Ce Este Cheapfake? Așa Se Face Manipularea de Masă

Referendumul de la Chișinău a trecut la mustață, cu ajutorul diasporei, iar imediat ce s-au terminat alegerile din Republica Moldova, boții care au inundat rețelele de acolo s-au reorientat. Următoarea țintă pe listă? Noi. Am stat de vorbă cu Vadim Pistrinciuc, un om foarte bine informat de la Chișinău, iar concluzia lui a fost simplă: fiți vigilenți, aceleași tunuri informaționale și de propagandă bat acum și spre România. Și ca să înțelegi cum funcționează mecanismul, ți-l arăt pe exemple concrete.

Ce este un cheapfake și cum te prinde

Spre deosebire de deepfake, care folosește inteligență artificială și costă, cheapfake-ul e ieftin: un text decupat, o poză scoasă din context, un colaj amatoricesc. Și nici nu trebuie să funcționeze la toată lumea. Când ai milioane de conturi la dispoziție și ajungi la câte 100-200-500 de oameni de fiecare dată, multiplici până la milioane.

Rețeta e mereu aceeași. Mesajul pornește cu o jignire puternică, te polarizează instant și te obligă să alegi rapid: ești cu el sau împotriva lui. Nu există cale de mijloc, alb sau negru. Primul exemplu? Un cont anonim, activ 24/7, care îți zice că dacă ai votat-o pe Maia Sandu ar trebui să te uiți în oglindă și să te faci de râs. Țineți minte o cheie pe care v-o las azi: mesajele pentru low IQ vin cu high emotion. Repulsie, scârbă, mândrie naționalistă, frică, orice emoție tare care să-ți scurtcircuiteze gândirea critică.

Narațiunile care se repetă

Dacă te uiți la zeci de astfel de postări, vezi că toate cântă pe aceleași patru-cinci coarde:

  • Occidentul corupe valorile tradiționale. E narațiunea-mamă. Te face să-ți aduci aminte de „vremurile bune”. Diferența reală e că Occidentul nu-ți bagă nimic pe gât, doar îți permite să comentezi. La est, valorile „tradiționale” sunt singurele despre care ai voie să vorbești, restul te bagă la închisoare.
  • Frica de NATO. Ideea că aderarea te împinge într-un război inutil. Aceeași poveste spusă georgienilor și ucrainenilor, cărora li s-a garantat neutralitatea și apoi tot au fost invadați. NATO e o alianță defensivă și, până la proba contrarie, încă n-a intrat în Rusia, dar Rusia a intrat în alte țări.
  • Demonizarea UE. Că aderarea aduce sărăcie și pierderea suveranității. Ironic, pentru niște oameni cărora deja le e frică să devină și mai săraci. În realitate, chiar și fără UE, datorită moldovenilor plecați la muncă, nivelul de trai crește de la an la an.
  • Manipularea istorică și identitară. Hărți vechi, „Moldova independentă”, „București hoțiilor”. Obsesia asta cu hărțile o vezi și în Ungaria. Dacă toate țările care au avut imperii și-ar recupera teritoriile, ne-ar mai trebui încă două planete.

Coasa, tortul lui Putin și Orbán

Exemplele devin de-a dreptul comice. Un clip cu Lukașenko care dă la coasă, prezentat ca dovadă de „valori tradiționale”. Frate, să dai la coasă nu e semn de prosperitate, e semn de sărăcie. Am fost la o expoziție de agricultură la Chișinău și am rămas surprins de nivelul de automatizare: utilaje care culeg strugurii și alunele singure, drone, camere cu inteligență artificială care atrag dăunătorii cu feromoni. Tata dă fain la coasă, dar când obosește îi dau mașina de tuns.

Apoi, un tort cu steagul Rusiei și „Happy Birthday Mr. President Putin” scris în engleză, americană și italiană, semn clar că același clip a circulat prin toată Europa. Și, evident, Viktor Orbán, prezentat ca aliatul „înțelept” al celor care se uită spre Rusia, deși omul e cel mai longeviv dictator constituțional, cu peste 20 de ani la putere.

Sâmburele de adevăr și vaccinul cu informație

Atenție, propaganda se agață mereu de un sâmbure de adevăr. Da, în Ucraina există corupție, mii de oameni au fugit de înrolare plătind șpagă, procurorul general a demisionat. Dar asta nu e incompatibil cu faptul că Ucraina se apără de o țară care a invadat-o. Lucrurile pot exista în paralel, doar că e nevoie de un pic de gândire critică.

Și încă ceva important despre naționalism: în sufletul tău și de sărbători e valoros, dar afară din țară pe nimeni nu-l interesează de unde vii, interesează ce știi să faci. Autoritățile de la Chișinău susțin că s-au cheltuit în jur de 180 de milioane de euro pe manipulare în Republica Moldova, zeci de euro pe cap de locuitor. Cea mai bună formă de a te vaccina e să vezi cum arată boala. Dacă înțelegem cum funcționează manipularea pe exemple, ne afectează mai puțin.

Nu avea încredere în nimeni 100%, nici măcar în mine. Uită-te în cât mai multe locuri, pune la îndoială, cere argumente. Dacă ți-a fost de folos, dă mai departe clipul ăsta unei mătuși de la țară sau unui prieten care e în dubii, pentru că cel mai bun contraargument la manipulare e mai multă informație. Vrei o ediție specială doar cu manipulări din România? Spune-mi, că avem marfă și aici.

Ultimele articole

Articole recomandate

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🎁 GB.ro — gadgeturi alese de mine · livrare gratuită peste 500 lei Vezi →