Ai nevoie să urmărești acest clip! Vorbesc foarte serios, am discutat cu expertul în iluminat de la Philips despre toate situațiile de iluminare dintr-o casă, și am exemplificat cu toate corpurile de iluminat de la #casabuhnici.
Aceste reguli, pentru că sunt reguli și nu doar sugestii, se aplică pentru orice casă sau apartament, și, dacă ții cont de ele, viața ta va fi cu mult mai bună.
Matematic vorbind, atunci când când construiești o casă sau renovezi un apartament nu te gândești decât să pui becuri în tavan ca să ai lumină. Eventual niște scafe din gips-carton sau niște spoturi să fie totul mai simplu. Lumina este însă mult mai importantă decât crezi și îți va influența foarte mult calitatea vieții.
Știai de exemplu că o lumină prea puternică și prea rece în dormitor te împiedică efectiv să adormi repede și liniștit? Sau că o lustră puternică în tavan îi reduce copilului tău concentrarea cu până la 90% atunci când își face temele, în comparație cu o lampă mai puțin puternică, direcționată doar către masa de lucru?
Sunt lucruri la care nu ne gândim aproape niciodată, de aceea îți recomand să urmărești materialul de mai jos. Te va ajuta, pe tine și pe familia ta, mult mai mult decât îți poți imagina. Cu drag!
Salut.vreau să-mi cumpăr un tv,as prefera un oled dar mi-e frica de burnin.nu am prea găsit detalii despre acest fenomen,nu știu cât e de adevărat.poti te rog să mă ajuți
Cand faci review la huawei mate 20 lite
Salut,
Poti sa imi spui un pret pt sistemul de automatizare folosit de tine?
Ma intereseaza doar partea de control.
Multumesc,
O zi buna.
Buna, îmi place panoul de lumina din spatele tău cu GB de unde așa putea achiziționa și eu unul
Pacat ca nu s-au filmat in ansamblu acele spoturi, sa se vada concret efecul lor. Parca le-am vazut doar pe raft la magazin. Nu m-a convins de nimic acest material.