuți: instalatorul, curierul, vânzătorul din magazin.
- Zona publică: peste 360 cm — când te adresezi unui grup mare.
De aceea, când OMS ne-a spus în pandemie să respectăm „distanța socială”, a fost absurd pentru mulți români — pentru că termenul este unul tehnic de specialitate și presupune că toată lumea cunoaște proxemica. Nu o cunoaște. Și în lift? Regulile sunt clare: nu privești pe nimeni în ochi de la 30 cm distanță (privirea devine agresivă), te uiți la etaje sau faci că citești, și nu continui o conversație cu însoțitorii tăi în prezența unor oameni necunoscuți — îi transformi în obiecte invizibile.
Ce înseamnă să fii competent versus performant în comunicare
Profesorul Borțun a făcut la final o distincție pe care o găsesc esențială: competența înseamnă să știi ce trebuie să faci, performanța înseamnă să și faci. Și performanța mai ține de talent, de exercițiu, de insistență. Poți învăța teoria comunicării și tot să dai rateuri în practică — pentru că știința și arta sunt lucruri diferite.
Un sfat practic de la profesor pentru cei care vorbesc în public: evitați carourile. Nu e o glumă — în comunicarea nonverbală, carourile te poziționează inconștient ca „omul muncii”, nu ca lider sau profesionist credibil. Îmbrăcămintea, accesoriile, tunsoarea — toate transmit ceva înainte să deschizi gura. Mesajul lui: fii actual, nu desuet, pentru că un profesor prăfuit nu mai motivează pe nimeni să-l asculte.
Îți recomand să citești și celelalte episoade din masterclass-ul de comunicare cu prof. Borțun, dar și articolul meu despre inteligența emoțională — un subiect strâns legat de barierele pe care le-am discutat azi. Pentru mai mult context academic despre teoriile comunicării, poți consulta și SNSPA, instituția unde profesorul Borțun predă de decenii.
Dacă ți-a plăcut episodul, abonează-te la canal și activează notificările: youtube.com/@gbuhnici. Fiecare episod nou înseamnă o oră de conversație serioasă cu oameni care chiar știu despre ce vorbesc.
Devino membru al comunității
Masterclass-ul de comunicare cu prof. Borțun a fost creat special pentru membrii plătitori ai canalului. Dacă vrei acces la conținut exclusiv, la episoadele complete din serii ca aceasta și la o comunitate de oameni care investesc în ei înșiși, alătură-te aici: youtube.com/channel/UCNz5n8PoSGYSwkOH_SMnl2A/join
