Ce navigaţie GPS să cumperi

gps.jpgPun pariu că dacă citeşti acest material, cel mai probabil nu eşti bucureştean. Ştii ce? Nici eu. Nu o spun nici cu mândrie nici cu nesimţire. Pur şi simplu nu sunt crescut aici. Prin 2003 am venit în Bucureşti ca să îmi caut viitorul şi am descoperit că oraşul ăsta este practic un labirint de tunele mai groase sau mai subţiri prin care trebuie să te ghidezi după tot felul de puncte de reper, spre exemplu reclame luminoase. Prima pe care am reţinut-o a fost în consecinţă Piaţa Obor. Dacă veţi trece noaptea pe acolo veţi înţelege de ce.

Aşa am învăţat eu Bucureştiul, muncind ca reporter de noapte. Al doilea lucru pe care l-am învăţat repede este că nimeni nu îţi poate spune pe ce stradă eşti, să te îndrume spre vreo adresă din cartierul său, bineînţeles în afară de taximetrişti, dar nu gratis. Doamne, ce n-aş fi dat atunci pe un navigator gps. Din nefericire au mai trecut încă vreo 3 ani până să avem şi pe la noi navigatoare GPS. Cele cu hărţi „rutabile” – care ştiu să facă trasee – au fost lansate în România abia în 2006 dar în câteva luni ne-au cucerit. Acum toată lumea vrea GPS. Colegi, prieteni sau rude mă întreabă: „Ce „gps” să îmi iau?” Am să vă spun acum. Înainte de toate îngăduiţi-mi să vă spun că trebuie să ştii pentru ce ai nevoie de navigator şi cam cât vrei să investeşti în tehnologie.

Aşa că să o luăm băbeşte. Ca să navighezi cu ajutorul GPS-ului nu ai nevoie de vreun abonament. Semnalul GPS este gratis. Cadou de la armata americană. Ce costă, este aparatul electronic care recepţionează de la sateliţi coordonatele şi harta pe care o încarci în aparat. Practic aparatul suprapune pe harta preîncărcată poziţia ta. Aşa vei ajunge să vezi unde eşti pe mapamond. Programul din aparat îţi poate face apoi trasee de la punctul în care eşti către o adresă de pe hartă. Dacă nu vă pricepeţi încă prea bine, mergeţi într-un magazin şi mai chinuiţi un vânzător, că de aceea ia salariu, să mai şi dea explicaţii.

Aşa că am stabilit. Avem de cumpărat aparatul de navigaţie şi harta. Să începem cu oferta de aparate.

Cele mai ieftine sunt cele aduse de pe afară la 100-200 de euro. Gen Tomtom, Navigon, TCM sau alte mărci de „conserve”. Găsiţi oferte pe forumuri şi pagini de licitaţie, sau rugaţi pe cineva care iese prin Vest să vă aducă. Unele s-ar putea să vă servească decent. După ce vă daţi seama că cele mai multe sunt însă cam „de doi lei” şi nu prea merg încărcate cu hărţi româneşti veţi face un efort şi veţi trece la următorul nivel.

Adică PDA-urile cu GPS. Cele mai ieftine sunt cele la mâna a doua de găsit la fel ca în exemplul de mai sus. Aparatele noi, zilele astea sunt de găsit pe internet la 1000 de RON. În funcţie de gusturi există brand-uri bune ca Yakumo, Typhoon, Mio, HTC, Fujitsu Siemens sau HP. Unele mărci ofera chiar şi PDA cu antenă GPS încorporată şi telefon GSM încorporat. Practic veţi avea telefon cu navigaţie şi internet. Astea se învârt pe la 1.400 RON. Oricum preţurile de acum sunt mult mai bune faţă de anul trecut pentru că au scăzut cu 20% taxele vamale la importurile din China unde sunt făcute majoritatea „jucăriilor” high-tech.

Pentru cei care caută navigatoare care ştiu să facă una şi bună, există Garmin. Liderul mondial în navigaţie GPS oferă aparate dedicate care depăşesc de cele mai multe ori concurenţa prin fiabilitate, ergonomie şi utilizarea intuitivă. O depăşesc însă la fel de des la preţuri. Scăderea taxelor vamale au mai ieftinit însă şi „sculele” Garmin, aşa că puteţi cumpăra ceva de noutate de la 700 RON. Cea mai scumpă e zilele astea la 3400RON!!! Dar e mare cât un dvd-player portabil, pentru că băieţilor le plac chestiile mari şi impresionante, nu-i aşa? Ultima noutate este navigatorul de motocicletă ZUMO. Rezistent la şocuri, praf, ploaie şi muzică rock.

O a treia opţiune este cea de a cumpăra un receptor de semnal GPS separat pe care să îl conectaţi cu cablu ori prin bluetooth cu un PDA, PC sau chiar telefon.

Şi ca să păreţi inteligenţi când mergeţi să cumpăraţi navigatorul cereţi să aibă „chipset SIRFstarIII”.

Dacă partea cu aparatele vi se par complicată, de acum e ceva mai uşor cu hărţile pe care trebuie să le încărcaţi pe aceste navigatoare. În acest moment există pe piață două hărţi ale României de calitate bună. Concurenţa se duce între iGO si R.O.A.D..

iGO – harta numai pentru România costă cam 300 RON, iar pentru restul Europei trebuie sa mai pui încă vreo 340 RON. iGO este şi cea mai completă soluţie pentru Europa de Est. Se fac periodic şi gratuit actualizări pe site-ul oficial www.gpsmore.ro. Harta este una strict-rutieră şi acoperă aproape toate oraşele ţării (vreo 200) la nivel de stradă şi adresă poştală. Are undeva la vreo 50.000 de puncte de interes (benzinaării, hoteluri, etc.).

