Salutare tuturor! La acest #IGDLCC am stat de vorbă cu Daniel Leș — olar, sculptor, păstrător de tradiție și unul dintre puținii oameni pe care i-am cunoscut care trăiesc cu adevărat ceea ce spun. Daniel a venit la studio cu telefonul spart — un model analogic, pe care un bodyguard din Londra l-a comparat cu telefonul dealerilor de droguri — și a plecat cu un Nokia 110 sigilat, cadou din partea mea. Dar dincolo de această notă amuzantă, conversația care a urmat a fost una dintre cele mai profunde pe care le-am purtat vreodată la această masă.
Pieptul de român cu trei inimi
Daniel Leș a deschis episodul cu o imagine care mi-a rămas în minte: „Pieptul ăsta de român are trei inimi: inima de carne, inima lui Dumnezeu și inima tradiției. Dacă una din aceste inimi se oprește, noi avem o mare problemă.”
Dacă se oprește inima de carne, murim. Dacă se oprește inima lui Dumnezeu din noi, facem infarct duhovnicesc. Iar dacă se oprește inima tradiției, nu mai existăm ca neam. Daniel a adăugat că există un mare virus care circulă printre noi, care se cheamă lăcomie: „Această lăcomie mușcă din mine în fiecare zi.”
Am ascultat și am realizat că nu vorbim despre un discurs nostalgic. Vorbim despre un diagnostic al prezentului, formulat de un om care trăiește în Maramureș, salvează case vechi și lucrează lutul cu mâinile lui în fiecare zi.
Omul analogic din Baia Sprie și Casa Olarului
Am fost la Daniel acasă, la Casa Olarului din Baia Sprie, și am văzut cu ochii mei cum arată viața unui om care a decis să nu se obișnuiască prea mult cu tehnologia. Daniel ține un telefon vechi nu din nostalgie, ci dintr-un calcul clar: „Noi, artiștii, lucrăm foarte mult cu vizualul, și această informație prelucrată vizual îmi dau seama că este o piedică în calea creativității.”
La Londra, la o expoziție la care a fost invitat, a trebuit să stea cu doi bodyguarzi să nu fie înghesuit de lume, iar unul din ei s-a uitat la telefonul lui și a spus că un astfel de telefon doar dealerii de droguri mai au. Daniel nu a schimbat niciodată numărul de telefon și nu vrea să renunțe la simplitatea asta: „Mă păstrez un, să zic așa, un ciudat care am rămas să cred în continuare în aceste telefoane.”
Exodul caselor maramureșene — patrimoniul pleacă pe roțile tirurilor
Acesta este probabil cel mai dureros subiect atins în conversație. Daniel a povestit cum, acum circa 15 ani, se plimba prin sat cu un rucsac în spate și a văzut o scenă care l-a schimbat: o bătrânică de 80 de ani, cu părul despletit — semn de mare necaz în Maramureș — ținea cu ambele mâini de o grindă și striga: „Măcar pe asta lăsați-mă.”
Nepoții veniseră din Spania, construiseră o casă mare cu multe camere, iar casa bătrânei era încărcată pe un tir pentru a fi dusă peste hotare și transformată în parchet sau mobilă stil biedermeier, empire, rococo. La analiza lemnului, piesele de mobilă ies ca „originale românești”. Astfel se duce Maramureșul — pe roțile tirurilor în străinătate.
Daniel a descoperit că acest fenomen pornise cu cel puțin 10 ani înainte: casele din Ardeal — unele datând din 1700 — erau cumpărate, demontate și trimise afară. Grinzile purtau sculptate toate evenimentele mari ale familiei: nașteri, botezuri, cununii, decese. ADN-ul și mirosurile generațiilor. „Lemnul acela a trăit, a crescut în România și cu siguranță când a fost tăiat, a fost tăiat după rânduială — pe lună plină, iarna, când toată seva era golită — și mai aștepta încă 20 de ani ca să lucreze din acel lemn.”
