Salutare tuturor! La acest #IGDLCC am stat de vorbă cu o invitată pe care mi-am dorit să v-o aduc de foarte multă vreme — o doamnă cu un prenume pe care l-aș fi ales și eu pentru propria mea familie: Georgeta Filitti, istoric de elită, specialist în istoria modernă a României, conferențiară și o voce rară de luciditate despre cine suntem noi, românii. O conversație despre identitate, educație, fanarioți, disciplină și ce ne-a rămas nouă din toate influențele care ne-au format de-a lungul secolelor.
Cine suntem noi, românii? O întrebare fără răspuns simplu
Primul lucru care te izbeşte în această discuție este onestitatea doamnei Filitti: „Puține popoare sunt mai înclinate spre imitație decât noi. Această sanjuie — maimuțăreala — ne-a definit adesea.” Nu o spune ca o condamnare, ci ca punct de plecare pentru înțelegere. Receptivitatea față de tot ce vine din afară — fie că a fost limba franceză în secolul XIX sau engleza azi — este, zice ea, și un avantaj, nu doar un defect. Noi am asimilat rapid, ne-am adaptat, am supraviețuit. Problema apare când imităm fără să înțelegem, când ne „upgradăm” aparențele fără să ne mobilăm mintea.
Un exemplu concret: în secolul XIX, românii au adoptat franceza atât de bine încât, după revoluție, la primul drum la Paris, doamna Filitti a primit complimentul-ironie că franceza ei e „puțin cam din vremea doamnei de Segur” — adică impecabilă, dar clasică. Zece ani de franceză în comunism au produs fluență reală, nu simulacre.
Fanarioții: răi sau mai nuanțați decât credem?
Unul dintre momentele cele mai valoroase ale conversației este reabilitarea parțială a perioadei fanariote — un subiect tabu în istoria populară românească. Doamna Filitti explică că grecii fanarioți nu erau simpli exploatatori: „Grecii din Fanar erau extrem de cultivați, dialogau cu Occidentul, traduceau pe Voltaire, cultivau o strategie matrimonială în Țările Române și s-au impus în Imperiul Otoman tocmai prin această educație profundă.”
Mai mult, Constantin Mavrocordat dă în 1746 un fel de constituție — un regulament care includea obligativitatea școlii elementare pentru copii, de la fântâni în sate până la lege scrisă. Franța l-a publicat în Mercure de France. Lumea orientală începea să fie cunoscută în Occident. Fanarioții au creat și sloboziile — zone cu scutiri de impozit pe trei ani pentru a atrage populație, un mecanism care nu e departe de zonele economice speciale de azi.
Dositei Filitti și cele 298 de burse care au schimbat România
Poate cel mai emoționant segment al discuției este povestea mitropolitului Dositei Filitti — un călugăr grec născut lângă Ioannina, ajuns mitropolit al Țării Românești. A murit la Brașov în 1826, dar prin testament a lăsat 600 de galbeni (o pereche de boi costa pe atunci 4 galbeni) cu destinație clară: cumpărarea unei moșii, din a cărei exploatare să se finanțeze burse pentru tineri români.
„298 de burse s-au dat între 1842 și 1911. Știți ce au ajuns cei care le-au luat? Prim-miniștri, rectori, profesori, teologi de geniu.” Comuniștii au distrus Așezământul Dositei Filitti în România. În Republica Elenă, el funcționează și astăzi. Doamna Filitti primește și acum scrisori de mulțumire din Grecia de la absolvenți care nu știu că bursa nu a venit de la statul român, ci de la o fundație privată supraviețuitoare.
Spiru Haret, analfabetismul funcțional și cei 29 de miniștri
Discuția despre educație este dură și precisă. Doamna Filitti descrie sistemul lui Spiru Haret cu o regulă simplă: dacă la bacalaureat treceau mai mult de 49% dintre elevi, se trimitea un corp de anchetă — „acolo nu-i o treabă curată.” Astăzi scandalizează că nu trec 99%. Un elev cu liceu din vremea lui Haret era un om pregătit real, nu analfabet funcțional.
