De ce ai nevoie de un purificator și umidificator de aer – Venta LPH60

Aerul este cea mai importantă componentă pentru a trăi. Știi și tu asta, nu mai trebuie să îți explic. Problema cu aerul, cel puțin în București, este că nu e deloc curat. Cam de două ori și jumătate mai murdar decât în Brașov, unde nu am simțit nevoia unui purificator. Umidificatorul pe de altă parte este necesar oriunde ai o sursă clasică de căldură, un calorifer care usucă aerul pe timp de iarnă.

Motivul principal pentru care mă uit la astfel de gadget-uri este Ariana. Nu vreau să strănute și să răcească în fiecare an, de mai multe ori în sezonul rece. Dacă ai copii sigur îmi împărtășești teama. În clipul de mai jos îți explic ce face un purificator de aer bun și un umidificator, pentru sănătatea ta și a copilului tău.

Pe scurt, purificatorul are nevoie de un filtru numit Hepa. Este un filtru foarte dens, ce blochează la nivel micrometric tot praful din casă și în unele cazuri chiar și microbii ce aduc odată cu ei răceala sau gripa.

Umidificatorul menține o umiditate necesară în cameră, mai ales în dormitor pe timpul nopții. Aceasta este necesară pentru ca nasul să nu fie înfundat din cauza aerului uscat de calorifer.

Aceste două elemente pot fi combinate într-un singur aparat cum este acest venta LPH60, care, este gândit pentru încăperi mai mari dar este eficient și într-un dormitor de 20 de metri pătrați. Știu, există și variante mai ieftine, însă pe acesta îl pot recomanda cu căldură, atât ca eficiență cât și ca nivel de zgomot foarte redus. Nemții știu foarte bine ce fac.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 60fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 60fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru.

Ultimele articole

Articole recomandate

33 Comments

  1. Salut,

    Am citit că filtrul HEPA ar rezista 5-10 ani, ceea ce ar fi bine pentru că e destul de scump.

    Întrebarea mea este, cum poate să reziste atâta când de exemplu la mine se produc cantități foarte mari de praf și într-o săptămână (vizibil la aspirare cu aspiratorul). Poate grosul prafului este absorbit de pre-filtru?

    Mulțumesc mult!

  2. Salut George, Știu că ai testat la un moment dat purificator -ul de la VENTA LW15, ce părere ai? Eficient sau nu?! Își face treaba ? Merită banii ? Vreau să-l folosesc într-o cameră normală de aproximativ 15 mp, merci , Aștept un feedback ,

  3. Nu am inteles, purificatoarele de aer elimina mirosurile? Ma intereseaza mirosul ala ce se acumuleaza in dormitor pe timpul noptii. Sau este ceva aparat programabil, care sa bage aer in timpul noptii in casa, eventual sa-l incalzeasca daca e nevoie?

  4. Salut George,

    Din experientele tale ce recomanzi pentru pentru o camera de pana in 15-20 mp2 ?
    ADLER AD 7961? sau orice alta optiune ar fi super helpful un sfat pentru mine, sunt tot mai sensibil la praful din incapare, locuind intr-o zona centrala/cladire mai veche…dimineti crancene..

    Super Thanks!
    Alin

  5. Salut George, ma poti ajuta te rog cu un sfat? Vreau sa cumpar un purificator de aer pentru camera baietelului meu care are astm pe fond alergic si nu stiu ce sa aleg. M -am orientat catre 3 aparate de purificat Daikin Ururu MCK75, Zepter Therapy Ion si cel de la Proclinic pe care l- ai testat si tu. Care din cele 3 ar fi mai ok?
    Multumesc din suflet!

Dă-i un răspuns lui Ionut Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.