Dacia, de acum şi cu motoare de 1,2 benzină

Dacă v-a plăcut Dacia Logan cu motor de 1,4 benzină, atunci înseamnă că veţi aprecia o versiune şi mai mică. 1,2L, dar cu 16V şi 75 de cai putere. Un motor de oraş, care tare mi-e teamă că va face consumuri mai mari decât cele de 1,4 sau 1,6 prin aglomeraţie şi cu aerul condiţionat pornit. Dacă vreţi consumuri mici pe un asemenea motor trebuie săî conduci exact ca un pensionar. Adică lentissimo, pe banda un şi cu geamul deschis în loc de aer condiţionat. Mare atenţie însă, geamul deschis creşte consumul exact cât ar face-o aerul condiţionat de la 50 kmh în sus.

Noul motor 1.2 16 V 75 CP, disponibil pe modelele Dacia Logan berlină şi Sandero

Începând de mâine, 23 iunie, modelele Logan şi Sandero cu motor pe benzină 1.2 16V 75 CP pot fi comandate în reţeaua de agenţi autorizaţi Dacia. Modelul Logan berlină este disponibil pe versiunile Ambiance, Preference şi Laureate la preţuri începând de la 6 550, 7250 euro şi 8 150 euro. Sandero este disponibil tot în aceleaşi versiuni ca la modelul Logan, la preţuri pornind de la 7 500 euro, 8 200 euro, respectiv 9 100 euro. Intervalele de revizie pentru cele două modele echipate cu motorul 1.2 16 V 75 CP sunt de 40 000 km la doi ani.

Avantajul economic al gamei Dacia se păstrează datorită consumului de carburant redus, respectiv, 5,9 l/100 km în ciclu mixt, pentru cele două modele. Cu o cilindree de 1149 cm3, motorul 1.2 16V dezvoltă o putere de 75CP (55KW) la 5 500 tr/minut şi afişează un cuplu de 107 Nm la 4250 tr/minut.

Motorul 1.2 16V 75CP prezent pe Logan şi Sandero afişează emisii reduse de CO 2 de 139g/km.

Dacia comercializează în prezent cinci modele, Logan berlină, Sandero, MCV, VAN şi Pick-Up. De curând, a fost lansată în România versiunea Stepway cu trăsături dinamice a modelului bi-corp Sandero.
sursa: comunicat de presă Dacia

Ultimele articole

Articole recomandate

11 Comments

  1. Salut!
    E cea mai mare tampenie facuta de Dacia si veti vedea ca nu va avea succes! Poate doar clientii neinformati si dornici de economii vor face acest pas.
    1. Motorul de 1.4 este unul puturos pentru Logan si asta o recunosc prietenii mei ce au asa ceva si taximetristii cu care am stat de vorba, ce sa mai vorbim de 1.2!!!
    2. Fiind un motor de litraj mic, pentru a putea merge cat de cat trebuie turat => consum mai mare.
    3. Motoare ce merg la turatii mari au durata de viata mai mica decat cele ce merg la turatii mai mici.
    Vom vedea daca am dreptate sau nu, dar cand romanul de rand isi va cumpara o asemenea motorizare si isi va urca familia in masina sa mearga la tzara sau in concediu si va intra intr-o depasire si va vedea ca nu il ajuta masina va spun sigur ca va fi dezamagit. Am venit ieri din Delta cu un Logan 1.4 si de cateva ori am simtit ca nu mai termin depasirea, plus ca pentru a avea o medie orara cat de cat a trebuit sa il lucrez pe la 4000 de ture.
    Asa ca de 1.2 eu unul nu vreau sa aud, tocmai pentru ca cel ce ar cumpara asa ceva nu e tocmai genul de om care isi ia o masina doar pentru oras.

  2. Terente… in caz ca nu stiai… un motor pe benzina duce lejer 5-7000 de ture(acolo e puterea maxima)… cu atat mai mult intr`o depasire. In mod normal nu zice nimeni sa nu schimbi la 2500 tr/min pt a obtine un consum cat mai mic… dar daca vrei sa faci o depasire din scurt e normal sa retrogradezi treapta de viteza si implicit sa faci depasirea la turatii mai mari… intr`un timp mai scurt.
    Sper sa nu te simti jignit de comentariu.

  3. De acord cu tine Andrei, dar eu vorbeam de mers normal la drum lung. Schimbam la 4000 ca sa pot merge normal, in depasiri iti dai seama ca am schimbat mai sus. Mie personal mi se pare un motor puturos cel de 1.4 si nu vad sa fie mai bun cel de 1.2. Am mers si cu alte motoare si vreau sa spun ca m-am simtit mult mai linistit stiind ca acolo mai am de unde „baga”.
    Toate cele bune!

