Cum să te uiți la televizor gratis – UNBOXING SURPRIZĂ

Să știți că nu am uitat de porunca voastră de a mai face unboxing-uri surpriză. Și cum spune și Cosmin, ”porunca voastră este dorință pentru mine” iată că astăzi dorința primează și ne-am apucat de desfăcut colete pe care nu scrie decât destinatarul.

De data aceasta am două pachete de la prietenii noștri de la PNI. Unul dintre ele recunosc, stă pe aici de ceva vreme și nici unul dintre noi nu știa ce se află înăuntru înainte să îl desfacem.

Surpriza numărul unul este exact răspunsul la câteva întrebări de pe blog: cum să prinzi în continuare posturi de TV gratuit, acum că nu se mai emite ”oficial” prin frecvențe terestre de tip analog. Dacă Uniunea Europeană ne-a cerut să eliberăm aceste frecvențe ne-am supus.

Așadar, acest PNI TV901 este un tuner TV digital cu un preț de puțin peste 100 de lei care funcționează cu orice televizor. Fie el un LCD mai nou, fie chiar și unul cu tub catodic. Dacă nu știi ce înseamnă tub catodic ai cu siguranță sub 30 de ani.

Al doilea pachet a fost din nou o surpriză plăcută. Un ”reportofon” digital făcut special pentru cei care doresc să își spioneze colegii, soția, soțul, bona sau amanta. Arată ca un reportofon însă foarte discret ascunde și o cameră video cu filmare FullHD. Este un gadget și a se folosi ca atare. Cel mai probabil filmările făcute cu el nu vor putea fi folosite în instanță.

Ultimele articole

Articole recomandate

24 Comments

  1. salut, ceva solutii pentru inregistrare de pe cablu tv pe un usb , si cu posibilitatea de a ma uita la inregstrare pe pc, sau un tuner tv bun pt pc care are posibilitate de inregstrare in formate cunoscute (mpg, avi, mkv etc.)?

  2. Salut George! Acest echipament este potrivit si la tara unde nu am mai deloc semnal la telefon? In casa si pe langa nu este semnal deloc, dar daca merg in curte acolo este semnal puternic. Multumesc!

  3. Salutare George! Imediat cum am vizionat acest clip am si comandat tunerul, mi s-a parut foarte tare ideea. Marea dezamagire a fost ca in afara Bucurestiului nu am prins nici macar 1 post, „antena” este o gluma, deci ideea de vizioneare TV in Delta, pica. Parerea mea este ca nu isi merita cei 100 lei, daca ai asteptari sa urmaresti TVR-ul, poate doar sa te uiti la un film/poze de pe un stick. Toate cele bune!

  4. George daca tunerul face ce spui merita banii in rest, pentru toti comentatorii precizez ca ORICE dar absolut ORICE tuner are nevoie de semnal. Mai puternic sau mai slab in functie de sensibilitatea lui. Vorba aia „de unde nu-i nici dumnezeu nu cere”. La semnal ma refer.

Dă-i un răspuns lui George Buhnici Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.