Există mult prea multe gadget-uri pentru o casă inteligentă pe piață, însă puține dintre ele au trecut testul trecerii timpului. Urmăresc de multă vreme gadget-urile de la Netatmo, iar acum că au intrat în familia Legrand, vi le prezint și vouă.
Ce m-a atras în primul rând la acest sistem este ușurința cu care îl poți monta și configura. Fiecare senzor, cameră, dispozitiv din pachet vine cu tot ce îi trebuie. Adaptoare, carduri, baterii, cleme, totul este inclus în pachet. Modalitatea de instalare este simplă, prinzi două șuruburi sau o bandă dublu-adeziv pe gadget și l-ai pus unde vrei prin casă sau prin afara ei. Apoi legi totul la aplicație și se recunosc unele pe celelalte și gata.
Pe masă avem așadar o cameră video de exterior cu lampă, senzor de mișcare și recunoaștere pentru animale de casă, oameni, mașini și cu înregistrare pe un card microSD sau în cloud-ul tău propriu și personal. Apoi, o cameră mică de interior sub formă cilindrică cu aceleași funcții, dar care poate controla și termostatul, capul pentru calorifer și senzorii de ușă și geam precum și cei de fum sau sirena de efracție. Toate se cumpără separat pentru a configura cât mai eficient un sistem de smarthome și da, nu sunt chiar ieftine. Toate poartă însă notația pro și vin cu o garanție de 4 ani.