Categorie: Gadget

CEL MAI RAPID TELEFON! – LG G8S

Acesta este cel mai rapid smartphone care a ajuns la noi pe masa de review! Știu, titulatura aceasta se schimbă în fiecare an, și pe bună dreptate.

Acum, ca o mică paranteză, trebuie să recunosc că nu am fost foarte încântat atunci când am pus mâna pe G8S. Eu așteptam LG G8, cel pe care îl văzusem și la Barcelona la lansare și practic vârful de gamă pentru LG în 2019. Alături de V50 care nu știu încă dacă va ajunge oficial în magazinele din România. Se pare însă că LG G8 nu este adus în Europa, și în locul lui avem un LG G8S, și nu, nu e mai slab, dimpotrivă. Există totuși ceva diferențe…

Prima este ecranul. În loc de 3K, adică 3120×1440 pixeli pe G8, pe G8S avem 2248×1080 pixeli. Diagonala diferă cu doar 0.1 inci, nesemnificativ și chiar nu vezi diferența în utilizare zilnică. Rezoluția mai mică este cea care propulsează acest telefon pe locul 1 în topul AnTuTu, până acum. Puțini pixeli, cel mai nou procesor de la Qualcomm, Snapdragon 855 și 6 GB RAM sunt suficienți pentru orice, dar absolut orice aplicație sau joc. Chiar dacă încă nu a fost lansat.

Spre deosebire de celelalte telefoane care se laudă cu viteză dar au lipsuri majore la alte capitole, LG G8S punctează și acolo unde trebuie, camerele foto. Și nu are doar una, ci patru. Trei pe spate și una de selfie. Și sunt chiar mult mai bune decât mă așteptam., chiar foarte bune. Pentru asta te invit să urmărești review-ul video de mai jos. O imagine face cât 1000 de cuvinte, și la câte imagini sunt acolo … :)

Apropo, nu uita să te înscrii la GIVEAWAY-ul de 800.000 de abonați, aici: GIVEAWAY 800.00 ABONAȚI. Asta dacă vrei un Samsung Galaxy S10 nou nouț.