„Criza” profitorilor nenorociţi

Mă umplu de furie când aud despre criza financiară. Îmi este clar că trecem printr-o perioadă complicată, însă în nici un caz nu e vorba despre recesiune. Cel puţin nu la noi. Nu încă. O să vă dau cu liniuţă argumentele mele:

– niciodată până la Craciunul trecut nu a fost parcarea uriaşă din zona comercială Băneasa (Bricostore, Mobexpert, Carrefour, Feeria, Mall-ul ăla idiot şi Ikea) plină 100%;
– aseară am întârziat la film în Plaza din cauză că m-am învârtit aproape jumătate de oră prin parcare pentru un loc. Era ambuteiaj la subsol şi pe toate nivelurile; în interior nu aveai loc să arunci un ac; sala de cinema era plină, inclusiv cu idioţii care fac glume idioate şi chicotesc din ultimul rând.
– staţiunile de la munte sunt mai pline ca niciodată; ambuteiajele pe Valea Prahovei sunt tot mai dese iar drumul către sau de la Braşov durează mai mult ca niciodată din cauza cozilor imense de pe DN1;
– nici una dintre companiile care activează în România nu a raportat până acum profiturile sau pierderile pe 2008 (şi asta pentru că toată lumea a ieşit pe plus)
– nici o companie importantă de la noi, bancă, magazin de haine sau constructor de automobile nu a anunţat încă falimentul;

Cred că aţi înţeles până acum ce încerc să demonstrez. Consumul rămâne încă la un nivel extrem de ridicat.

Cu toate acestea există unele probleme legate de cât de repede se mişcă pieţele. Nu mai există la fel de mulţi bani scoşi pe credit din bănci, iar cheltuielile mari – casă, maşină se fac cu mai multă grijă sau mai greu. Cam cu 25% mai lent.

Din punctul meu de vedere avem parte de „o frână” binevenită.

Prea deveniseră nesimţiţi comercianţii de orice. Casele de la noi erau (mai sunt încă) scumpe ca pe Coasta de Azur, maşinile aveau adaosuri de peste 25%, când intrai în magazin trebuia să tragi tu de vânzători. Încep să se aşeze şi lucrurile astea.  De la creşteri de 25-50-100% pe orice vom ajunge să apreciem un profit de 2-5% pe an. Aşa e normal.

Cu toate astea, apar din nefericire nenorociţii de ocazie. Unele companii taie din salarii, altele trimit acasă oameni… din eşaloanele inferioare, bineînţeles. Nu am auzit să fi fost concediaţi manageri de top sau să se fi tăiat din salariile lor, doar ei trebuiau să prevadă şi să preîntâmpine recesiunea, nu? Toate acestea pentru că, dintr-o dată aceste firme nu mai fac profituri uriaşe şi nu îşi mai permit (?!) o schemă completă de personal, deşi la noi majoritatea companiilor merg pe suprasolicitarea oamenilor şi aşa puţini. Anul trecut majoritatea au depăşit totuşi orice aşteptări în termeni de încasări şi de profit. E o măsură de minimă decenţă şi solidaritate să nu îi trimiţi acasă pe cei care te-au ajutat să ajungi la asemenea recorduri şi să îi ţii aproape şi la greu, altfel de ce le-ai promite că îi cauţi peste câteva luni când trece „criza”? Obsesia de a câştiga în orice moment este o măsură a sângelui rece de reptilă „corporatocrată”. Totul pentru supravieţuirea afacerii, nu a oamenilor care înseamnă de fapt acea afacere.

Ultimele articole

Articole recomandate

22 Comments

  1. SUNT DE ACORD CU CELE SPUSE,NU-I ASA DE NEGRU…. ,DESI AR FI CAZUL SA MAI SCADA CASTIGURILE IN UNELE DOMENII(CARBUANTI,IMOBILIARE,VANZARI AUTO ETC)DAR LA NOI.!!! TITEIUL SCADE LA TOATE BURSELE LA NOI CRESC PRETU LA CARBUR..SI..E CRIZA??

  2. Foarte de acord cu tine, George. Totusi va fi nevoie de timp pana cand companiile vor accepta profituri mai mici. Pana cand nu va exista o concurenta reala pe oferta nu vad nici o sansa sa se aseze apele, in conditiile in care cererea ramane ridicata. Trebuie sa avem rabdare (oricum nu avem de ales :-).

  3. Da, sunt si eu de acord, insa ce-i de facut? unde ii de lucrat? la mentalitate? la legi aspre? unde? In Spania spre exemplu nu mai poti da afara un muncitor care are contract fix cu firma! (iar contractul fix e obligatoriu sa ti-l faca dupa perioada de proba), daca firma vrea neaparat sa te dea afara iti plateste frumos.. de ex: dupa 3 anii de lucru in firma, sefu trebe sa iti plateasca aprox 10.000 euro ,dupa 2 anii aprox 6 mii.. ce ziceti? este o siguranta, nu?

