Cum era să O PĂȚESC + O aplicație utilă

Acum ceva vreme era să nu mai fie nici un Buhnici. Am făcut și eu greșeli și deși poate îmi e rușine cu unele, altele pot fi oferite ca exemplu de: Așa NU! Am făcut accident ”când eram mai mic” cu mașina mea, plătită în rate cu două credite diferite. Nu îmi permiteam o mașin cu banii jos, dar am plătit o asigurare la acel moment. S-a dovedit a fi mai mult decât utilă, pentru că nu am rămas și dator la bancă și fără mașină.

De atunci am luat mai în serios acest aspect al vieții, în care înveți să te protejezi de accidente, să îți protejezi sănătatea dar și finanțele de situații neplăcute. Dacă ieși din casă și nu stai pe vre-un vârf de munte atunci cu siguranță ești pasibil la orice tip de accident. Astăzi îș vorbesc despre aplicația celor de la NN, simplu de instalat și de folosit.

Câteva lucruri importante pe care le poți face din cadrul aplicației:

  • Poți plăti asigurările sau contribuțiile la fondurile de pensii facultative direct din aplicație.
  • Poți salva datele cardului în aplicație
  • Ai un istoric complet al plăților pe toată durata contractului.
  • Ai informații complete despre asigurările tale – Valoarea contului, suma asigurată, prima de asigurare
  • Poți viziona și descărca cea mai recentă poliță de asigurare
  • Poți vedea pentru pensia privată obligatorie sau pensia facultativa informațiile esentiale, valoarea contului, contribuțiile lunare și istoricul complet de la semnarea actului de aderare
  • Poti crea asigurări noi, evenimente direct din calendarul aplicatiei și poți urmări statusul solicitării în orice moment.
  • Poți recupera banii pe un eveniment, și trimite informațiile cu fotografii direct din aplicație.
  • Îți poți actualiza datele personale fără să mai mergi la bancă. Se actualizează de asemenea pentru toate produsele tale.

Ultimele articole

Articole recomandate

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.