CuriosITy 81 – Ford Mach-E, Țeapa Amazon, iPhone 13, Pixel Fold, Win 11, iPhone 13, Roaming în UK

Bine te-am regăsit la o nouă emisiune CuriosITy, cu știri din tehnologie și domeniul auto, ba chiar și ceva fotografii din spațiu și de pe Marte. Astăzi cred că e sărbătoare, nu vorbim de Elon Musk dar tot apare într-o fotografie de pe site-ul celor de la Mobile World Congress. Omul acesta e peste tot. Oricum vorbim de Tesla, cel puțin de două ori și cred că menționăm și Starlink sau SpaceX cel puțin o dată.

Începem cu ce este mai important, testul cu Ford Mustang Mach E pe care o să îl vedeți în curând pe canalul meu și pe Cavaleria iar apoi discutăm despre țeapa numită Amazon Prime Day, reduceri fără sens la produse fără bun simț. Este o practică pe care o recunoaștem din ce în ce mai des și la magazinele de la noi și există pur și simplu ca să te facă să mai cumperi ceva. Mă așteptam la reduceri sensibile măcar la produsele proprii însă prețurile sunt mai mari decât în general la toate categoriile. Unde mai pui că dispar branduri cunoscute de pe Amazon și sunt desigur înlocuite cu produsele proprii care seamănă extrem de mult cu cele dispărute.

Avem câteva informații despre iPhone 13, noul Google Pixel Fold și noile Samsung Z Fold 3 și Z Flip 3. În 2021 vom avea multe telefoane pliabile premium și poate un iPhone 13 cu ecran de 120 Hz și amprentă sub display.

Avem în schimb o problemă, Brexitul aduce vești ne plăcute pentru cei din Marea Britanie și anume Roaming-ul. După câțiva ani în care ne-am obișnuit să comunicăm liber pe voce și pe video, acum vor exista taxe sensibile pentru cei care vor să vorbească cu apropiații lor din Regatul Unit. Na poftim urmări la o decizie proastă.

Ultimele articole

Articole recomandate

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.