R.O.A.D. – „Atlasul digital al României” – este mai scump, costă 500 RON. Harta este cel puţin la fel de bună în oraş ca iGO, însă îşi arată adevărata valoare la drum. Hartă rutieră conţine peste 140.000 de kilometri de drumuri de la alei până la autostrăzi la care se adaugă o hartă geografică excelentă. Ideala pentru off-roaderi, R.O.A.D. îţi arată diferenţe de nivel, pe lângă ce fel de pădure treci sau unde gaseşti cea mai apropiată cabană. În plus poţi căuta prin toată ţara peste 88.000 de puncte de interes de la fântâni la bancomate, restaurante, hoteluri sau aeroporturi.

Dacă tocmai v-aţi cumpărat limuzină cu navigaţie, dar producătorul consideră încă România un teritoriu neexplorat, pentru care nu are înca o hartă pe CD sau DVD, s-ar putea să doriţi o soluţie completă pentru autoturisme. Ambii distribuitori de hărţi oferă soluţii care se pot conecta la navigaţia actuală şi o pot transforma într-una care să acopere şi România. Chiar dacă constructorii de automobile ne ignoră încă geografia, ne descurcăm şi singuri.

Acum că ştiţi cu ce marfă lucrăm, puteţi decide singuri. Sfatul meu: Nu vă aruncaţi la navigatoare ultimul răcnet, ci mai degrabă ceva „second best” la promoţie, aşa veţi obţine un preţ bun. Cât despre hărţi, vă recomand să le cumpăraţi. Există şi versiuni piratate pe internet, dar e mai sigură una cu licenţă. Mai ales dacă pleci la Dorohoi sau la Paris. Sigur nu vrei să ţi se blocheze programul când începe să ningă sau conduci bară la bară pe Champs Elysees.

Glosar:

GPS = Global Positioning System, adică Sistemul de poziţionare globală. O reţea de 24 sateliţi militari americani care vă poate spune oriunde pe glob coordonatele la care vă aflaţi.

PDA = Personal Digital Assistant – pe româneşte un calculator de buzunar.

SIRFstarIII – un fel de Pentium – acesta este cel mai nou senzor de pe piaţă pe care îl folosesc aproape toţi producătorii de navigatoare în aparate ca să detecteze semnalul de la sateliţi.

Link-uri:
www.rqa.ro – Importatorul oficial de navigatoare Garmin şi distribuitorul oficial de hărţi R.O.A.D. Există şi un magazin online cu preţuri.
www.gpsmore.ro – Distribuitorul oficial al hărţii iGO. Pe site se fac şi actualizările gratuite ale hărţii.
www.cel.ro, www.emag.ro, www.q-tek.ro, www.dc-shop.ro, www.flamingo.ro, www.neomax, www.pcfun.ro etc – numai câteva site-uri care vând online navigatoare şi hărţi.

Dacă nu vreţi să cumpăraţi decât după ce aţi testat produsul, încercaţi în toate magazinele mari de electronice: MediaGalaxy, Flamingo, Metro, Carrefour, UltraPro etc.

 Să conduceți bine!

Ultimele articole

Articole recomandate

27 Comments

  1. Merci pentru ponturi, dar pana imi iau GPS trebuie sa-mi iau masina. Pana imi iau masina sper sa invat Bucurestiul, desi greu de realizat. Ori… cand o sa-mi iau masina, GPS-ul o sa fie incorporat. :)

  2. la ce te ai referit cand ai zis despre garmin una si buna ? adica face un singur lucru bine ? ca eu de exemplu sunt interesat de un gps pt romania foarte bine detaliat. sa ma ajute si prin bucuresti dar si prin tara. nu cer perfectiunea. dar sa ma duca unde trebuie. de garmin nuvi 200 am mai citit. lumea il recomanda. dar baiatul de deasupra a scris ca nu are harta romaniei la el.

  3. tot eu sunt. de goclever poti sa zici ceva ? pare bun pt asa ceva : adica harta romaniei si doar atat. sa faca pe gps ul si nu pe laborator ambulant cu multe chestii sofisticate.

  4. treba buna partea cu explicatul babeste la capitolul GPS.numai ca ai c-am gresit putin cu principiul de functionare.Ca sa poata spune in ce loc te afli un aparat GPS trebuie sa receptioneze semnal de la cel putin 3 sateliti,satelitul nu trimite pozitia in

    sunt de un real folos

  5. „Cele mai ieftine sunt cele aduse de pe afară la 100-200 de euro. Gen Tomtom, Navigon, TCM sau alte mărci de „conserve”. ”
    Daca Tom Tom este „conserva” atunci tu esti PRAF si ar fi bine sa nu mai dai sfaturi.

  6. ce poti sa-mi spui de medion? daca vreau sa-mi iau un garmin ce trebuie sa intreb? ce obtiuni trebuie sa aiba?te intreb,ca eu vreau sa-l iau de afara si nu as vrea sa-mi iau vre-o teapa.ms.

  7. Cred ca acum dupa ceva ani ti-ai dat seama ca ai facut o afirmatie gratuita despre Tomtom care ne place sau nu este lider mondial la bataie cu Garmin…daca nu e pacat ca a trecut vremea degeaba…

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.