Acesta nu este un rant! Nu o să mă plâng de cât de slab este iPhone 11 Pro Max sau cât de mare și de gros este, ori cât de greu, fără să justific fiecare dintre aceste aspecte. Este părerea mea de utilizator de iPhone dar și de Android. Și nu îl voi compara doar cu un telefon, ci cu mai multe. Mult mai multe.
Am ales ce-i drept un model de top, cu memorie mai mare, și am mai luat probabil și ceva accesorii pentru el. Am ajuns la aproape 1500 de euro cu cheltuielile pe acest telefon și nu simt că am primit tot ce îmi doream de acești bani. În primul rând, nu înțeleg ce este PRO la el. Că e o idee mai bun ca al lui Marian, sau al Lorenei? Deși față de 11 Pro simplu nu sunt diferențe altele decât dimensiunea ecranului și a bateriei..
În al doilea rând, nu am acel update pentru a putea filma u toate trei camerele în același timp. Știți voi, cel prezentat în reclamele frumoase. Nu am o baterie spectaculoasă, ci doar decentă. Da, mă ține o zi dacă îl folosesc intensiv și asta este bine. Nu am o performanță ieșită din comun, nu îmi dau seama de diferență față de XS Max.
În plus, e greu, e gros și e mare pentru un ecran ale cărui dimensiuni abia concurează cu cele mai de top telefoane de pe piață. Vă explic pe larg în clipul de mai jos, alături de Lorena, care sunt impresiile noastre despre iPhone 11 Pro Max și 11 Pro. Fiecare cu părerea lui.