CE ESTE ANTI-BITCOIN – CRYPTO-VINERI

Atunci când există un simplu trend va exista și opoziție. Dacă cineva spune că pământul e rotund va veni altcineva să susțină că de fapt e plat, și înconjurat de un munte de gheață. Dacă cineva spune că BitCoin e viitorul , altcineva va spune că e o țeapă sub formă de MLM sau schemă piramidală sau poate că aceste crypto-monede ne vod distruge viitorul și securitatea financiară.

Dacă tu vezi lucrurile color, altcineva le vede alb negru. Sau mai mult negre. Aceștia se numesc adepții teoriei Anti-Bitcoin.

Bine ați revenit la săptămânalul Crypto-Vineri, publicat ocazional și sâmbăta, dar de data aceasta sigur vineri. Crypto-Vineri este serialul nostru despre crypto monede în care nu îți spun cum să te îmbogățești și nici cum să îți pierzi banii mai repede ca la pariuri. Crypto-monedele sunt mai complicate, însă încerc să ți le explic cât mai bine pentru a nu face investiții nefaste. Învățăm împreună ca să nu ne ia prin surprindere viitorul apropiat.

Știai că există chiar o monedă numită AntiBitcoin? Un fel de crypto dar bazată pe exact opusul ideii de transparență. O monedă care ar trebui să fie imposibil de urmărit, anonimă. Ca idee înțeleg la nivel de conversație, de mesaje. Dar atunci când vrei să ascunzi traseul pe care îl parcurg banii, serios… există un singur motiv pentru asta. Mâna sus cine se gândește la fraudă. Cum ar fi să plătești pe cineva să comită un asasinat și să nu se poată dovedi niciodată că respectivul a primit bani de la tine?

Aceasta la nivel teoretic. Ce încearcă de fapt AntiBitcoin este să ascundă tranzacțiile de bănci.. Dar, până la urmă cine sunt băncile?

Cei care cred cu pasiune în acest trend anti-bitcoin spun că a deține Bitcoin e ca și cum ai avea banii într-o șosetă la altcineva sub pat. Parțial adevărat dacă stochezi banii într-un fond online, sau direct la exchange. Știm cu toții ce se poate întâmpla și nu cred că trebuie să mai insist asupra portofelelor offline, cele fizice. Pentru siguranța ta o voi face și îți spun din nou, nu investi decât banii pe care ești pregătit să îi pierzi. Îți las mai jos link către clipul cu portofelele fizice.

Revenind la ideea de nesiguranță, banii clasici, fiat cum li se mai spune, nu sunt nici pe departe mai siguri. Hyperinflația este una dintre cele mai mari probleme și dacă te uiți la țări precum Venezuela sau Zimbabwe unde inflația era la 48% anul trecut, îți vei da seama despre ce vorbesc. Dimpotrivă chiar, crypto-monedele ajută acum la creșterea economiei tocmai pentru că nu se bazează pe lichidități și nu sunt controlate de nici o bancă sau entitate interesată desigur să fure. Care credeți că sunt cel mai importante motive ale inflației? Corupția, desigur!

Există și țări care aderă la această mișcare anti-bitcoin, și chiar țări cu o populație numeroasă și cu un nivel de tehnologizare ridicat. Coreea de Sud este una dintre ele de exemplu. Motivele sunt de obicei simple, lipsa controlului guvernului asupra BitCoin-ului și a altor monede virtuale, volatilitatea destul de mare a acestora (înțelegem că totuși nu putem să bazăm o economie pe ceva instabil).

Apoi mai intră în discuție sisteme de plată online, deja implementate la scară largă cum sunt WeChat și altele folosite intens în Asia. În China de exemplu, o altă țară care nu cochetează cu ideea de BitCoin sau crypto, pentru că nenea președintele republicii populare chineze trebuie să controleze absolut tot ce mișcă, este deja cel mai popular mode de plată. Dacă vrei să îi dai niște bani unui cerșetor cu siguranță are un cont de WeChat și un telefon mobil.

Recomandarea mea este întotdeauna simplă și la obiect, ai grijă de unde te informezi, mai ales când vine vorba de investiții cu banii tăi. Citește de două ori și în trei locuri înainte să investești, pentru că poți avea tot timpul surprize. Cum ar fi de exemplu că poți fi anti-bitcoin chiar dacă predai elemente ale tehnologiei la Standford. Opiniile sunt ușor influențabile de opinia altor oameni și mai ales de bani. Nu știu ce a făcut-o pe doamna profesoară de la o universitate de prestigiu să afirme că ”BitCoin este controlat de o mână de mineri din China și că este o pierdere totală de electricitate pentru a rezolva probleme matematice inutile.”

Și din nou, nu investi decât banii pe care ești pregătit să îi pierzi. Doar pe aceia.

Ultimele articole

Articole recomandate

4 Comments

  1. Deci cum? Daca is pesimist si anti e-monede is din categoria flatearh?
    What??
    De ce sa ma uit la venezuela? Doar ca sa dea bine comparatia pt tine. Tu faci prozelitism cea ce nu e ok

Dă-i un răspuns lui Adi Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.