Cei 29 de miniștri ai Învățământului de după revoluție — poate bine intenționați toți, zice ea cu generozitate — fiecare cu ideile lui, au produs un sistem în care o fetișcană cu liceu se oferea să predea matematică, geografie și română deodată la liceu. „Un copil acum patru ani să predea altor copii astăzi” — asta e măsura prăbușirii.
Soluția propusă de Georgeta Filitti: dezbaterea — debate-ul în școli. Ea a mers la un liceu cu profil de istorie și a propus să organizeze gratuit procese ale diavolului cu elevii — două echipe, pro și contra, pe subiecte de istorie, cu bibliografie obligatorie. Singura cerință: o sală și o femeie de serviciu peste program (pe care o motiva ea). Răspunsul directoarei: „Pentru cât mă plătește statul, nu sunt interesată.”
Social media, dopamina și Rahmaninov cu picioare goale
Un moment antologic al conversației: doamna Filitti, care recunoaște că are telefon inteligent dar îl deschide „la trei luni odată”, povestește cum algoritmul a încercat s-o prindă cu un clip în care o pianistă interpreta Rahmaninov — muzică impecabilă, pianistă desăvârșită — dar îmbrăcată cu o fustă de 10 cm și mișcând picioarele senzual. Discordanța dintre muzica sublimă și expunerea corpului i-a displăcut atât de tare încât a șters clipul de trei ori până când algoritmul a renunțat.
George Buhnici i-a explicat mecanismul: „Algoritmul știe că persoanele ca dumneavoastră — vârsta, sexul, zona — și încearcă să identifice rapid ce vă place ca să vă dea mai mult din chestia aia și să vă bage în perfuzia de dopamină.” Concluzia doamnei Filitti: „Cu cât ești mai primitiv, cu atât ai impresia că tehnologia e un succedaneu pentru absolut tot ce ai nevoie. Atunci este catastrofal.”
Viitorul este handmade — și de ce AI ne va întoarce la valori reale
Finalul conversației atinge un teritoriu neașteptat: inteligența artificială ca factor de revalorizare a lucrului manual și a culturii profunde. George Buhnici formulează ideea clar: pe măsură ce AI-ul și robotizarea duc spre zero costul și valoarea lucrurilor simple, drepte, în serie — tot ce e cu adevărat valoros va fi tocmai ce nu poate fi reprodus în masă: autenticitatea, profunzimea, tradiția, lucrul de mână.
El însuși tocmai a renovat o casă cu un arhitect talentat — Daniel Popescu — care l-a convins să facă colțuri rotunde în camere și solzi trafurați de mână pe exterior. „Știți cât de greu e să faci ceva rotund în 2024? Trebuie matriță, formă, un meșter care să știe.” Rezultatul: o casă care mobilează viața, nu doar spațiul. Exact ce face cultura profundă pentru minte.
Doamna Filitti a acceptat invitația pentru un episod viitor — despre istoria Bucureștiului, cele 4.000 de trăsuri de la 1848, Jockey Club-ul din strada Episcopiei nr. 9, și cel mai ciudat obicei al bucureștenilor din epoca fanariotă. Abia aștept.
Dacă ți-a plăcut această conversație, abonează-te la canalul meu de YouTube — publicăm în fiecare săptămână interviuri cu oameni care au ceva real de spus.
Le mulțumesc membrilor comunității care susțin IGDLCC lunar prin abonamente — ei văd interviurile în avans. Dacă vrei să faci parte din această comunitate, găsești detalii aici.
Dacă ești interesat de alte perspective despre identitatea românească și educație, citește și:
Despre Georgeta Filitti și activitatea sa de conferențiară și istoric, poți afla mai multe pe georgetafilitti.ro.