  4. Pai, tocmai faptele pe care le-ai enumerat au facut ca la noi criza sa nu fie resimtita puternic.

    In Romania a circulat banul, poporul nu a inceput sa puna leu cu leu la ciorap. Daca multi ar fi inceput sa stranga banii si sa ii tina, asa cum am fost indemntati din mass-media, cred ca multe firme/companii si-ar fi oprit activitatea. Iar, de exemplu Baneasa, nu s-ar mai fi dezvoltat asa puternic.

  5. Criza exista, din pacate cineva de pe urma crizei va avea mereu de castigat, dar cine e acel ceva?
    E drept, consumul nu s-a diminuit pentru ca lumea e obisnuita sa cheltuiasca chiar daca nu are.
    Rusia anunta ca si-a crescut profiturile si ca vor construi fabrici de automobile si nu numai. (asta inseamna dependenta de resurse energetice)…
    Daca in Romania s-ar face investitii ca si in Elvetia, Germania, etc pentru clean energy cum ar fii panouri solare pentru apa calda si curent*, centrale termo-valorizatoare (ce ard gunoaiele si produc apa calda la pret redus) diversificarea ambalajelor in mod controlat (hartie, plastic, sticla, metal, aluminiu, baterii) am avea cu mult mai multe sanse „in” o dezvoltare mai exploziva, si unde statul ar castiga mai mult(logic). In perioade de criza e fundamental sa construiesti si sa investesti, astfel banii se recicleaza si apare aspectul „inovatie si modernism” intr-o tara care inca in momentul de fata nu dispune de autostrazi poduri, cai ferate electrificate si high speed, cladiri eco compatibile, si altele. Creearea locurilor de munca va recastiga din forta de munca pierduta dupa deschiderea granitelor rezultat care va duce la un avantaj de partea companiilor pentru a avea cel mai adecvat personal si nu numai.
    * panourile solare pentru apa si curent si centralele eolice vor aduce o reducere a dependintei de alte resurse exploatabile si non infinite.
    Poate se trezeste cineva cu bani sa faca ceva in sensul acesta, idei sunt cu gramada trebuie cineva indemanatic sa le puna miez, daca statul nu se intereseaza in a profita de situatie.
    hai noroc la toti ca e nevoie!

  6. inca ceva, e un fapt ciudat ce se intampla in romania. preturi injustificate la chirii de exemplu in cluj in periferie apartament cu 2-3 camere la 400-450 de euro pe luna?!?!
    In Berlin, sau in Bruxelles in centrul orasului costa 400-450 si sa nu mai punem salariile ce le au ei si pretul produselor(asa numita puterea de cumparare) care sunt net superioare decat in Romania.
    Ce nebuni au ajuns romanii sa plateasca mai mult ca si cei din marile si super industrializatele capitale europee?
    eu cred ca incepe sa devina de tot rasul.. ce chirie isi poate permite un student care lucreaza intr-un bar noaptea si are un venit de 250 de euro pe luna? dar un muncitor cu familie(nevasta si copii)? Eu cred ca preturile au crescut injustificat peste norma pietei si vor veni crize imobiliare cam tragice in perioada urmatoare. pentru o cutie de apartament mai mica de 50 de metri patrati fix in periferie sa dai 120.000 de euro, e ceva demential. (vorbesc din nou de orasul cluj, pentru ca am dovezi concrete)
    deci cred ca romanii ar trebui sa mai gandeasca putin la faza cu preturile, si cei ce au bani sa cumpere immobile sa infiinteze organizatii care sa boicoteze vanzarea de apartamente, astfel ducand la o scadere a pietei. – era o sugestie :)

  7. la gaura neagra a economiei romanesti mittal ,,steal” au inceput sa fie disponibilizati oameni bine fara discutie aia de la firmele partenere si au scazut cu 45% salariul lui taicamiu care zice el ca e bine ca are un loc de munca si toate astea doar de cand se auzise ca e criza in america si incet incet se zice ca l-ar inchide de tot

  8. Am citit comentariile de aici si nu am decat o singura parere, neschimbata de lipsa de argumente a celor ce isi dau cu parerea:in Romania nu e nici o criza.(punct)
    Nu avem industrie puternica ce ar avea de suferit datorita problemelor legate de desfacere sau procurare de materii prime.Nu avem agricultura.(punct)La noi doar se consuma ce se vinde, se fac profituri uriase care doar ne sunt date pe la nas si apoi bagate in bugetele altor tari. Plus ca am vandut tot.Si iar ajung la vorba colegului meu ca ne-am vandut tara la hectar si o recumparam la metru.Noi, dragii mei nu avem ce pierde, am pierdut deja mare parte din tot ce aveam, asa ca va rog, bombardati-ma cu contraargumente!
    Unde-i criza ca n-o vad. Apartamentele au scazut cu 10-15mii euro, dar euro e peste 4 Ron, asa ca unde-i pierderea?
    Imi pare rau, dar daca vreti sa puneti botu la vrajeala ce vi se serveste n-aveti decat!

Dă-i un răspuns lui aerosoul Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.