Am ajuns la nivelul următor în materie de monitoare. Am găsit unul dintre cele mai puțin accesibile modele, cel pe care îmi doresc de vreo trei ani să mi-l aducă Moș Crăciun. Am vorbit cu el, și nici anul acesta nu era pe lista lui de priorități. Măcar am apucat să pun mâna pe el și să îl folosesc vreo săptămână. Îți spun de pe acum, îmi place mai mult decât credeam că o să îmi placă un monitor vreodată. Motivul principal este imaginea. Nu este un OLED, deși costă cât unul, dar orice al afișa pe el, chiar și fotografiile mele mai vechi făcut cu prima cameră foto arată mult, mult mai bine.
Apoi mai vine și simplitatea cu care poți conecta la el un laptop de generație nouă. Pur și simplu îl bagi în priză, monitorul, iar laptop-ul îl conectezi cu un simplu cablu USB-C la acesta. Prin acest cablu poate afișa imagine la rezoluție 5K și să îmi și încarce laptop-ul la maximum 90W. Cam cât are nevoie oricum un laptop subțire.