Această scenă a aprins în Daniel focul de a salva, câte o casă, cu banii câștigați din oalele și statuetele pe care le vinde. A cumpărat un areal de două hectare, a adunat prietenii și le-a spus: „Dragilor, dacă vreți un loc de odihnă sufletească, când vreți să dezertați din lumea voastră, a calculatoarelor, a corporațiilor, puteți veni să vedeți cum se trăiește și cum s-a trăit acum 80, 100 de ani într-o casă de lemn.”
Subiectul a ajuns și la Canal Arte, care a venit la el și a filmat un material despre exodul caselor și al istoriei noastre. Daniel subliniază: „Nu salvez eu satul românesc. Satul românesc m-a salvat și m-a crescut pe mine.” Și că dacă vrei să crești un copil sănătos, ai nevoie de un sat.
Vasul aude — știința confirmă înțelepciunea olăriei
Unul dintre momentele care m-a fascinat cel mai mult a fost legat de roata olarului. Daniel a povestit că în copilărie, când îl întreba pe olar cum face un vas atât de mare, olarul îi răspundea: „Vasul aude, trebuie să fiu cu bunăvoie, cu sufletul curat.” Și cânta în timp ce frământa lutul pe roată.
Oamenii de știință au descoperit mai târziu că pe lut rămân nu doar striațiile degetelor, ci și amprenta vocală a olarului — exact ca pe o placă de vinil. Acei meșteri știau, fără să poată explica științific, că vasul reținea ceva din starea și vocea celui care îl crea.
Și chiar în săptămâna înregistrării acestui episod a apărut un breaking news în mediul științific: pentru prima dată, oamenii de știință au reușit să mute materie cu sunet — nu doar să facă valuri, ci să controleze și să deplaseze materie. George a menționat speranța că, în curând, cu ajutorul vibrațiilor, vom putea face operații chirurgicale sau extrage tumori cu sunet. O perspectivă care îi face pielea de găină.
Credință, tradiție și leacul interior
Titlul episodului — Cum ne vindecăm? „Leacul” lui Daniel Leș — nu este o metaforă. Daniel este convins că o bună parte din vindecarea interioară vine din reconectarea cu rădăcinile, cu credința și cu simplitatea. „Nimeni nu poate să-mi smulgă acest sat din suflet, aceste cămăși pe care s-a țesut istoria pe noi.”
Într-un schimb tensionat și totodată nuanțat cu George, cei doi au discutat dacă credința singură rezolvă sau doar ajută. Daniel a ales să nu intre în demonstrații, dar a spus clar că „sunt încă oameni aparent simpli care atunci când se roagă, se întâmplă lucruri.” Medicii specialiști vorbesc și ei despre situații în care, atunci când se reactivează în cineva o credință, boala dispare. George a recunoscut că ajută, dar că nu crede că este întotdeauna suficient. O discuție sinceră, fără răspunsuri ușoare.
Daniel Leș este convins că prin simplitate, prin noroi, prin piciorul desculț în iarbă și prin cămașa bunicului trăim mai bine și mai mult: „Cred că am o viață mult mai bună și o speranță de viață mai lungă.”
Dacă vrei să înțelegi mai bine de ce e important să păstrăm tradiția în era digitală, citește și articolul despre Brâncuși și moștenirea culturală a României. Iar pentru o perspectivă despre cum tehnologia ne schimbă relația cu realitatea, recomand și ghidul de detox digital pe care l-am scris.
Dacă ți-a plăcut această conversație și vrei să nu ratezi episoadele viitoare de IGDLCC, abonează-te la canalul meu de YouTube — e gratuit și mă ajuți enorm.
Vrei să susții conținutul independent și să ai acces la materiale exclusive? Devino membru al comunității de pe YouTube: youtube.com/channel/UCNz5n8PoSGYSwkOH_SMnl2A/join
Poți afla mai multe despre proiectele lui Daniel Leș și Casa Olarului direct pe site-ul său: casaolarului.ro.
