Categorie: Gadget

Cum reciclezi capsulele de cafea Nespresso

Știai că aluminiul se reciclează aproape la nesfârșit? Aproape la nesfârșit.  Iar din aluminiu sunt făcute și capsulele de cafea Nespresso. Și da, acestea se reciclează. Eu le strâng de prin ianuarie, de când ne-am mutat la #casabuhnici și deja nu îmi mai ajung pungile de reciclare care acum vin odată cu pachetele de cafea. Stai liniștit, nu trebuie să speli capsulele sau să le cureți în prealabil. Le arunci direct în punga de reciclare și cel puțin trei săptămâni nu vei avea treabă cu mirosul neplăcut. După aceea nu mai garantez pentru asta, însă poate îți faci timp să treci pe la vre-unul din centrele de reciclare din București. Adică Nespresso Boutique, Calea Dorobanți nr. 210, Sector 1, Punctul de vânzare Nespresso din AFI Cotroceni, culoarul Champs-Élysées și Punctul de vânzare Nespresso din Băneasa Shopping City, la parter.

Cei de la Nespresso și-au propus ca până la finalul anului 2018 să facă disponibile aceste tipuri de puncte de colectare în toată țara și îți recomand să le folosești cu încredere.

La #casabuhnici de exemplu am reciclat toate materialele rămase, ce puteau fi refolosite în alte scopuri, și chiar și acum fac același lucru cu deșeurile. Reciclare selectivă. Da, vei spune că am mult spațiu să le depozitez, și probabil ai dreptate. Dar dacă vorbim doar de capsule Nespresso, nu mai ai o scuză. De aici începe oricum ”pofta” de a fi mai ecologic. Atunci când afli de exemplu că zațul de cafea, cel pe care multă lume îl aruncă încă în chiuvetă și după doi ani cheamă un instalator să desfunde țevile, este o substanță activă ce poate fi folosit pe post de combustibil. Lucru care se și întâmplă în centrul de reciclare de la marginea Bucureștiului pe care l-am și dronat!

Așadar, încă un motiv ca să dai click pe video-ul de mai jos. Apropo, dacă ai ajuns la mine pe blog și nu ești abonat încă pe YouTube am o surpriză pentru tine. Mai am de dat trei telefoane Asus Zenfone 5 la Giveaway, aici: http://buhnici.ro/giveaway/