  4. nu pot sa-mi dau seama cum de pot exista oameni asa de redusi mintal incat sa cumpere o asemenea caruta, si supraevaluata pe deasupra!!!… ce sa-i faci, suntem saraci iar RENAULT stie din plin sa speculeze asta…inchipuiti-va, daca i-au prostit si pe nemti sa o cumpere…

  5. @Leonard: am mai scris pe forumul asta pe undeva si ma repet: doar pentru ca un cetatean alege sa isi cumpere o Dacie, nu il face redus mintal. Nu toata lumea are bani de Focus, Golf etc si poate nici posibilitatea de a-si achizitiona masina din Germania. Eu nu il consider redus mintal pe tatal meu. E alegerea lui, pe criteriile lui si pe BUZUNARUL lui. Atat. Poate ca e neinformat, ii lipseste cultura auto sau un bun sfatuitor, dar tu nu ai nici un drept sa cataloghezi oamenii pe criteriul asta.

  6. @ Terente: De acord cu tine… te simti mult mai bine cand stii ca ai o masina care sa aiba rezerve de putere pentru a face o depasire sau mai stiu eu ce. Am mers si eu cu Logan de 1.4 si intr-adevar nu este reusit ca cel pe motorina spre exemplu(ca sa nu vorbesc de alte marci). Este o masina fara pretentii, pentru romanii fara pretentii si in ultima vreme si pentru europenii fara pretentii.
    Macar acum l-au mai dichisit dupa faceliftul asta… dar… dedesubt tot acelasi Logan este… In fine… astea sa fie probeleme noastre :)

  7. Daca tot va plangeti de motorul „puturos” de 1.4/8 supape, de ce nu va plangeti si de motorul de pe batrana Dacia 1300? Iar motorul de 1.2/16 supape poate fi considerat, oricum, mai bun decat cel de 1.4/8 din simplul motiv ca, la performante asemanatoare, polueaza mai putin si are o solutie constructiva mai buna, fiind dintr-o generatie mai evoluata. Cat despre durata de viata a motorului, ce vreti, sa va luati masina pentru o viata, ca bunicii? Daca nu va plictisiti in 3 ani de o masina, luati-va ceva de peste Ocean, care sa „scoata” 150 CP dintr-un V8. In mod sigur, motorul il veti lasa mostenire :).

  8. Multi de pe aici nu prea va pricepeti la masini..asta e..

    sa va explic cate ceva:
    – atat motorul de 1.4 cat si cel nou introdus de 1.2 au aceeasi putere !!! 75 de cp!!cum puteti sa spuneti ca o sa fie mai prost mai lent mai incet asta de 1.2, din moment ce ele au aceeasi putere??

    – este un motor cu 16v. motoarele cu 16v „trag” mai bine la turatii mai inalte. cand faci depasiri de exemplu, nu ajungi la turatii inalte?! motorul asta de 1.2 o sa se miste mai bine in depasiri decat cel de 1.4.. cum bine remarca cineva mai sus, cel de 1.4 e lesinat rau peste 4000rpm. La 1.2 nu o sa mai fie asa, ci o sa te ajute mai mult in depasiri.

    Despre consum nu ma pronunt..cat timp nu am condus e aiurea sa zic ca o sa fie mai mic…
    o alta chestie interesanta, dacia va folosi la acest motor cutia cu codul JH3 si nu JH1 care e folosita la 1.4. motorul de 1.4 era penalizat rau de PROASTA etajare a cutiei :).

  9. Eu consider optiunea cu 1.2L o solutie cat se poate de acceptabila. Consumul in oras depinde cel mai mult de modul in care conduci masina.
    Pe de alta parte, cei de la Renault/Dacia nu is ei nebuni sa bage atatia bani in promovarea unei motorizari noi fara sa fi facut teste si studii de fezabilitate.
    Faptul ca un motor are capacitate cilindrica mai mica, nu inseamna ca e prost: cel mai bun exemplu e motorul TSI de la VW la 1,4L (122 CP).
    Desi conduc o Skoda Octavia, nu pot sa nu laud conceptul Logan: linii clare, preturi clare – nu cer mult insa nici nu ofera mult. O masina sincera, fara aere de limuzina. Pentru oameni care de altfel s-ar fi descurcat pana la urma si cu vechea Dacia 1300 practic singura solutie acceptabila.
    Nu toata lumea intra tare in curbe sau testeaza performantele de la Bucuresti la Predeal. Unii vor pur si simplu sa mearga din punctul A la B, sa intre porcul de craciun in prtbagaj si sa nu simta fiecare piatra de pe drumul de tara spre mama soacra.

Dă-i un răspuns lui lr Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.